„Nu vă îngrijoraţi de nimic...”

Uşor de spus, dar mai greu de făcut. Normal, ca fiinţă spirituală, arunci toate îngrijorările asupra Lui Isus şi El este Acela care le poartă iar tu nu mai ai nici o problemă.

Dar spune-mi, de câte ori se întâmplă aşa? De multe ori, sau de puţine, depinde de fiecare, suntem prinşi într-o poziţie mai puţin spirituală şi mai mult în fire şi atunci îngrijorarea îşi face lucrarea în noi, producând stres, tensiune, certuri, reacţii nedorite, ba chiar boală.

Bineînţeles că Isus este soluţia pentru toate problemele şi îngrijorările noastre dar când eşti în fire şi mintea refuză să se alinieze duhului, poţi să îţi pui o întrebare simplă, care să ajute mintea să refuze îngrijorarea şi să accepte călăuzirea Duhului.

Iar întrebarea este tot din Scriptură căci Domnul ne ştie neputinţele şi ne dă soluţii. „Dacă te îngrijorezi, poţi adăuga măcar un cot, vieţii tale?” Deci, practic, pune-ţi întrebarea „dacă mă îngrijorez, pot schimba în vre-un fel situaţia?” Dacă da, merită să te îngrijorezi, dar dacă nu, de ce să o faci???

Şi dacă ai găsit că nu merită, atunci automat Duhul îţi va spune ce „merită” să faci, şi anume, să aduci înaintea Domnului problema ta şi să laşi la picioarele Sale orice îngrijorare, mulţumindu-I că El ţi-a dat deja soluţia. Şi astfel, pacea Sa care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos!

Lecţiile vieţii

Viaţa este un lung şir de lecţii care nu se termină niciodată. Cât trăim, învăţăm. Şi nu toate sunt plăcute, dar toate sunt folositoare, aşa că e bine să nu o dispreţuim nici pe cea mai umilă dintre ele. Chiar de la prima lecţie primim o palmă peste fund, urmată de un răcnet protestatar, din toţi rărunchii, însă acea durere, ne aduce prima gură de aier şi ne umple plămânii făcând tranziţia de la mediul acvatic la cel aerian.

Apoi învăţăm pe rând, să auzim... dar asta nu înseamnă că ştim să ascultăm. Să vedem... dar nu neapărat să observăm. Să simţim... cu pielea, nu cu inima. Să gustăm... dar nu să şi apreciem. Să mirosim... dar nu neapărat să percepem. Ştiaţi că primele două lucruri pe care le percepem emoţional, sunt teama şi dragostea? Două extreme care nu ar trebui să coexiste. În dragoste nu trebuie să fie teamă, căci dragostea desăvârşită alungă teama.

O altă lecţie pe care o învăţăm din primele luni de viaţă este manipularea... doamne cât de uşor se învaţă şi-i facem pe cei din jurul nostru să danseze cum cântăm noi... Următoarea, una din favoritele vieţii, fructul interzis... orice este „nu”, este atractiv şi trebuie încercat. O alta la fel de importantă, este minciuna. Te scapă de consecinţe neplăcute.

Şi în tot acest timp, învăţăm că doare atunci când te loveşti, dar mama sau tatăl sunt mereu acolo să te mângâie, că dacă plângi atunci când ţi-e foame, primeşti mâncare, că totdeauna patul îţi este cald şi primitor şi sărutul de noapte bună este mereu al tău. Că totdeauna sunt două braţe întinse, care să te primească, să te adăpostească, să te iubească.

Şi astfel, viaţa, mereu atentă, ne dă în permanenţă lecţii care să ne fie de folos. Dar cred că niciodată nu suntem suficient de pregătiţi pentru lecţia care urmează.