Uşor de spus, dar mai greu de făcut. Normal, ca fiinţă spirituală, arunci toate îngrijorările asupra Lui Isus şi El este Acela care le poartă iar tu nu mai ai nici o problemă.
Dar spune-mi, de câte ori se întâmplă aşa? De multe ori, sau de puţine, depinde de fiecare, suntem prinşi într-o poziţie mai puţin spirituală şi mai mult în fire şi atunci îngrijorarea îşi face lucrarea în noi, producând stres, tensiune, certuri, reacţii nedorite, ba chiar boală.
Bineînţeles că Isus este soluţia pentru toate problemele şi îngrijorările noastre dar când eşti în fire şi mintea refuză să se alinieze duhului, poţi să îţi pui o întrebare simplă, care să ajute mintea să refuze îngrijorarea şi să accepte călăuzirea Duhului.
Iar întrebarea este tot din Scriptură căci Domnul ne ştie neputinţele şi ne dă soluţii. „Dacă te îngrijorezi, poţi adăuga măcar un cot, vieţii tale?” Deci, practic, pune-ţi întrebarea „dacă mă îngrijorez, pot schimba în vre-un fel situaţia?” Dacă da, merită să te îngrijorezi, dar dacă nu, de ce să o faci???
Şi dacă ai găsit că nu merită, atunci automat Duhul îţi va spune ce „merită” să faci, şi anume, să aduci înaintea Domnului problema ta şi să laşi la picioarele Sale orice îngrijorare, mulţumindu-I că El ţi-a dat deja soluţia. Şi astfel, pacea Sa care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima în Isus Cristos!
Un comentariu:
Ce (mai !) frumos arata blog-ul acum ... si mai frumos; imi place aspectul estetic mult, dar valoarea sa nu se rezuma la atat... Fiecare poate sa se convinga personal...
Be blessed,
Cristi
Trimiteți un comentariu