luni, 30 noiembrie 2009

Dumnezeu nu te pedepseste pentru acelasi pacat

Meditatii zilnice 30.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Efeseni 1:7 In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau

Unii crestini cred ca desi avem iertarea pacatelor, nu suntem eliberati de pedeapsa pacatelor. In alte cuvinte, mai poti astepta inca pedeapsa de la Dumnezeu pentru pacate.

De exemplu, unor cupluri crestine li s-a spus de catre pastori ca nu pot avea copii pentru ca Dumnezeu ii pedepseste pentru ca au avut relatii sexuale inainte de casatorie. Deci, desi Dumnezeu i-a iertat, El totusi trebuie sa ii pedepseasca.

Eu nu incurajez relatiile sexuale premaritale, dar vreau sa stii ca Dumnezeu, care este singuru care poate aprecia intreaga valoare a sangeleui fiului Sau si care este complet satisfacut sa jertfa Fiului Sau, are pace in inima astazi, cu privire la pacatele tale. De aceea El nu este impotriva ta cand pacatuiesti. Nici nu e gata sa te pedepseasca cand pacatuiesti. Nu, El inca te iubeste, este de partea ta si vrea sa te ajute sa invingi pacatul.

In Vechiul Testament, sangele animalelor putea 'acoperi' doar pacatele, nu le putea sterge. (Evrei 10:4). Dar sangele lui Isus nu este ca si sangele animalic! Pentru ca printr-o singura jertfa, sangele etern al Fiului lui Dumnezeu ti-a indepartat pacatul pentru totdeauna (Psalmul 103:12) si te-a spalat de toate faradelegile! (1 Ioan 1:9). De fapt, Dumnezeu este asa de multumit de lucraraea perfecta a Fiului Sau incat iti spune astazi 'Si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor si nici de faradelegile lor' (Evrei 10:17). Si daca Dumnezeu nu si le aminteste, de ce te-ar pedepsi pentru ele?

Dragul meu, 'In El ai rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau'. Datorita lucrarii compete a lui Isus, toate pacatele tale au fost complet iertate. Si iertarea completa inseamna ca pedeapsa pentru pacatele tale nu mai poate cadea asupra ta pentru ca deja a cazut pe Isus la cruce. (Isaia 53:5)

Deci daca ti se intampla ceva sa nu crezi nici o clipa ca Dumnezeu te pedepseste pentru un anume pacat. Uita-te la cruce, si fii constient ca pacatele tale sunt pe deplin pedepsite in trupul lui Cristos!

duminică, 29 noiembrie 2009

Atunci cand este o binecuvantare mai mare sa primesti...

Meditatii zilnice 29.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Luca 10:41... Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”

Daca Isus ar veni in casa ta, ce ai face? L-ai invita sa Se aseze si ai incepe sa-L slujesti? Sau te-ai aseza si ai incepe sa primesti de la El? L-ai lasa sa te slujeasca si sa te umple?

Isus a intrat in casa a doua surori, Marta si Maria (Luca10:38). Marta i-a vazut oboseala, stia ca umblase multe mile pe jos, vindecand bolnavii, facand binele si implinind nevoile oamenilor. Cu siguranta ca e obosit, a gandit ea, asa ca L-a vazut ca pe cineva de care trebuie sa se ingrijeasca.

Maria insa, a vazut dincolo de oboseala exterioara a Lui Isus, divinitatea Lui. Ea a vazut ca El este Cineva de la care ea are nevoie sa primeasca si facand astfel, L-a facut sa se simta Dumnezeu-Mantuitorul, care a venit sa o slujeasca nu ca ea sa-I slujeasca (Matei20:28). Isus chiar i-a poruncit sa-si aleaga partea cea buna.

Mintea noastra omeneasca gaseste acest lucru greu de crezut. Unii oameni imi spun „Dar Pastor Prince, Biblia spune ca este mai bine sa dai decat sa primesti” (Fapte20:35). Este adevarat, cand este vorba despre oameni. Dar cand este vorba de Dumnezeu, El vrea sa dea. De fapt, daca nu inveti cum sa primesti de la Dumnezeu, nu vei avea ce sa dai omului.

Care dintre surori I-a dat Lui Isus ospatul cel mai dulce si L-a umplut? Marta, care era ocupata in a-I face mancare sau Maria, care s-a asezat langa El si Ii sorbea cuvintele? Maria L-a facut pe Isus sa simta mireasma gloriei Sale divine. Ea L-a lasat pe Isus sa fie Cel care da, sa fie Dumnezeu.

Dar, asemeni Martei, noi totdeauna inversam rolurile, cumva gandind ca Dumnezeu are nevoie de serviciile noastre cand El de fapt, vrea ca sa ne umple intai. Urechile si inima Mariei au fost mult mai pretioase pentru Isus decat mainile si picioarele Martei.

Ne folosim urechile si inimile pentru a primi de la Isus. Ne folosim mainile si picioarele pentru a-L servi si este un loc si pentru aceasta. Dar sentimentul nostru de apreciere a plinatatii divine a Lui Dumnezeu este mult mai pretios pentru El decat toata slujirea pe care o putem face. Si atunci cand primesti tot mai mult de la El, nu poti decat sa devii mai darnic si mai bun slujitor.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Isus, Cel care te restaurează şi te hrăneşte

Meditatii zilnice 28.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Rut 4:15 Copilul acesta îţi va înviora sufletul, şi va fi sprijinul bătrâneţelor tale; căci l-a născut noru-ta, care te iubeşte, şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.”

Foametea a sărăcit viaţa lui Naomi, o femeie israelită. Însă moartea soţului şi a celor doi fii, a lăsat-o fără nici un sprijin (Rut 1:1-5), sau cel puţin aşa credea până când Boaz, o rudă bogată, a intrat în viaţa ei.

Ca rudă cu drept de răscumpărare, Boaz s-a căsătorit cu nora văduvă a lui Naomi şi din această căsătorie s-a născut un copil, ca nepoţel pentru Naomi. Naşterea nepoţelului ei, i-a dat la Naomi un nou rost în viaţă, astfel încât femeile din sat spuneau că cel care îi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţii ei, a apărut în viaţa ei. (Rut 4:14-16)

Boaz este imaginea Lui Isus, ruda noastră cu drept de răscumpărare. Isus a devenit ruda noastră atunci când S-a născut în această lume ca unul dintre noi. Şi a devenit Răscumpărătorul nostru când a plătit la cruce cu viaţa şi sângele Lui ca să ne răscumpere.

Isus ni S-a dat nouă ca restaurator al vieţii noastre şi sprijin al bătrâneţelor noastre. Atunci când Restauratorul vieţii este în viaţa noastră, ceea ce am pierdut, poate fi restaurat (Ioel 2:25-26). Şi având Sprijinul bătrâneţelor noastre, în noi, trupurile noastre pot fi reânoite în mod glorios, chiar dacă înaintăm în vârstă.

De aceea, atunci când Moise a murit, la vârsta de 120 de ani, privirea lui nu slăbise şi era în putere (Deuteronom 34:7), Caleb, la 85 de ani încă se mai încumeta să lupte ca să gonească uriaşii din ţara promisă. Dumnezeu, efectiv i-a întărit corpul şi l-a făcut puternic, pentru luptă (Iosua 14:11). Sara, cu siguranţă a fost întinerită de Dumnezeu, la bătrâneţea sa, încât să fie atrăgătoare chiar pentru un rege, la cei 90 de ani ai săi Geneza 20:1-2). Dumnezeu i-a restaurat şi fertilitatea, dându-i puterea de a procrea (Evrei 11:11), astfel născând pe Isac, la vârsta ei înaintată.

Preaiubiţilor, Dumnezeu este în afara timpului iar credinţa ta în El, te aduce pe tărâmul Lui atemporal. Acolo, ceea ce curgerea anilor a devorat, va fi restaurat, iar înaintarea ta în vârstă nu te va face mai slab şi împovărat, căci restauratorul vieţii şi sprijinul bătrâneţii tale este în tine!

vineri, 27 noiembrie 2009

Creatia nu poate dar rascumpararea poate!

Meditatii zilnice 27.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Joh 9:7 şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s'a dus, s'a spălat, şi s'a întors văzînd bine.

Atunci cand Adam a cazut, pacatuind, intreaga creatie a cazut. Cu toate acestea, oamenii de azi inca isi mai pun nadejdea in creatie. De exemplu, ei incearca sa devina sanatosi tinand dieta Eden, doar vegetale fara carne. Ei se comporta ca si cum creatia nu ar fi cazut, ca si cum ar fi inca nadejde in ea. Ei uita de asemenea ca sunt oameni care mananca bine si fac regulat exercitii si totusi cad morti inainte de vreme.

Multumesc Lui Dumnezeu ca ceea ce creatia nu poate sa faca, rascumpararea poate si a si facut-o. Isus a demonstrat acest lucru atunci cand a scuipat tarana, a facut un noroi din pamant si scuipat si a pus acest noroi pe ochii orbului (Ioan9:6-7). Cu siguranta ca este neobisnuit sa pui noroi pe ochii unui orb, caci cu siguranta, va avea doar neplaceri.

Asa ca de ce a facut Isus acest lucru? El ne-a demonstrat ca toate partile corpului nostru vin din tarana si fiindca creatia a cazut, lucrarea creatiei nu poate deschide ochii unui orb. Dar lucrarea rascumpararii, poate. De aceea El l-a trimis pe orb la scaldatoarea Siloamului. Siloam inseamna Trimes, referindu-se la Cel trimes, Isus. Cand orbul si-a spalat ochii in scaldatoarea Celui trimes, a primit vindecare supranaturala pentru ochii sai.

Prietene, atunci cand mergem la Isus, Cel Trimis, care a venit pentru a ne rascumpara cu pretul sangelui Sau si ne odihnim in lucrarea Sa terminata, ne vom primi miracolul. Daca credem ca prin ranile Lui suntem vindecati, (Isaia53:5), vom avea o sanatate mai buna decat acei care se incred in creatie.

Isus a fost trimis pentru a ne rascumpara din orice blestem care a cazut asupra creatiei odata cu caderea lui Adam (Galateni3:13). El ne-a rascumparat din boala, durere, regrete, depresie, saracie si chiar si moarte. Lumea poate ca Il cunoaste ca si Creator. Dar azi, noi Il cunoastem ca si Rascumparator. Acolo unde lucrarea creatiei nu ne poate salva, lucrarea Lui de rascumparare poate sa o faca si a si facut-o!

joi, 26 noiembrie 2009

Mulţumeşte căii tale spre pace.

Meditatii zilnice 26.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.

Ai dori să ştii cum să aplici acest verset în viaţa ta de zi cu zi? Lasă-mă să-ţi dau o ilustraţie ca să te ajut.

Să spunem că tu eşti unul dintre aceia care, într-o firmă, ai fi cel mai îndreptăţit să primeşti o promovare şi mâine vei şti dacă o vei primi sau nu. Vrei promovarea foarte mult, căci ea înseamnă mai mulţi bani, pentru familia ta. Deci, eşti noaptea în pat, frământându-te şi răsucindu-te. Te rogi „Tată, Te rog îndepărtează de la mine toate aceste îngrijorări despre promovare. Dă-mi credinţă.” O oră mai târziu, eşti şi mai neliniştit decât înainte. Se pare că Dumnezeu nu răspunde rugăciunii.

Cum asta? Pentru că nu o faci în felul Lui Dumnezeu.

În schimb, roagă-te astfel „Tată, pun în mâna Ta iubitoare, toate îngrijorările mele privitoare la promovare, pentru că Tu mă iubeşti şi Te îngrijeşti de mine”. Biblia spune să aruncăm asupra Domnului toate îngrijorările noastre, căci El îngrijeşte de noi (1Petru5:7). Apoi spune „Tată, aş vrea să primesc această promovare”. Este ok să ceri acest lucru. Acum, aici vine partea cea mai puternică, mulţumirea. Termină cu mulţumire. Mulţumeşte-I Lui Dumnezeu pentru credincioşia Lui.

Spune ceva de genul „Tată, indiferent că primesc sau nu această promovare, îţi mulţumesc că Tu întotdeauna ai grijă de familia mea, dându-ne mai mult decât suficient. Tu care hrăneşti păsările cerului şi îmbraci crinii câmpului, vei avea grijă şi de noi. Îţi mulţumesc că eşti credincios în a împlini toate nevoile noastre. Deci nu mă voi îngrijora în ceea ce priveşte promovarea, Tu eşti sursa tuturor binecuvântărilor mele.” (Matei6:30, Filipeni4:19)

Atunci când te rogi astfel, dintr-o dată, tu nu mai eşti ostatec al acestei promovări. Eu numesc acest lucru, terapia „mulţumesc”. Cu cât cunoşti mai mult Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât mai mult poţi să-I mulţumeşti. Cu cât Îi mulţumeşti mai mult, cu atât mai mult pacea Lui domneşte în inima ta. Şi fără să-ţi dai seama, se face dimineaţă. Nici nu-ţi aminteşti când ai adormit. Pecea Lui Dumnezeu domneşte astfel.

Prietene, oricare ar fi îngrijorarea ta, adu-o Tatălui tău în rugăciune şi mulţumeşte-i căii tale spre pace.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Multumirea poate invia mortii

Meditatii zilnice 25.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Joh 11:41 Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat.
Joh 11:42 Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.”

Dupa ce Isus a spus aceste cuvinte, a strigat cu voce tare „Lazare, iesi afara!” si omul care era mort de patru zile a iesit din mormantul sau.

Acesta este unul dintre cele mai mari miracole pe care Isus le-a facut. Lazar era mort de patru zile cand Isus l-a inviat din morti. Nu esti de acord ca moartea este o probleme extrema? A nu avea bani in banca, a fi bolnav sau a-ti pierde sjujba, oricat ar fi de rele, nu sunt asa de grave ca a fi mort.

Dar ceea ce vreau eu sa vezi este: daca Isus in cea mai extrema problema, ne arata ca solutia este tot „Tata, Iti multumesc!”, atunci cu cat mai mult ar trebui sa-I multumim Lui Dumnezeu cand ne confruntam cu probleme mai putin grave. Daca multumirea poate invia mortii, atunci hai sa multumim in mijlocul problemelor noastre si sa vedem victoria.

Din pacate, tindem sa facem opusul, sa murmuram si sa ne plangem iar murmuratul si nemultumirea doar maresc problemele. Pe de alta parte, multumirea este limbajul credintei, care Ii face placere Lui Dumnezeu. Dar eu nu spun sa multumim pentru problemele prin care trecem. Nu, ci multumim Lui Dumnezeu caci El este raspunsul la problemele noastre si ca El deja ne-a dat toate binecuvantarile (Efeseni1:3)

„Dar Pastor Prince, ceea ce am este atat de putin!”

Prietene, multumeste-I Lui Dumnezeu pentru putinul pe care il ai si el se va multiplica. Isus a multumit Tatalui pentru cei cinci pesti si cele doua paini, pranzul unui baietel, si acest pranz a fost multiplicat pentru a hrani mai mult de 5000 de oameni si au ramas 12 cosuri de ramasite (Ioan6:8-13). Si atunci cand Duhul Sfant a vorbit din nou despre acest eveniment, El a mentionat in mod special ca Domnul a multumit (Ioan6:23). Duhul Sfant se pare ca este mult mai multumit de actul de a multumi decat de miracolul inmultirii painilor.

Prietene, cu cat multumesti mai mult Lui Dumnezeu, cu atat mai mult Ii faci placere. Putinul pe care il ai va fi multiplicat si orice este mort in viata ta va fi adus la viata!

marți, 24 noiembrie 2009

Depărtează-te la adânc şi aruncă mrejele pentru pescuire.

Meditatii zilnice 24.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Luca 5:4 Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.”

Dumnezeu vrea să te binecuvânteze cât mai mult. De aceea i-a spus lui Simion, „Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.”

Adâncimea este locul unde vei găsi o mulţime de peşte. Nu-i vei găsi lângă ţărm, unde apele sunt liniştite. Deci, a te lansa la adâncime, înseamnă a te încrede atunci când depăşeşti comfortul liniei ţărmului.

Dumnezeu vrea ca tu să te desprinzi de zona de comfort şi să păşeşti în afară prin credinţă, pentru a face ceea ce ţi-a pus pe inimă. Poate fi ceva ce tu nu ai mai făcut până atunci, nici măcar nu ai visat, ca de exemplu, la a te alătura unui grup de rugăciune. O membră al bisericii a făcut acest lucru şi a găsit dragoste în acel grup. Astăzi ea are o căsnicie fericită.

Acum, Domnul nostru, Isus, care a spus „Depărteaz-o la adânc...” a spus de asemenea, „aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire”. Observă că a folosit pluralul, „mreje”, nu mrejă. Dumnezeu vrea să îţi dea mai mult decât ai nevoie. Visul Lui pentru tine este mai mare decât orice ai putea visa vreodată. Gândeşte-te la cel mai îndrăznţ vis al tău şu Dumnezeu îl va depăşi fiindcă El îşi găseşte plăcerea în a îţi da din abundenţă, mai presus de ceea ce ceri sau crezi. (Efeseni 3:20)

Un membru al bisericii care lucra ca şi angajat, voia să-şi deschidă propria companie. Pe când mă rugam pentru el, am primit un cuvânt al Lui Dumnezeu pentru el, ca să se lanseze în afacere. După ce a făcut-o, a obţinut încă din prima lună, un frumos profit. Azi are mai multe companii şi afacerea prosperă. Dumnezeu îl binecuvântează mai presus de visele lui cele mai îndrăzneţe.

Dumnezeu te poate binecuvânta şi pe tine mai presus de visele tale cele mai îndrăzneţe. El a făcut-o pentru Simion, care a rămas uimit de belşugul pescuirii (Luca 5:9). Dar numai când Simion s-a depărtat la adâncime, mrejele au fost atât de pline de se rupeau şi bărcile erau pline. (Luca 5:6-7). Şi tu vei fi uimit de pescuirea ta când vei păşi în afara zonei tale de comfort şi vei arunca mrejele la adâncime, împreună cu Domnul!

luni, 23 noiembrie 2009

Binecuvantate sunt cosnita, postava si navoadele tale

Meditatii zilnice 23.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Deu 28:5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvîntate.

In timpurile biblice, culegatorii purtau cosuri in spate pentru a culege recolta din camp. Trebuiau sa se asigure ca cosurile lor erau solide si dese, astfel incat, ceea ce culegeau sa nu curga afara.

Femeile foloseau castroane de framantat, pentru a framanta aluatul de paine. Daca foloseau vase de proasta calitate, care se spargeau usor, nu puteau sa faca painea. Asa ca vasele de framantat si cosurile erau pe vremea aceea mijloacele de existenta prin care erau binecuvantati material.

Prietene, Tatal tau din ceruri nu vrea ca tu sa te ingrijorezi pentru mijloacele prin care iti castigi existenta si iti primesti binecuvantarile. El iti spune „Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvîntate.”

Asta inseamna ca daca tu esti sofer de taxi, masina ta nu se va strica in timpul schimbului tau fiindca Dumnezeu iti spune „binecuvantat este taxiul tau”. Daca esti un om de afaceri, capitalul tau investit nu va falimenta fiindca Dumnezeu iti spune „Binecuvantat este capitalul tau investit”. Si daca esti un vanzator, produsele tale vor fi cautate fiindca Dumnezeu iti spune „Binecuvantate vor fi produsele tale”.

Aceste binecuvantari sunt ale tale fiindca Isus a platit pentru ele cu moartea Sa si le-a intarit prin invierea Sa.

Odata, Isus i-a spus lui Petru sa arunce navoadele in apa. Cand Petru a aruncat navodul, a prins atata peste incat navodul a inceput sa se rupa. Ca sa nu se rupa, ceilalti ucenici au mers cu barcile lor si au strans pestele pana nu s-a rupt navodul.(Luca5:4-7)

Apoi, dupa ce Isus a inviat din morti, s-a intamplat ceva similar. Din nou Isus le-a spus ucenicilor sa arunce navoadele si au prins o multime de peste. Biblia ne spune ca erau foarte multi, insa plasele nu s-au rupt. (Ioan21:11) In primul caz, navodul s-a rupt. In al doilea, nu s-a rupt, caci ceva supranatural s-a intamplat cu navoadele lor dupa invierea Lui Isus.

Datorita mortii si invierii Lui Isus, nu esti doar tu binecuvantat (Efeseni1:3) ci si navoadele tale, cosnita ta si postava ta – mijloacele prin care iti obtii existenta – sunt binecuvantate.

duminică, 22 noiembrie 2009

Dumnezeu vrea sa te pregateasca pentru a binecuvantare

Meditatii zilnice 22.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Rth 2:12 Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, subt ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!”

Te-ai intrebat vre-odata de ce in unele din istorisirile Bibliei, uneori, Dumnezeu cere oamenilor sa-I dea putinul pe care il au? Poate parea crud, dar adevarul este ca Dumnezeu ii pregatea pentru binecuvantare. Calea Lui Dumnezeu este sa foloseasca ceea ce ai si sa o inmulteasca in momentul in care o pui in mainile Lui.

Vaduva lui Zarafat a avut doar o mana de faina si putin ulei ca sa faca o ultima mancare pentru ea si pentru fiul ei si apoi sa astepte sa moara de foame. Dar ea s-a increzut in Dumnezeu si a folosit o parte din ceea ce avea pentru a face o paine profetului Ilie. Iar Dumnezeu a rasplatit-o facand ca vasul de faina si cel de ulei sa nu se goleasca pana nu a trecut foametea. (1Regi17:8-16)

In mod similar, baiatul care si-a dat mancarea, cinci paini si doi pesti, Lui Isus, nu numai ca a mancat bine, dar a si vazut cum acea putina mancare a fost folosita pentru a hrani mai mult de 5000 oameni si au mai ramas 12 cosuri de resturi. (Ioan6:1-13)

Oricand dam putinul pe care il avem, fia ca e vorba de bani, timp sau energie, Lui Dumnezeu, El ne deschide inima pentru a primi. Atunci Dumnezeu poate sa ne umple cu mai mult. Si cand ne dam vietile in mana Domnului, ne putem increde in El ca sa faca ce e bine pentru noi si sa fie rasplatitorul credintei noastre.

Atunci cand Ruth, vaduva moabita, fara copii, a parasit comfortul casei sale pentru a-si urma soacra, pe Naomi si pe Dumnezeul lui Israel, intr-o tara straina, pe care nu o cunostea (Ruth1:16), ea a primit o recompensa deplina din partea Domnului. El i-a dat protectie si suficiente provizii prin Boaz, care si-a asumat rolul de rascumparator de drept al ei si al lui Naomi (Ruth2:9,4:9-10)

Prietene, atunci cand iti pui in El nadejdea, cu tot ceea ce ai azi, sa stii ca El te iubeste si te pregateste pentru binecuvantare. Asteapta lucruri bune ca sa se intample

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Foloseste-ti portia dubla de autoritate la rostirea cuvantului

Meditatii zilnice 21.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



1Pe 2:9 Voi însă sînteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a cîştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v'a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Dumnezeu te numeste pe tine si pe mine o preotie imparateasca. Asta inseamna ca noi suntem regi si preoti sub preotia imparateasca a lui Isus Cristos. Acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata in istoria poporului Lui Dumnezeu. In vremea Vechiului Testament, preotii si regii erau doua grupuri distincte. Era fie preot fie imparat, dar nu amandoua in acelasi timp.

Azi, fiindca Isus te-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata, am fost facuti preoti imparati – o preotie imparateasca. Aceasta inseamna ca avem o portie dubla de autoritate in rostirea cuvantului „(Ecc 8:4) pentrucă vorba împăratului are putere.” si ca preoti „(Deu 21:5 )... ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.”

Asa ca daca esti un om de afaceri crestin, vei avea un avantaj fata de ceilalti colegi fiindca ceea ce vei spune despre afacerea ta, se va intampla iar daca esti acuzat pe nedrept, sa stii ca prin insasi cuvantul tau, orice cearta si orice ranire va fi aplanata.

Ca si parinte de o preotie imparateasca, atunci cand iti binecuvantezi copilul, cuvintele tale au puterea de a stabili un nou curs unor evenimente supranaturale care sa-i propulseze pe copiii tai in bunastare si in har superabundent. Si vor avea un curaj si o energie care le va da puterea sa castige orice batalie in viata.

Atunci cand diavolul vine la tine si iti spune ca vei muri de tanar fiindca tatal si bunicul tau au murit de tineri, sau ca niciodata nu vei ajunge un om de succes fiindca nu ai suficienta educatie, aminteste-ti ca diavolul nu este nici rege si nici imparat. Nu este autoritate in cuvantul lui. Dar este putere in cuvantul tau fiindca tu esti preotie imparateasca in Cristos.

Asa ca in loc sa fii de acord cu el, spune „nu voi muri tanar, El ma va implini cu viata lunga si multumire”. Spune „Domnul imi va netezi cararile si voi reusi in tot ce voi face”. Foloseste-ti dubla imputernicire de a rosti cuvantul si alunga diavolul!

vineri, 20 noiembrie 2009

Cere in Numele Lui Isus si primeste

Meditatii zilnice 20.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Ioan 16:23 In ziua aceea, nu Ma veti mai intreba de nimic. Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal,în Numele Meu, va va da.

Iti termini totdeauna rugaciunile cu „in Numele Lui Isus! Amin” ? Poate ca invatatorul tau de la scoala duminicala te-a invatat sa faci lucrul acesta sau poate ca ai auzit lideri de biserici si alti credinciosi folosind aceasta formula la sfarsitul rugăciunilor lor.

Obisnuiam sa spun „in Numele Lui Isus! Amin”, foarte repede, de parca acelea erau cuvintele magice care aduceau raspuns rugaciunilor mele. Apoi, intr-o zi L-am auzit pe Domnul, intreband de ce faceam lucrul acela.

Dumnezeu voia sa ma faca sa realizez ca de cate ori spuneam „in Numele Lui Isus! Amin”, imi puneam intreaga credinta pentru ca sa-mi fie ascultata rugaciunea, nu in cine sunt eu, nu in ceea ce am facut, ci in persoana si Numele Domnului si Salvatorului Isus Cristos si in ceea ce El a facut la cruce.

De cate ori cerem ceva in Numele Lui Isus Cristos, Isus iti spune „Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da”. Asta inseamna ca in rugaciunea ta pentru vindecare, atunci cand spui „in Numele Lui Isus”, vindecarea vine peste trupul bolnav iar boala paraseste trupurile celor dragi tie pentru ca prin ranile Lui suntem vindecati (1 Petru 2:24). In rugaciunea ta pentru protectie, atunci cand spui „in Numele Lui Isus”, siguranta acopera familia ta datorita sangelui Lui Isus care protejeaza si elibereaza de rau. (Exod12:13)

Preaiubitilor, bunul nume al familiilor voastre, nu va poate salva, nici măcar numele ultimei descoperiri medicale nu va poate salva. Numai un singur nume poate sa va salveze: Isus. Si vestea buna este ca in acest Nume, este mantuire, vindecare, protectie, implinire, bunastare, abundenta, prosperitate, siguranta si eliberare pentru tine si familia ta.

Deci acum, oricand ma rog, incetinesc, la sfarsitul rugăciunii si spun „Tata, cer toate aceste lucruri, nu pe baza a ceea ce am facut sau nu am făcut, ci bazat pe Isus si pe lucrarea Sa terminata de la cruce. Te rog toate acestea in Numele Lui Isus Cristos. Amin!”

marți, 17 noiembrie 2009

Dumnezeul lui „Mai mult decat suficient”

Meditatii zilnice 17.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Luca 5:9 Fiindca il apucase spaima, pe el si pe toti cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o facusera.

Ca si tanar crestin am crescut auzind pastori spunand ca Dumnezeu ne asigura doar nevoile, nu si dorintele. Totusi in Biblie Dumnezeu spune in mod clar ca El nu vrea sa ne implineasca doar nevoile ci si dorintele.

De exemplu, faimosul psalm al pastorului, incepe cu (Psalmi 23:1) Domnul este Pastorul meu: nu voi duce lipsa de nimic. Alt psalm spune (Psalmi 34:9) Temeti-va de Domnul, voi, sfintii Lui, caci de nimic nu duc lipsa cei ce se tem de El!
10 Puii de leu duc lipsa, si li-i foame, dar cei ce cauta pe Domnul nu duc lipsa de nici un bine.

Unul dintre numele Lui Dumnezeu este „Jehovah Jireh”, ce înseamna, „Dumnezeul care aprovizioneaza/asigura totul”, adica asigura mai mult decat suficient. Dumnezeul lui „Mai mult decat suficient” a venit in trup si a umblat printre oamenii Lui. Si mergand pe langa marea Galileei, El nu le-a dat discipolilor Sai mici binecuvantari. De aceea i-a spus lui Petru „Luca 5:4 Departeaz-o la adanc, si aruncaţi-va mrejile pentru pescuire.” Nu a spus mreaja-singular, ci plural-mrejile. Iar pescuirea a fost una in care barca era gata sa se scufunde iar plasele de pescuit sa se rupa. A fost o binecuvantare atat de mare si de neasteptata incat pe Petru si toti acei care erau cu el ii apucase spaima din pricina acelei pescuiri.

Preaiubitilor, vedeti inima Lui Dumnezeu pentru voi astazi. El vrea sa te faca sa-ti mearga bine. Nu te multumi cu putin gandind ca El iti da numai minimul necesar si nu mai mult. Daca ai nevoie de un loc de munca, sa stii ca El vrea ca tu sa te rogi nu numai pentru un loc de munca ci pentru o pozitie. Atunci cand ai o pozitie, ai influenta si esti capabil sa influentezi vieti. Poete ca ai nevoie de o marire de salariu. Roaga-te nu doar pentru atat ci pentru a fi in poziţia de a oferi mariri de salariu.

Poti sa incepi prin a fi sarac, atunci cand Il urmezi pe Dumnezeu. Dar nu poti ramane sarac, atunci cand Il urmezi pe Dumnezeul „mai mult decat suficient”. De fapt, asemeni lui Petru, si tu vei fi uimit ca Dumnezeul „mai mult decat suficient” iti va da mai mult decat ai nevoie si peste ceea ce ai cerut!

luni, 16 noiembrie 2009

Cristos este Comoara din tine

Meditatii zilnice 16.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



2Co 4:7 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentruca această putere nemai pomenită să fie dela Dumnezeu şi nu dela noi.

Cuvantul Lui Dumnezeu spune „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut”. Cine este vasul de lut? Tu. Cine este comoara? Cristos.

Multumesc Lui Dumnezeu ca aceasta comoara este in vase de lut. Cristos, comoara este in tine asa ca nu mai fi frustrat cand iti vezi „pamantescul”. Vei fi mereu pamantesc, atata vreme cat esti in acest trup, dar aminteste-ti ca Isus comoara, este in tine.

Asa ca data viitoare cand iti iesi din fire si esti nerabdator cu sotia sau copii, aminteste-ti ca Isus este rabdare in tine. Cand te simti fara rabdare nu spune „Doamne Isuse, da-mi rabdare, am nevoie de ea acum!” ci priveste la Isus si spune „Doamne Isuse, Iti multumesc ca Tu esti rabdarea mea”.

In zilele tineretii mele si cand eram proaspat casatorit, aveam un temperament nestapanit. Am incercat tot felul de tehnici de terapie ale maniei dar niciodata nu am ajuns prea departe in controlul maniei pana nu I-am spus Lui Dumnezeu „Doamne, sunt atat de frustrat in incercarea mea de a-mi controla mania, renunt, eu nu o pot face dar Tu poti. Ma odihnesc si contez pe Tine”. Nu mult dupa aceea sotia mea a comentat „Stii, te-ai schimbat in ceea ce priveste temperamentul tau!”

M-am gandit la ceea ce a spus si mi-am dat seama ca nici macar nu eram constient de schimbarea petrecuta. Acest lucru, pentru mine, a fost o mai mare glorificare a Lui Dumnezeu pentru ca atunci cand membrii familiei pot observa rabdarea Lui Cristos manifestandu-se intr-o persoana atat de temperamentala, Dumnezeu primeste toata gloria in timp ce Cristos, comoara din acea persoana, straluceste cu putere.

Prietene, poate ca esti frustrat din pricina fumatului sau a bautului sau a dependentei de droguri. Poti fi exasperat de sentimentele de gelozie, neincredere, amaraciune, depresie sau infrangere. Nu te condamna fiindca esti pamantesc.

Doar sa fii constient ca Il ai pe Cristos, comoara din tine. Cu cat vezi mai mult comoara cu atat mai mult lumina Lui straluceste in tine cu putere. Si in mijlocul firii tale pamantesti, Dumnezeu primeste gloria iar tu esti transformat din slava in slava (2Corinteni3:18)

duminică, 15 noiembrie 2009

Pozitia ta este asezata in Cristos

Meditatii zilnice 15.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Heb 2:17 Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

Pentru poporul Israelului, pozitia lor ca natiune in fata Lui Dumnezeu se gasea in pozitia pe care o avea marele preot. Ceea ce era marele preot in fata Lui Dumnezeu, era si intreaga natiune in fata Lui Dumnezeu. Daca marele preot a pacatuit, el a adus vina asupra intregii natiuni si Dumnezeu respingea intreaga natiune indiferent cat de supus legii ar fi fost poporul, cat de credinciosi au fost in a aduce jertfele sau cat de mult ar fi muncit.

Si invers, daca marele preot a fost gasit fara pata si acceptat de Dumnezeu, intreaga natiune era acceptata chiar daca era plina de oameni care au pacatuit si nu au respectat legile Lui Dumnezeu. Din pacate, marii preoti ai Israelului erau de multe ori supusi greselii fiindca, asemeni oricarei fiinte umane, erau imperfecti.

Dar astazi, tu si cu mine avem pe Isus ca Mare Preot care este 100% Dumnezeu. Si astfel, ca Mare Preot, pozitia Lui in fata Lui Dumnezeu este totdeauna perfecta, acceptata si placuta Tatalui. Astfel, noi nu putem pierde niciodata acceptarea pe care o avem in fata Lui Dumnezeu fiindca Isus, ca Mare Preot, poate aduce numai neprihanire asupra poporului Sau.

Azi, in cer, Isus, Marele nostru Preot, este asezat la dreapta Tatalui (Romani8:34) si asta inseamna ca Dumnezeu nu se uita la tine ci la Isus. Daca Isus este bun, tu esti bun. Daca El este acceptat, tu esti acceptat, daca Dumnezeu Il vede pe Isus perfect, te vede si pe tine perfect. Daca El este neprihanit si tu esti neprihanit. Si Isus, Marele tau Preot este bun, acceptat, perfect si neprihanit, ceea ce inseamna ca la fel te vede Dumnezeu si pe tine.

Tu nu-ti poti pierde pozitia perfecta fiindca Isus este Marele tau Preot. Ca sa-ti pierzi pozitia, trebuie ca Isus sa-si piarda intai pozitia. Dar noi stim ca avem in Isus un Mare Preot care este perfect si care nu ne poate dezamagi. Asa ca nu trebuie niciodata sa-ti fie teama sau sa fi constient de greselile tale cand vii in fata Lui Dumnezeu. Fiindca pozitia ta este total asezata in Cristos, tu poti veni plin de indrazneala in fata Lui Dumnezeu ca sa primesti de la El tot ceea ce ai nevoie.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Chemat din pântecul mamei tale

Meditatii zilnice 14.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Galateni 1:15 Dar când Dumnezeu-care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său,

Dumnezeu te-a chemat în mod special, din pântecul mamei tale. Ai o chemare şi un destin în Christos!

Sunt creştini care sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a fi doctori. Dar cred că printre ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru lucrarea de vindecare. Ei sunt pasionaţi în a căuta leacuri pentru a alina suferinţa umanităţii.

De asemenea cred că există creştini chemaţi în mod special pentru a fi învăţători în şcoli. Dar între ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru a fi învăţători ai Cvântului. Ceea ce le dă o extraordinară împlinire în a vedea vieţi mântuite şitransformate sub învăţătura lor.

Dar acei magicieni faimoşi pe care îi vedem făcând tot felul de trucuri la televizor? Ei au o pasiune pentru mistic şi supranatural. Dacă ei ar deveni creştini, ar putea fi profeţi cu lucrări marcate de de miraculos.

Apostolul Pavel a ştiut că a fost chemat încă din pântecele mamei sale. Pasiunea lui pentru Dumnezeu l-a făcut să persecute biserica, până când L-a întâlnit pe Isus. (Fapte 8:3, 9:1-6) Dacă Pavel, un persecutor al bisericii primare, a putut fi atins de Cristos, pentru a deveni un apostol al harului, ce spunem despre teroriştii din ziua de azi, care ucid în Numele Lui Dumnezeu? Ştim doar că, dacă ei L-ar primi pe Cristos, ar putea deveni deschizători de drumuri, în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Acum, să nu crezi cumva că chemarea ta are de-a face cu calificarea, abilităţile sau realizările tale sau chiar şi cu umblarea ta cu Dumnezeu. Ai fost chemat încă din pântecele mamei tale. Ca şi fetus în pântecele mamei tale nu puteai face prea multe lucruri, bune sau rele. De aceea chemarea ta este doar prin har. Şi pntru că El te-a chemat, cere Duhului Sfânt să te ajute să discerni dorinţele pe care le-a pus în inima ta, pasiunea care te conduce în viaţă şi îţi împlineşte chemarea şi destinul în Cristos.

vineri, 13 noiembrie 2009

Dumnezeu ploua cu binecuvantari peste tine

Meditatii zilnice 13.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Deu 28:12 Domnul îţi va deschide comoara Lui cea bună, cerul, ca să trimeată ţării tale ploaie la vreme şi ca să binecuvinteze tot lucrul mînilor tale: vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut.

Ploaia reprezinta binecuvantarea in Biblie. Chiar si azi, israelitii Ii multumesc Lui Dumnezeu cand ploua fiindca stiu ca atunci cand Dumnezeu da ploaie, binecuvantarile vor fi fara numar. Vitele vor paste in pasuni intinse pline de iarba verde, cruda si hranitoare. Cand vad rauri si izvoare de apa curgand din munti si dealuri (Isaia30:22-25), ei stiu ca a venit ziua improspatarii.

Tu de asemenea poti astepta ca Dumnezeu sa-Si ploaie binecuvantarile peste tine, sa binecuvanteze lucrarea mainilor tale. Atunci vei ajunge intr-un loc unde „vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut”. De fapt, Isus vrea ca tu sa stii ca aceasta este o binecuvantare pentru care a platit ca tu sa o ai fiindca atunci cand a murit, El nu a avut nici macar un mormant al Sau. A fost asezat intr-un mormant de imprumut pentru ca tu sa ai puterea sa dai cu imprumut.

Intr-adevar biserica noastra poate sta marturie a acestei binecuvantari. Cand m-am alaturat acestei biserici cu norma intreaga, era o biserica mica de vre-o 100 de persoane. Cu toate acestea Domnul a plouat binecuvantarile Sale peste noi si a binecuvantat toata munca mainilor noastre. Azi avem o congregatie cu mai mult de 15 000 membri si suntem in crestere. De fapt, biserica noastra ofera sprijin multor lucrari locale si din alte tari. Noi continuam sa-L vedem pe Dumnezeu turnandu-Si binecuvantarile de bunastare si crestere, peste noi, si Ii multumim pentru toate lucrurile bune care ni se intampla.

In natural, nu poti face nimic in ceea ce priveste ploaia, decat sa o lasi sa cad. Asa ca asteapta ca Dumnezeu sa ploaie binecuvantarile Lui peste tine si lasa-le sa cada. Si vei fi binecuvantat cu mai mult decat suficient astfel incat dupa ce toate nevoile tale si ale familiei tale vor fi implinite, poti fi un canal de binecuvantari si pentru altii.

joi, 12 noiembrie 2009

Pretinde-ti restaurarea!

Meditatii zilnice 12.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Act 3:20 şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
Act 3:21 pe care cerul trebuie să-l primească, pînă la vremile aşezării(restaurarii) din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.

Ca si credincios, ai dreptul sa astepti restaurarea lucrurilor pe care diavolul le-a furat de la tine. Poate fi vorba despre sanatatea ta, casnicia sau finantele tale, dar vremea restaurarii, vine.

Fapte 3:20-21 ne spune ca inainte ca Isus sa vina inapoi, dupa Biserica Sa, noi vom experimenta vremea asezarii/restaurarii tuturor lucrurilor. Ce nadejde primim astfel, stiind ca ne vor fi restaurate toate lucrurile inainte de revenirea Lui Isus.

Prietene, daca diavolul te ataca, in orice zona, spune-I Domnului „Tata, nu voi permite diavolului sa-mi fure de sanatatea, casnicia sau finantele. Aceste binecuvantari sunt cumparate cu sange si platite de Fiul Tau”. Pretinde-ti restaurarea in Cristos si cerul te va auzi.

Vor fi astfel de vremuri de restaurare a tuturor lucrurilor in trupul Lui Cristos, incat poporul Sau va deveni mai bun, mai puternic, mai sanatos, si mult mai prosper si glorios. Atunci cand Dumnezeu restaureaza, chiar si sub Vechiul Legamant, poporul Sau a primit totdeauna mai mult decat a pierdut, cantitativ si calitativ. Cu cat mai mare va fi restaurarea noastra sub Noul Legamant, datorita sangelui varsat de Mielul Lui Dumnezeu!

O divortata, cu un fiu adolescent, a venit in biserica noastra si L-a acceptat pe Domnul in Mai 2003. A inceput sa se roage pentru restaurarea casniciei ei si unificarea familiei. In natural, stia ca sansele ca acest lucru sa se intample erau nule fiindca nu mai vorbise si nu se mai intalnise cu fostul sot de cand au divortat, cu zece ani in urma. Nici nu stia macar daca el se recasatorise. Dar Dumnezeu a facut ca cei doi sa se intalneasca la o nunta la sfarsitul lui 2003. Azi, relatia lor este vindecata si impreuna cu fiul lor ei se inchina ca familie in biserica noastra.

Chiar daca ce s-a intamplat acestei surori nu se va intampla fiecare persoane divortate, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca vremea restaurarii a sosit. Cerul asteapta ca sa te auda cum iti pretinzi dreptul la restaurare!

miercuri, 11 noiembrie 2009

Dumnezeu te incarca zilnic cu beneficii

Meditatii zilnice 11.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Deu 28:6 Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta.

In comunitatea evreiasca, fraza „Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta”, se refera la a fi binecuvantat in toate problemele ce apar de-a lungul unei zile normele, fie in casa sau in afara ei.

Asa ca aici, Dumnezeu spune ca tu esti binecuvantat de-a lungul intregii zile. Crezi acest lucru? Crezi ca in fiecare zi viata ta de familie si slujba ta sunt binecuvantate? Sau cumva crezi ca esti binecuvantat doar de Craciun, atunci cand primesti cadouri si bonusuri de sfarsit de an sau cand primesti promovarea pe care o doreai? Sau crezi cumva ca viata binecuvantata incepe atunci cand intalnesti pe barbatul sau femeia visurilor tale?

Nu, prietene, esti binecuvantat in fiecare zi si ai Cuvantul Lui Dumnezeu pentru asta. Psalmul 68:19 spune „Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră”.

Si fiindca Cuvantul Lui Dumnezeu spune asa, sa crezi ca fiecare zi a vietii tale este purtata de Dumnezeu. Fiecare dimineata, atunci cand te scoli, sa crezi ca este o zi pe care Domnul a facut-o si bucura-te de ea (Psalmul118:24). Incepe ziua asteptand sa fie incarcata cu beneficiile pe care Domnul le-a pregatit pentru tine.

Noaptea, atunci cand este vremea de somn, sa stii ca vei fi binecuvantat cand te vei scula dimineata, fiindca va fi o noua incarcatura de beneficii care te asteapta de la Tatal tau ceresc care te iubeste atat de mult.

Tu nu poti face ca binecuvantarile tale sa se intample. Dar daca, simplu, vei crede Cuvantul Lui Dumnezeu si vei actiona ca atare, binecuvantarea se va manifesta in viata ta. De fapt, Dumnezeu vrea mai mult decat tine, sa fii binecuvantat. Cuvantul Sau o spune „ Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta... Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră”.

Deci, crede Cuvantul Lui Dumnezeu! Increde-te in El pentru binecuvantari si te vei bucura de beneficiile Lui zilnice!

marți, 10 noiembrie 2009

Vei avea orice vei spune

Meditatii zilnice 10.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Mar 11:23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Dumnezeu spune ca vom avea orice vom cere. Asa ca orice vrem sa avem, putem cere si vom primi.

Din pacate, noi de obicei spunem ceea ce nu vrem sa avem. De exemplu, spunem „nu stiu de ce banii mei se termina atat de repede in fiecare luna... chiar si cand primesc o prima, niciodata, se pare, ca nu sunt suficienti”. Si, destul de adevarat, noi vedem in viata noastra „bani care nu sunt suficienti” si sfarsitul lor in fiecare luna.

Deci vezi, ai ceea ce spui. Asa ca de ce sa nu schimbi ceea ce spui, de ex.”de acum inainte, voi avea mai mult decat suficient, fiindca Isus a devenit sarac pe cruce ca eu sa pot fi bogat (2Corinteni8:9). Asa ca, saracie, dispari, in Numele Lui Isus Cristos!”

Orice munte de dificultati ai, fie el un munte de datorii sau serioase probleme de sanatate, Isus spune „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

Isus subliniaza importanta pronuntarii/spunerii, mentionand cuvantul zice/spune de trei ori iar cuvantul crede numai odata. Problema noastra azi este ca exista mai multe predici despre a crede decat despre a spune. Asa ca motivul pentru care oamenilor le este greu sa umble prin credinta este faptul ca ei nu spun/proclama suficient.

Dar daca te concentrezi mai mult spre a spune/pronunta Cuvantul Lui Dumnezeu, credinta va veni. Credinta vine prin auzire, a auzi Cuvantul Lui Dumnezeu (Romani10:7). Astfel a intarit Dumnezeu credinta lui Avraam. A schimbat numele lui Avram in Avraam, ceea ce inseamna „tatal multor neamuri” (Geneza17:5) si de atunci inainte, de cate ori Avraam se prezenta, el spunea „ma numesc tatal multor neamuri”.

Prietene, declara-ti abundenta spunand „Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic”(Psalmul23:1) declara-ti sanatatea spunand „Prin ranile Lui Isus sunt vindecat” (Isaia53:5) si vei avea orice vei spune!

luni, 9 noiembrie 2009

Reusita este in gura ta

Meditatii zilnice 09.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Jos 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

Totdeauna m-am intrebat de ce Tora (cele cinci carte ale lui Moise) este citita de evrei cu voce tare. Apoi, un crestin evreu mi-a spus ca de generatii, ei citesc Cuvantul Lui Dumnezeu cu voce tare datorita lui Iosua8 „Jos 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte...”.

Cuvantul a cugeta, in engleza insemna a pondera, dar in ebraica este cuvantul hagah care inseamna a pronunta sau a murmura odata cu respiratia. Cu alte cuvinte, proclami sau marturisesti Cuvantul Lui Dumnezeu in loc de a-i da doar un consimtamant mental.

Asa ca respira Cuvantul Lui Dumnezeu, marturisind versete in zonele in care astepti solutii de la Dumnezeu. Atunci cand am lucrat in vanzari, am marturisit versete ca „Pro 3:9 Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintîi roade din tot venitul tău:
Pro 3:10 căci atunci grînarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.”
In primul an am devenit angajatul cu cele mai multe vanzari din firma. Calea mea a fost facuta rodnica si m-am bucurat de reusita.

„Pastor Prince, astept ca Dumnezeu sa ma faca prosper”

Nu, Biblia ne spune ca tu vei izbandi in toate lucrarile, cugetand/hagah la Cuvantul Lui Dumnezeu, asa ca marturiseste versete in zonele in care vrezi sa vezi izbanda si vei avea succes.

Unii oameni au un succes care ii distruge – nu-i mai vezi in biserici, si nici pe membrii familiei nu-i mai vezi. Acela este un succes negativ. Dar atunci cand marturisesti Cuvantul Lui Dumnezeu vei avea un succes pozitiv care nu te va distruge.

Acum tu trebuie sa stii ca marturisind Cuvantul Lui Dumnezeu, nu-L determini pe Dumnezeu sa faca lucruri pentru tine. El a facut deja toate lucrurile atunci cand L-a dat pe Fiul Sau pentru noi. Asa ca atunci cand marturisesti Cuvantul Lui, te muti practic pe tine dintr-o pozitie de indoiala, intr-una de credinta. Se muta inima ta dintr-o pozitie de „este oare adevarat sau nu?” in „Cred!”. Si atunci cand se intampla acest lucru, atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

duminică, 8 noiembrie 2009

IERTAREA ESTE PENTRU CEI CARE NU O MERITA

Meditatii zilnice 08.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Matei 18:21 Atunci Petru s-a apropiat de El, si I-a zis: „Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?”

Raspunsul Domnului catre Petru a fost simplu „pana la de saptezeci de ori sapte” (Matei 18:22) Cu alte cuvinte, tot timpul.

„Pai, pastor Prince, el nu merita iertarea mea.”

Nici tu nu ai meritat-o pe a Lui Dumnezeu. Nu exista nici o persoana, vie sau moarta care sa nu fi călcat cele 10 porunci. Nu exista notiunea de „pacatos partial” sau „mare pacatos”. Toti am fost mari pacatosi atunci cand Isus ne-a mantuit. Si avem nevoie de aceasta revelatie pentru ca numai stiind ca am fost iertati mult, putem iubi mult.(Luca 7:47)

„Pastor Prince, cum poti spune ca am calcat cele 10 porunci? Nu am comis adulter, am fost credincios sotiei mele din ziua in care ne-am casatorit.”

Dragul meu, Isus a spus (Matei 5:28) Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Acesta este standardul Lui Dumnezeu. Omul se uita la exterior, Dumnezeu se uita la interior. Dumnezeu vede inima. Deci toata lumea a calcat cele zece porunci. Toti sunt mari pacatosi.

Acum, tu nu mai esti un pacatos, daca L-ai primit pe Isus ca Mantuitor, esti o creatie noua. Dar ai fost un pacatos si Dumnezeu ti-a iertat toate pacatele tale prin sangele Fiului Sau. Datorai totul Lui Dumnezeu iar El ti-a iertat prin moartea Fiului Sau, toata datoria.

Deci, daca cineva ti-a gresit, spune „eu nu am meritat iertarea Lui Dumnezeu dar El m-a iertat prin Cristos, asa ca si eu iert aceasta persoana in Numele Lui Isus Cristos.” Daca spui ceva de genul „el nu merita”, nu are sens, iertarea nu este pentru cei care o merita. Daca cineva merita ceva, aceea este pedeapsa. Iertarea inseamna sa extinzi harul. Har inseamna favoare nemeritata, asa cum Dumnezeu a extins harul si peste tine.

Daca alegi sa pastrezi amaraciunea, tu vei fi cel care va suferi. Iti pierzi pacea, sanatatea si uneori chiar viata. Nu merita. Dumnezeu iti spune „Renunta, iartă-le datoria, asa cum am iertat-o Eu pe a ta”. Tu nu incerca sa o faci de unul singur. Adu crucea Lui Cristos in acea situatie si vei gasi harul pentru a ierta.

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Domnul cu tine, înseamnă succes

Meditatii zilnice 07.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore


Geneza 39:2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul.( Genesis 39:2The Lord was with Joseph, and he was a successful man…)
Poate că nu ai calificare, poziţie, avere – nimic în natural. Dar atunci când Domnul este cu tine, vei avea totul căci El te va face să ai succes.

Iosif nu avea nimic atunci când Potifar l-a cumpărat de la piaţă ca sclav. Dar chiar de atunci s-a spus despre el „Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine”. Iosif sclavul, un om de succes?

A fost un nimeni cu nimic, nici măcar o cămaşă în spate, nici măcar un bănuţ pe numele lui, nimeni din familie cu el şi nici un prieten spre care să se îndrepte. Tot ceea ce a avut, a fost prezenţa Domnului. Dar tocmai de aceea, a avut succes, ajungând cel mai puternic om din Egipt, după faraon, care l-a pus să administreze întreaga ţară. Lui Iosif i-a fost dată putere, autoritate şi bogăţie (Geneza41:40-44). Toate acestea s-au întâmplat fiindcă Domnul era cu el.

Un tânăr student care cântă în grupul nostru de închinare, a avut succes la examene din acelaşi motiv. El însuşi a admis că în viaţa lui de student a obţinut doar rezultate mediocre, însă a obţinut pentru prima dată nota maximă la toate subiectele de la examen, prin simplul fapt că a crezut că va avea succes căci Domnul era cu el.

O altă membră a bisericii, proaspătă absolventă de universitate, a crezut că, datorită faptului că Dumnezeu este cu ea, va avea succes în a obţine un post bun. Cu toate că nu avea experienţă iar piaţa locurilor de muncă era destul de dură, a reuşit să obţină primul ei loc de muncă într-o perioadă scurtă de timp şi cu un salariu cu mult peste aşteptări. Apoi, în ciuda directivelor primite de la firma mamă, de a fi îngheţate toate salariile angajaţilor, ea a primit o mărire de salariu şi o bursă din partea companiei pentru a-şi completa educaţia.

Prietene, nu contează dacă eşti un nimeni cu nimic în natural. Atunci când Domnul este cu tine, vei sfârşi prin a avea totul, pentru că El te va face să ai succes, bunăstare şi viaţă din abundenţă. Într-adevăr vei sfârşi prin a te bucura de favorurile, bunătatea şi harul Său!

vineri, 6 noiembrie 2009

Asteapta ca lucruri bune sa ti se intample

Meditatii zilnice 06.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Eph 6:17 Luaţi şi coiful mîntuirii ...

Atunci cand suna telefonul la ore tarzii majoritatea gandesc „oare ce rau s-a intamplat?” Nu gandesc „ma intreb care este vestea buna ce nu a putut astepta pana dimineata?”

Cand ni se spune „seful vrea sa te vada” instinctiv gandim „o, doamne, asta nu e de bine” si in nici un caz nu ne gandim la o promovare?

Mintea noastra este inclinata spre negativ. Asa ca pentru a ne pazi mintea impotriva gandurilor negative trebuie sa ne punem coiful mantuirii care este „(1Th 5:8) ... nădejdea mîntuirii.”

Daca treci chiar acum printr-o incercare, si iti pui pe cap ca si coif, nadejdea mantuirii, asta inseamna ca tu ai o asteptare justificata a lucrurilor bune care vor veni in calea ta. Inseamna ca tu alegi sa crezi ca aceasta incercare prin care treci este doar temporara fiindca Dumnezeu te va face sa treci biruitor prin ea. Inseamna ca tu crezi ca aceasta perioada dificila va lua sfarsit prin salvarea ta = ocrotire, implinire, bunastare, sanatate si prosperitate.

Poate ca nu stii ce se va intampla satamana asta. Dar ceea ce poti sa faci este sa-ti pui coiful nadejdii mantuirii si sa-ti spui ca vei avea o saptamana fantastica.

„Pai, niciodata nu stii ce se va intampla, auzim atatea vesti proaste in zilele de azi – epidemii, concedieri... sper sa nu fiu eu cel care urmeaza. Dar nu pot fi sigur asa ca-mi tin degetele incrucisate!”

Nu prietene, nadejdea biblica nu inseamna „sper sa” ci „stiu ca”. Asa ca poti avea asteptari justificate ca lucruri bune sa ti se intample fiindca tu nu esti ca cei din lume. Tu esti un copil al Dumnezeului Celui viu, ai un Mantuitor care vegheaza asupra ta. Sunt mai multi ingeri care au primit sarcina de a te veghea decat demoni care iti sunt impotriva. Si Cel care este in tine este mai mare decat cel care este in lume(1Ioan4:4)ai toate motivele sa ai o asteptare justificata a lucrurilor bune care sa ti se intample!

miercuri, 4 noiembrie 2009

Pacatul nu poate opri harul lui Dumnezeu

Meditatii zilnice 04.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Romani 5:20 Ba inca si Legea a venit pentruca sa se inmulteasca gresala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult

Cand o personana aflata pe un post inalt este prinsa in frauda sau un pastor e implicat intr-o afacere ilegala, folosesti probabil cel mai adesea expresia 'a cazut din har'. Am ajuns sa credem ca atunci cand cineva cade in pacat, cade din har.

Dar Dumnezeu vrea sa stim atunci cand cineva cade in pacat, nu cade din har. De fapt, acea persoana cade in har! Si harul lui Dumnezeu este prezent pentru a pune acea persoana inapoi pe picioare.

Biblia ne spune ca prostituatele si vamesii – pacatosii – care au cazut in harul Domnului au fost pusi iar pe picioare. Daca pacatul din viata lor ar fi oprit harul lui Dumnezeu, ei nu ar fi putut primi harul Lui de a fi vindecati, ajutati si de a primi putere.

Este important sa intelegi ca Dumnezeu uraste pacatul pentru ca ne distruge viata, relatiile si trupul. Pacatul este daunator! Dar nu este invins de noi atunci cand vorbim de pacat sau ne bizuim pe puterea noastra. E nevoie de harul lui Dumnezeu de a distruge pacatul. De fapt, atunci cand esti sub harul Lui pacatul nu mai are putere asupra ta (Rom 6:14). Atunci cand vezi harul Lui in faptul ca l-a dat pe Isus ca sa iti ia pacatul si sa te faca pe veci neprihanit, pacatul nu mai are putere asupra ta.

Diavolul iti va spune 'Crezi ca poti sa te astepti la binecuvantarile lui Dumnezeu dupa ce ai facut azi dimineata?' Atunci trebuie sa spui 'Da, ceea ce am facut nu a fost bine. Si pentru ca eu sunt imperfect, Cristos este neprihanirea si perfectiunea mea. Pentru ca nu merit, cer harul lui Dumnezeu, care este o favoare nemeritata fata de mine.'

Pacatul nu poate si nu va opri harul lui Dumnezeu. Daca harul lui Dumnezeu poate fi oprit de pacat, Isus nu ar mai fi venit sa ne salveze pentru ca toti am fost pacatosi. Dar laudat sa fie Domnul, 'unde pacatul s-a inmultit, s-a inmultit si harul'!

Vezi cum harul lui Dumnzeu este mai mare, mai puternic decat pacatele tale? Primeste harul Lui acum si umbla in victorie peste slabiciunile sau pacatele din viata ta.

marți, 3 noiembrie 2009

Sangele Lui Isus pe capacul ispasirii, acopera pacatul tau

Meditatii zilnice 03.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Levitic 16:14 Sa ia din sangele vitelului si sa stropeasca cu degetul pe partea dinainte a capacului ispasirii spre rasarit; sa stropeasca din sange de sapte ori cu degetul lui inaintea capacului ispasirii.

Daca ati vazut filmul Raiders of the Lost Ark, v-ati aminti ca atunci cand capacul de pe chivotul marturiei a fost ridicat, nişte creaturi stranii au iesit din el si au distrus pe toti acei care se aflau in preajma. Acest lucru nu este corect din punct de vedere biblic. Atunci, ce lucruri se aflau in chivot?

Cuvantul Lui Dumnezeu ne spune ca erau trei lucruri in chivot, vasul de aur cu mana, toiagul lui Aaron si cele doua table de piatra pe care Dumnezeu a scris cele zece porunci. (Evrei 9:4)

Aceste lucruri simbolozeaza rebeliunea omului impotriva Lui Dumnezeu. Vasul de aur cu mana, reprezinta respingerea proviziilor Lui Dumnezeu. Toiagul lui Aaron reprezinta respingerea autoritatii Lui Dumnezeu, iar tablele legii reprezinta respingerea standardelor de sfintenie ale Lui Dumnezeu.

Dar pentruca Dumnezeu Isi gaseste placerea in a fi indurator, El a pus toate aceste obiecte in interiorul chivotului si a pus capacul ispasirii deasupra, care are doi heruvimi pe el. (Evrei 9:5) Asta inseamna ca ochii Lui Dumnezeu, reprezentati de cei doi heruvimi, nu vad simbolurile revoltei omului, caci sunt acoperite de capacul ispasirii. Si odata pe an, marele preot intra în Sfanta Sfintelor, unde se afla chivotul si stropea cu sangele unui animal sacrificat, capacul indurarii. Dumnezeu spune ca nu vede razvratirea omului ci doar sangele si astfel accepta omul.

Astazi Isus este Marele nostru Preot care a stropit cu propriul sange pe capacul ispasirii aflat sus in ceruri – tronul harului. (Evrei 9:23-26) Chiar si numarul sapte (de cate ori trebuia sa stropeasca marele preot capacul ispasirii) vorbeste despre perfectiunea lucrarii Sale. Acel „de sapte ori” vorbeste despre pozitia noastra perfecta si definitiva inaintea Lui Dumnezeu, prin sangele Lui Isus.

Deci azi, cand vii inaintea Lui Dumnezeu, nu trebuie sa te ingrijorezi ca nu corespunzi si nu ai implinit poruncile si standardele Lui. Dumnezeu nu vede revolta ta fata de autoritatea Lui, sau faradelegile tale. Dumnezeu vede doar sangele Fiului Sau pe capacul ispasirii dandu-ti pozitia perfecta inaintea Lui.

luni, 2 noiembrie 2009

Dumnezeu nu te pedepseste pentru acelasi pacat de doua ori

Meditatii zilnice 02.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Efeseni 1:7 In El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau

Unii crestini cred ca desi avem iertarea pacatelor, nu suntem eliberati de pedeapsa pacatelor. In alte cuvinte, mai poti astepta inca pedeapsa de la Dumnezeu pentru pacate.

De exemplu, unor cupluri crestine li s-a spus de catre pastori ca nu pot avea copii pentru ca Dumnezeu ii pedepseste pentru ca au avut relatii sexuale inainte de casatorie. Deci, desi Dumnezeu i-a iertat, El totusi trebuie sa ii pedepseasca.

Eu nu incurajez relatiile sexuale premaritale, dar vreau sa stii ca Dumnezeu, care este singuru care poate aprecia intreaga valoare a sangeleui fiului Sau si care este complet satisfacut sa jertfa Fiului Sau, are pace in inima astazi, cu privire la pacatele tale. De aceea El nu este impotriva ta cand pacatuiesti. Nici nu e gata sa te pedepseasca cand pacatuiesti. Nu, El inca te iubeste, este de partea ta si vrea sa te ajute sa invingi pacatul.

In Vechiul Testament, sangele animalelor putea 'acoperi' doar pacatele, nu le putea sterge. (Evrei 10:4). Dar sangele lui Isus nu este ca si sangele animalic! Pentru ca printr-o singura jertfa, sangele etern al Fiului lui Dumnezeu ti-a indepartat pacatul pentru totdeauna (Psalmul 103:12) si te-a spalat de toate faradelegile! (1 Ioan 1:9). De fapt, Dumnezeu este asa de multumit de lucraraea perfecta a Fiului Sau incat iti spune astazi 'Si nu-Mi voi mai aduce aminte de pacatele lor si nici de faradelegile lor' (Evrei 10:17). Si daca Dumnezeu nu si le aminteste, de ce te-ar pedepsi pentru ele?

Dragul meu, 'In El ai rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor potrivit cu bogatiile harului Sau'. Datorita lucrarii compete a lui Isus, toate pacatele tale au fost complet iertate. Si iertarea completa inseamna ca pedeapsa pentru pacatele tale nu mai poate cadea asupra ta pentru ca deja a cazut pe Isus la cruce. (Isaia 53:5)

Deci daca ti se intampla ceva sa nu crezi nici o clipa ca Dumnezeu te pedepseste pentru un anume pacat. Uita-te la cruce, si fii constient ca pacatele tale sunt pe deplin pedepsite in trupul lui Cristos!

Atunci cand Tatal alearga

Meditatii zilnice 01.11.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Luca 15:22 Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.

Dacă eşti un credincios, eşti probabil familiar cu pilda fiului risipitor, pe care Isus a istorisit-o. Pe cine crezi că reprezintă acel tată din istorisire? Bineânţeles că pe Tatăl Lui Isus din ceruri. Isus ne-a dat o imagine despre Tatăl Său care este şi Tatăl nostru.

În pildă, tatăl este văzut alergând spre fiul său, care se întorcea acasă. (Luca 15:20) Ţi-ai dat seama că Dumnezeu nu este descris niciunde în Biblie ca grăbindu-Se? Dumnezeu este întotdeauna calm şi calculat. În această istorioară este singura dată când ete ilustrat ca şi grăbit. Tatăl şi-a ridicat veşmântul şi a alergat. Spre cine alerga şi de ce era aşa grăbit?

Tatăl era aşa grăbit fiindcă îşi văzuse fiul încă de departe. Alerga spre fiul său. Nu mai putea de nerăbdare să-şi strâgă fiul în braţe şi să îl sărute.

Tatăl s-a grăbit să îl îmbrae cu haina cea mai bună. Odată, un prinţ, pe nume Ionatan, i-a dat lui David haina sa transferând asupra lui poziţia sa princiară. (1 Samuel 18:4). Dumnezeu a aşezat peste noi, haina Sa cea mai bună şi făcând astfel, El nu ne-a transferat ci ne-a restaurat poziţia pe care am pierdut-o atunci când Adam a căzut, cea de Împăraţi ai Dumnezeului Cel Preaânalt. (Revelaţia 1:6)

Tatăl s-a grăbit să-i pună fiului un inel pe deget. Asemeni autoritaţii care o dădea fiului unui om bogat, purtarea inelul-sigiluiu, , Dumnezeu este nerăbdător să ne dea înapoi autoritatea invocării Numelui Său pentru a putea umbla domnind în viaţa de fieare zi.

Tatăl s-a grăbit să-i pună fiului sandale în picioare, pentru a-l asigura că el este încă fiul lui, căci doar servitorii umblau în acea vreme cu picioarele goale. Dumnezeu nu vrea niciodată ca noi să ne simţim excluşi, noi suntem pentru totdeauna fiii şi ficele Lui.

Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu se pare că este în grabă, este pentru că se grăbeşte să ne asigure de poziţia noastră ca şi copii ai Lui.