Viaţa este un lung şir de lecţii care nu se termină niciodată. Cât trăim, învăţăm. Şi nu toate sunt plăcute, dar toate sunt folositoare, aşa că e bine să nu o dispreţuim nici pe cea mai umilă dintre ele. Chiar de la prima lecţie primim o palmă peste fund, urmată de un răcnet protestatar, din toţi rărunchii, însă acea durere, ne aduce prima gură de aier şi ne umple plămânii făcând tranziţia de la mediul acvatic la cel aerian.
Apoi învăţăm pe rând, să auzim... dar asta nu înseamnă că ştim să ascultăm. Să vedem... dar nu neapărat să observăm. Să simţim... cu pielea, nu cu inima. Să gustăm... dar nu să şi apreciem. Să mirosim... dar nu neapărat să percepem. Ştiaţi că primele două lucruri pe care le percepem emoţional, sunt teama şi dragostea? Două extreme care nu ar trebui să coexiste. În dragoste nu trebuie să fie teamă, căci dragostea desăvârşită alungă teama.
O altă lecţie pe care o învăţăm din primele luni de viaţă este manipularea... doamne cât de uşor se învaţă şi-i facem pe cei din jurul nostru să danseze cum cântăm noi... Următoarea, una din favoritele vieţii, fructul interzis... orice este „nu”, este atractiv şi trebuie încercat. O alta la fel de importantă, este minciuna. Te scapă de consecinţe neplăcute.
Şi în tot acest timp, învăţăm că doare atunci când te loveşti, dar mama sau tatăl sunt mereu acolo să te mângâie, că dacă plângi atunci când ţi-e foame, primeşti mâncare, că totdeauna patul îţi este cald şi primitor şi sărutul de noapte bună este mereu al tău. Că totdeauna sunt două braţe întinse, care să te primească, să te adăpostească, să te iubească.
Şi astfel, viaţa, mereu atentă, ne dă în permanenţă lecţii care să ne fie de folos. Dar cred că niciodată nu suntem suficient de pregătiţi pentru lecţia care urmează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu