Cina Domnului

Am fost intrebata ce cred despre acest subiect asa ca am sa scriu ceea ce eu cred si este pentru mine o practica, un mod de viata, in partasia mea cu Domnul.

Sfanta comuniune, sau Cina, este, asemeni Cuvantului Lui Dumnezeu, vie si lucratoare in viata noastra. Ea este un simbol/prefigurare, dar in acelasi timp si o unealta plina de putere pe care Insusi Domnul ne-a dat-o.

In noaptea in care Dumnezeu a trimis ingerul mortii/pedeapsa asupra Egiptului, sangele mielului, pus pe stalpii portii, a protejat pe toti cei din casa de sentinta divina (krima in greaca), indiferent de starea lor spirituala. Ba chiar si animalele aflate sub protectia sangelui, au fost crutate de pedeapsa.

Mielul trebuia fiert si mancat in intregime. Ma intreb „oare de ce Dumnezeu a cerut ca sangele sa fie pe stalpi, iar trupul, mancat?” Despre sange, am inteles care era scopul lui, sangele mielului era „plata” datorata in urma sentintei divine. Cineva trebuia sa moara, in urma sentintei Lui Dumnezeu, iar El a dat copiilor Sai solutia, mielul, ca jertfa (sange=viata) in locul omului.

Dar de ce trupul trebuia mancat? Psalmul 105 ne da raspunsul:

Psa 105:37 A scos pe poporul Său cu argint şi aur, şi niciunul n'a şovăit dintre seminţiile Lui. (n-a sovait=era sanatos si puternic, nu era slab si nu se impiedica)

Psa 105:37 Then he led the Israelites out; they carried silver and gold, and all of them were healthy and strong. (Good news Bible)

Psa 105:37 He also brought them out with silver and gold; and there was not one feeble person among their tribes. (King James Version)

Deci trupul mielului a dat copiilor Lui Dumnezeu sanatatea, puterea, rezistenta fizica pentru calatoria care ii astepta.

Ce legatura are acest fapt petrecut cu mii de ani inainte, cu trupul si sangele Lui Cristos??? Acel miel este prefigurarea Lui Cristos:

Joh 1:36 Şi, pe cînd privea pe Isus umblînd, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”
1Pe 1:19 ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.

Isus, Domnul, atunci cand a instituit Cina, nu a luat, de ex. o bucata de carne si sa spuna „acesta sunt Eu, mancati-Ma!” ci a luat un pahar cu vin care simboliza sangele Sau pentru Noul Legamant spre iertarea pacatelor si separat... bucata de paine, simbolizand trupul Sau, pentru... pentru ce? A spus: „acesta este trupul Meu care se frange pentru voi”. Nu poate fi vorba de iertarea pacatelor, caci aceasta a facut-o sangele Sau. Daca ne uitam la mielul din Egipt, acesta ne da raspunsul. Sangele a platit pentru a satisface sentinta, iar trupul a intarit fizic pe cel care l-a mancat.

Daca ne uitam in Evrei 10:

Heb 10:5 De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n'ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup;
Heb 10:6 n'ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat.
Heb 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”
Heb 10:8 După ce a zis întîi: „Tu n'ai voit şi n'ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege),
Heb 10:9 apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” El desfiinţează astfel pe cele dintîi, ca să pună în loc pe a doua.
Heb 10:10 Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.
Heb 10:11 Şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele,
Heb 10:12 El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S'a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,
Heb 10:13 şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-i fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.
Heb 10:14 Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi.
Heb 10:15 Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis:
Heb 10:16 „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”,
Heb 10:17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
Heb 10:18 Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.
Heb 10:19 Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sîngele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfînt,
Heb 10:20 pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său:
Heb 10:21 şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu,
Heb 10:22 să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.
Heb 10:23 Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.
Heb 10:24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.

Vs.5 - un trup = se refera la ansamblul celor doua elemente, sange si trup
Vs.7 – voia Ta Dumnezeule = In Egipt, voia Lui Dumnezeu a fost ca toti cei care aveau sangele pe stalpi sa fie salvati de pedeapsa divina si sa fie intariti fizic pentru calatorie. La fel este voia Lui Dumnezeu si azi, caci El este neschimbat, Mielul ne-a scos de sub pedeapsa divina si ne intareste fizic pentru calatoria noastra in trup, pe acest pamant.
Vs.9 – Isus a implinit cu trupul si sangele Sau voia Lui Dumnezeu
Vs.10- am devenit SFINTI, ODATA PENTRU TOTDEAUNA, in afara faptelor noastre, prin jertfirea Lui Cristos, Mielul nostru.
Vs.12 - dupa ce s-a jertfit S-a asezat la dreapta Tatalui, caci lucrarea Sa a fost terminata, implinita in mod desavarsit caci:
Vs.14 - caci printr-o singura jertfa El ne-a desavarsit, dupa ce ne-a sfintit, ODATA PENTRU TOTDEAUNA!!! Suntem sfinti si desavarsiti in ochii Lui Dumnezeu, odata pentru totdeauna, prin sangele Lui Isus, nu prin faptele noastre, ca sa nu se laude nimeni.
Vs15-16 – primim revelatia personala data de Duhul prin har, nu prin Lege/slova
Vs.17 – nu-Si mai aduce aminte de pacatele si faradelegile noastre!!! Atunci de ce ar trebui sa o facem noi, ori de cate ori luam Cina??? Daca facem acest lucru, sa ne inventariem pacatele (a ne judeca noi insine) atunci cugetul/constiinta noastra este fixata asupra pacatului (care deja nu mai este amintit si a fost platit odata pentru totdeauna), in loc sa priveasca sfintirea si desavarsirea primite prin har (2Co 5:21 Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.)
Vs.18 – printr-o singura jertfa am fost iertati odata pentru totdeauna si nu mai este nevoie de nici o alta jertfa pentru pacate, deci a-ti cerceta pacatele si a-ti cere iertare, nu are sens pentru a te curati, si nici nu te expui osandei, luand Cina in chip nevrednic, daca nu o faci (a-ti cerceta starea si a-ti cere iertare este folositor in masura in care acest lucru defineste umblarea in Cuvant si Adevar, adica a realiza starea de prafuire la care te expui si care da prilej diavolului/sarpelui, sa muste)
Vs.19 – de aceea avem intrare sloboda, fara restrictii dictate de faptele noastre si conditionate de cercetarea noastra, inaintea Lui Dumnezeu
Vs.20 – prin trupul (sangele si trupul) Lui Isus
Vs.21- Marele Preot este Cel care mijloceste pentru popor. In vechiul Testament Marele Preot reprezenta poporul in fata Lui Dumnezeu si atunci cand el mijlocea pentru popor, Dumnezeu se uita la sfintenia Marelui Preot, nu la popor si judeca poporul dupa cum il gasea pe preot, de aceea Marele preot avea intotdeauna un complicat ritual de curatire. Azi, Dumnezeu se uita la Marele nostru Preot (nu la faptele noastre) pentru a ne vedea pe noi asa cum este El.
Vs.22 - inima curata = inima constienta de neprihanirea Lui Cristos, care este a noastra
- credinta deplina = o incredere nestramutata in lucrurile de sus, in lucrarea terminata a Lui Cristos la cruce
- cuget rau/constiinta rea = constiinta a pacatului tau
- trupul spalat cu apa curata = apa este Cuvantul si Psa 107:20 ne spune ”a trimes cuvîntul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă.”
Vs.23 – a marturisi fara sovaire nadejdea noastra = 2Co 5:21 Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.
Vs.24 – a veghea unii asupra altora nu spre a ne vedea pacatele, greselile ca sa le indreptam, ci ca sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune.

Deci, mie mi se pare foarte clar care este rolul sangelui si care este cel al trupului Lui Cristos, atunci cand luam Cina, de asemenea si modul in care trebuie sa o luam.

Un alt argument in ceea ce priveste beneficiile jertfei trupului, il gasesc in faptul ca Isus Si-a lasat trupul batut, batjocorit, sfasiat, strapuns si in final atarnat pe lemn, facandu-Se astfel blestem pentru noi.

Gal 3:13 Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, -fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atîrnat pe lemn”

In Deuteronom 28 citim toate blestemele care se abateau asupra celui care calca Legea, chiar si in cea mai mica litera a ei. Aceste blesteme sunt de natura fizica, psihica, relationala, financiara, practic, in toate zonele vietii omului.

Isus S-a facut blestem pentru noi, ca astfel noi sa nu mai fim sub incidenta acestor blesteme. Trupul Sau a atarnat pe lemn, blestemat, ca blestemul sa nu mai aiba putere asupra noastra. Ori de cate ori vom manca trupul/painea, vom constientiza acest lucru.

Deci, in concluzie, atunci cand luam Cina, constientizam ceea ce a facut trupul si sangele Lui Isus Cristos la cruce si asimilam beneficiile acestei jertfe complete, unice, totale, desavarsite. Adica vestim moartea Sa, ceea ce moartea Sa a facut pentru noi. (1Corinteni11:26)

Vs.27 – a lua Cina in mod nevrednic = a nu fi constient de ceea ce El a facut la cruce si de ceea ce tu ai devenit prin jertfa Sa (neprihanit, sfintit, desavarsit – odata pentru totdeauna = constiinta/inima curata)

Vs.28 – a te cerceta si astfel sa mananci = a te privi prin ochii Lui Dumnezeu pentru a te vedea cum te vede El datorita sangelui Lui Cristos si astfel sa mananci, adica sa mananci constient de neprihanirea ta In El si stiind ca blestemul nu mai are putere asupra ta

Vs.29 - osanda = noi nu mai putem fi osanditi pentru pacat fiindca a fost osandit Isus in locul nostru, deci se refera la alt a osanda/pedeapsa.
- A nu deosebi/discerne/ identifica/ distinge trupul Domnului = a nu realiza/identifica scopul pentru care a fost jertfit trupul (pentru a fi scosi de sub blestem)
- A-si manca si bea osanda lui insusi daca nu deosebeste/identifica trupul Domnului = a nu realiza ca nu mai este sub blestem si ca blestemul nu mai are dreptul nici puterea asupra lui si astfel sa se expuna atacurilor si minciunilor diavolului si sa creada ca toate relele din Deuteronom il pot afecta datorita pacatului. Astfel se osandeste singur la a suferi acele consecinte

Vs.30 – de aceea sunt multi neputinciosi, bolnavi si nu putini dorm (a dormi = a muri inainte de vremea normala, sanatoasa – Biblia se refera la moartea fizica a crestinului ca adormire)
Vs.31 – daca ne-am examina singuri (socotindu-ne, asa cum spune Cuvantul, neprihaniti), nu am ajunge sub judecata Lui Dumnezeu (Dumnezeu judeca prin Lege, deci nu ne-am mai baga sub lege)
Vs.32 – daca suntem judecati de Lege, suntem pedepsiti de Dumnezeu dupa Lege = plata pacatului este moartea. Aceasta pedeapsa a fost implinita si totusi traiesc, nu sunt osandit impreuna cu lumea, caci acea osanda este moartea vesnica:

Gal 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc...

Si pedeapsa fiind implinita, cercetandu-ma din nou, trebuie sa inteleg macar acum, ca"sunt neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos" odata pentru totdeauna si astfel sa iau Cina in chip vrednic de trupul Lui Cristos (Evrei10:10) pomenind moartea Sa pana la venirea Lui.

Cam aceasta este parerea mea despre ce inseamna Cina, cum trebuie luata si beneficiile ei. Dar cum am mai spus, este revelatia mea si fiecare are dreptul sa creada ce vrea si va primi dupa masura credintei sale.

„Ce fel de creştin eşti?”

Multă lume mă întreabă „ce fel de creştin eşti?”, „la ce biserică umbli?”, „de unde ştii toate aceste lucruri? Cine te–a învăţat?”...

Pe de o parte am senzaţia că oamenii nu pot primi Cuvântul, dacă nu este „atestat” de o anumită teologie, denominaţiune, dogmă, biserică... îl resping ca pe o erezie... tot ce nu corespunde cu ceea ce au fost învăţaţi, este erezie, chiar dacă simt că ceea ce au e un jug diferit de cel pe care a promis Isus că ni-l va da, uşor de purtat.

Dacă spun că este aşa de uşor, cum a promis El, nimeni nu vrea să creadă. Fiecare simte că e prea simplu pentru a fi adevarat. Atunci nouă ce ne mai rămâne de făcut dacă toată treaba a făcut-o El? Trebuie să avem şi noi pe undeva un merit... Să contribuim cu ceva, să facem ceva...

A intra într-o lucrare gata terminată, doar pentru a beneficia de roade, cu toate că eşti ultimul care ar merita să calce pe acolo, este contrar tuturor principiilor omeneşti. În lume nu există nimic pe gratis, totul se plăteşte, mai devreme sau mai târziu. Aşa e drept, aşa e corect, aşa funcţionează.

Dar Dumnezeu spune clar că înţelepciunea/principiile Sale sunt nebunie pentru lume şi invers. Asta e singura explicaţie. Împărăţia Lui funcţionează după principii opuse principiilor lumeşti. Regula de bază este dragostea necondiţionată, care pune totul în mişcare. De aceea El vrea ca noi să intrăm în odihna Sa, adică în Ţara în care nu mai trebuie să faci nimic, dar absolut nimic pentru a sta în prezenţa dragostei Sale şi a beneficia de toate binecuvântările Sale.

Să locuim în case pe care nu le-am construit, să bem din fântâni pe care nu le-am săpat şi să mâncăm din vii pe care nu le-am sădit. Uriaşii/problemele care ne apar în faţă, au fost deja înfrânţi, daţi pe mâna noastră, nu trebuie decât să păşim înainte, şi ei vor fugi. Nu există nevoie care să nu ne fi fost deja împlinită în Cristos. Nu există problemă care să nu aibă o cale de ieşire şi nu există lucru care să nu lucreze spre binele nostru. Nu există loc, situaţie sau timp în care să rămânem singuri, despărţiţi de dragostea şi sprijinul Lui Dumnezeu.

Nu mai există mânie, condamnare, pedeapsă, frică, ruşine, îngrijorare sau tulburare când te bazezi pe lucrarea terminată a lui Isus de la cruce. De aceea El a îndurat TOTUL şi a spus „s-a isprăvit!”, căci a acoperit tot ce era de făcut pentru a împlini neputinţa noastră. A luat asupra Lui pedeapsa care aduce pacea pentru noi. Apoi a devenit TOT ceea ce noi nu putem fi, neprihănire, înţelepciune, sfinţire şi răscumpărare, ca noi să fim toate aceste lucruri, în El, prin sângele Lui, nu prin faptele noastre, ca să nu se laude nimeni.

Prin jertfa Sa, ne-a dat o pace permanentă, nu în felul lumii, ci una de neclintit. Nimic nu mai poate pune vrăşmăşie între noi şi Dumnezeu. Această pace ne păzeşte mintea şi inima ca nimic să nu ne mai tulbure şi să nu ne mai înspăimânte. Această pace îţi asigură liniştea, odihna şi siguranţa, pe vecie.

Şi când începi să înţelegi realitatea şi simplitatea acestor lucruri, vei înţelege dragostea Lui Dumnezeu pentru tine iar bucuria ta va fi deplină.

Aceasta este Împărăţia Lui Dumnezeu: neprihănirea Lui, pace şi bucurie, pentru cei care sunt în El!!! Toate lucrurile sunt din El prin El şi pentru El, pentru ca toată slava să-I aparţină.

De unde ştiu aceste lucruri??? Asta voiam să vă spun de la început. Cred că trăim acele vremuri menţionate în Ieremia 31:33-34. Niciunul nu va mai învăţa pe aproapele său zicând „cunoaşte pe Domnul”, căci toţi Îl vor cunoaşte, de la mic la mare, prin revelaţia personală, dată de Duhul Domnului pe care El L-a turnat în noi.

Nu poate fi o altă explicaţie, când oameni de diferite naţii, culturi diferite, educaţii diferite, locuind la mii de kilometri distanţă, au aceleaşi revelaţii, aceleaşi descoperiri, înţelegând în acelaşi fel.

Iar testul adevărului este unul singur „veţi cunoaşte adevărul şi el vă va elibera!”

Şi toată slava este a Domnului!!!

Ps. Intreabă cineva: „de unde atâtea denominaţiuni???” (să nu înţelegeţi că am ceva împotriva cultelor, denominaţiunilor, NU, fiecare are dreptul să se exprime, să trăiască cu Domnul aşa cum înţelege şi simte, toţi cei care sunt în Cristos, sunt fraţi, indiferent de modul de închinare).

Adevărul este unul singur şi nu are nevoie să fie demonstrat. Încă de pe vremea apostolilor s-au format partide. De ce? Aşa se întâmplă când încerci să-ţi impui sau să-ţi demonstrezi propria percepţie asupra adevărului, bineînţeles că cei care vor percepe la fel ca tine se vor alinia şi apare o nouă partidă. Oamenii sunt atât de flămânzi după un adevăr care să-i satisfacă.

Dar adevărul nu trebuie demonstrat ci trăit! Liber! E singura probă care validează!

„Dacă crezi din toată inima, se poate.”( Act 8:37)

A trăi prin har înseamnă a păşi prin credinţă. Înseamnă a te încrede fără rezerve, 100% în Dumnezeu, în Cuvântul Său. Căci, ce altceva este credinţa, decât o încredere nestrămutată în lucrurile care nu se văd, în lucrurile de sus. Am fost aşezaţi împreună cu Cristos, în locurile cereşti şi binecuvântaţi în El cu toate binecuvântările cereşti. Aceste binecuvântări nu se văd dar ne-au fost date împreună cu Cristos.

A păşi prin credinţă, înseamnă a merge pe mâna Lui Dumnezeu 100%, şi atunci când toate şansele vizibile spun contrariul. Înseamnă a umbla pe apă, ştiind că sub tine există o imensă masă lichidă iar furtuna s-a deslănţuit, ştiind că aceasta nu este abilitatea ta ci slăbiciunea ta. Înseamnă a plana în gol, de la mare înălţime, fără paraşută, bazându-te nu pe controlul tău ci pe capacitatea Domnului de a te susţine şi nu doar atât, ci să găseşti plăcerea şi relaxarea de a admira peisajul în timp ce Domnul se ocupă de transport.

A umbla în har înseamnă a intra în odihna Lucrării terminate la cruce, a Lui Isus Cristos, a intra în Ţara promisă, în odihna promisiunilor Lui Dumnezeu, acolo unde vei locui în case pe care nu tu le-ai construit, vei bea apă din fântâni pe care nu tu le-ai săpat şi vei mânca din vii pe care nu tu le-ai sădit. Acolo unde orice uriaş (problemă) a fost deja biruit de Dumnezeu şi dat legat în mâna ta.

Atunci când umbli prin har, prin credinţă, binecuvântările Domnului te înconjoară ca un scut, pacea Lui care întrece orice închipuire, îţi păzeşte mintea şi inima, în Isus Cristos, dându-i linişte (lipsă de tulburare şi spaimă), încredere şi siguranţă. Astfel tu eşti lumină din Lumină, sare pentru pământ, martor al bunătăţii şi credincioşiei Lui Dumnezeu.

Viaţa pe care o trăim este rezultatul a ceea ce credem. (II)

Măsura cu care Îl măsurăm pe Dumnezeu, este măsura cu care vom lua de la El prin credinţă. Din fericire, Dumnezeu nu ne dă după măsura credinţei noastre ci după măsura bogăţiei harului Său. Din păcate, noi nu luăm, după măsura harului Lui Dumnezeu ci după măsura credinţei noastre.

Credinţa este mâna cu care primim ceea ce Dumnezeu ne dă. Dacă în această mână, noi ţinem temeri, îngrijorări, îndoieli, pumnul este strâns şi nu putem primi. Pentru a avea mâna larg deschisă, trebuie să credem trei reguli de bază:

- Dumnezeu este bun şi El vrea să-mi împlinească nevoile.
- Dumnezeu poate sa-mi împlinească nevoile
- Eu sunt 100% calificat (prin sângele Lui Cristos, nu prin faptele mele) pentru a primi toate binecuvântările pe care El le are pentru mine.

Dacă eu Îl limitez pe Dumnezeu, îmi voi limita binecuvântările. Dacă cred că problema mea este prea neânsemnată pentru El, că are lucruri mai importante de făcut, sau că banii pentru concediul meu ar fi mult mai bine folosiţi dacă i-ar da celor ce mor de foame, deci să nu am tupeul să mai cer când alţii nu au nici pâine pe masă, în mâna mea va ajunge doar ceea ce eu cred, cu toate că Dumnezeu deja a răspuns nevoii mele încă înainte ca eu să o formulez.

De unde ştiu că a răspuns??? Fiindcă El deja mi-a dat toate lucrurile in Isus Cristos! Şi toate lucrurile, nu îneseamnă doar nevoile de bază ci TOATE!

1Jn 5:14-15 Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că sîntem stăpîni pe lucrurile pe cari I le-am cerut.

2Co 9:8 Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
2Co 9:11 În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, dacă Îl consideri pe Dumnezeu, mare, atotputernic, dorind din toată inima şi tot sufletul să-ţi facă binele (Ieremia32:41) şi pe tine în poziţia de îndreptăţit (prin Cristos) în a primi tot ceea ce El vrea să îţi dea, vei avea parte de o viaţă din abundenţă, după cum a promis Păstorul cel Bun.

Dacă Îl consideri pe Dumnezeu preocupat doar de lucrurile cu adevărat importante, sau prea ocupat ca să-ţi asculte mofturile, neinteresat de nevoile tale fireşti ci doar de cele spirituale sau poate preocupat doar de viaţa ta veşnică, nu şi de cea de aici de pe pământ, dacă consideri că faptele tale Îl fac să-şi întoarcă faţa de la tine şi să nu te mai binecuvânteze, sau că performanţele tale Îl vor determina să îţi dea mai mult, ceea ce vei avea în mâna credinţei, va fi extrem de puţin căci crezi într-un Dumnezeu mic şi mâna credinţei îţi este ocupată cu faptele tale.

Crezi puţin, primeşti puţin. Crezi mult, primeşti mult.

Credinţa corectă produce trăirea corectă şi nu invers!

Viaţa pe care o trăim este rezultatul a ceea ce credem. (I)

Este rezultatul a ceea ce credem despre noi înşine şi despre Dumnezeu. Nu are atât de mare importanţă ceea ce sunt, cât are ceea ce cred că sunt, fiindcă eu voi reacţiona totdeauna conform a ceea ce cred.

Ex: dacă eu cred despre mine că sunt un şoarece, nu are importanţă că eu in realitate sunt pui de tigru, când mă întâlnesc faţă în faţă cu pisica, ghici ce voi face???

Biblia spune „Dacă crezi în inima ta şi mărturiseşti cu gura ta (confirmi credinţa prin acţiune) pe Cristos, ca Domn, eşti mântuit”. Cel mai mare miracol din viaţa noastră, transformarea din fii ai întunericului în fii ai Luminii, se întâmplă prin simpla credinţă, validată cu acţiunea ca atare.

Dar odată cu mântuirea, Dumnezeu spune că ne-a dat toate lucrurile, că ne-a pregătit o viaţă din abundenţă, în care să nu ducem lipsă de nimic, în care să domnim împreună cu Cristos, o viaţă în care blestemul nu mai are putere şi în care toate binecuvântările Lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, sunt DA pentru noi, pentru ca şi AMIN al nostru să fie spre slava Lui Dumnezeu.

Este frumos ceea ce am scris, dar dacă rămâne la nivelul de informaţie, nu am câştigat nimic. Dacă nu acţionăm în consecinţă, credinţa noastră este moartă, cu ne aduce nici un folos. Dacă eu ştiu că boala nu are putere asupra mea şi totuşi, la primele simptome, mă bag în pat cu termometrul în gură, faptele mele ce spun??? Acţionez conform a ceea ce văd şi simt (dau putere în viaţa mea la ceea ce se vede) în loc să acţionez în conformitate cu ceea ce spune Dumnezeu despre situaţie „Nici o armă ridicată împotriva ta nu va prospera”. Mă port ca un şoarece, cu toate că sunt pui de tigru.

De aceea spune Dumnezeu, considerând foarte important acest lucru, că „viaţa veşnică (cea pe care o primim din momentul înfierii) constă în a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Fiul Său”. Cu cât cunoşti (şi crezi) mai mult ceea ce eşti prin lucrarea terminată de la cruce, prin harul Domnului, cu cât cunoşti (şi crezi) mai mult inima Lui Dumnezeu şi voia Lui pentru tine, cu atât mai mult viaţa ta se va transforma şi vei fi tot mai mult prin acţiunile tale, ceea ce eşti în fapt.

Prin naşterea din nou, am devenit o făptură nouă trăind, după reguli noi fiindcă nu mai suntem cetăţeni ai lumii ci ai Împărăţiei Lui Dumnezeu. Dar dacă nu cunoaştem ce suntem şi cum funcţionează Împărăţia (exact invers decât firescul cu care am fost obişnuiţi), vom continua să trăim firesc, o viaţă de robie, după ce am fost eliberaţi prin Sângele scump al Mântuitorului nostru. Cred că este prea mare preţul, pentru a nu-l onora!

Împlinire...

Aşa cum apa caută totdeuna adâncimile ca să le umple, Dumnezeu caută nevoile copiilor Săi, ca să le împlinească. Dumnezeul lui „Eu sunt” este ca un cec în alb, pe care credinţa ta îl completează. Pentru cel bolnav, El este vindecare, pentru cel trudit şi împovărat, El este odihnă, pentru inima ingrijorată El este linişte, pentru cel tulburat, El este pace. Pentru cel lipsit, El este împlinire, pentru cel distrus, El este restaurare.

A împlinit în El Însuşi, legea care ne aşeza sub blestem, ca să ne facă neprihănire în El. Această neprihănire a Lui, în noi, lucrează o pace permanentă, ce nu poate fi tulburată. E pacea restaurată odată pentru totdeauna între noi şi Dumnezeu cu preţul sângelui Lui Cristos. Iar roada acestei neprihăniri este încrederea şi odihna pe vecie. Încrederea nestrămutată în Cuvântul Lui Dumnezeu, în promisiunile Sale pentru noi şi odihna unei răbdări neclintite în a vedea cu siguranţă împlinirea acestor promisiuni.

Realitatea...

Dacă realitatea vizibilă îţi oferă tot ce ai nevoie, rădăcinile tale se întind aproape de suprafaţă şi prima furtună, te va doborî la pământ. Dar atunci când nevoile tale nu sunt satisfăcute, rădăcinile cresc, înfigându-se tot mai adânc, in căutarea împlinirii. Iar nevoia cea mai de bază, fără de care, mai devreme sau mai târziu, vei descoperi că eşti neîmplinit, este nevoia de Dumnezeu. El a fost adânc săpat in genele noastre, încă înainte de întemeierea lumii şi nimic nu-L poate desfiinţa din sistemul uman. Cel care Îl găseşte, are rădăcini puternice, pe care nici o furtună nu le poate clinti.

Dumnezeu este o realitate indiferent de ceea ce cred unii sau alţii. Creştinii nu-L pot face mai Dumnezeu decât este, ateii nu-L pot desfiinţa, căci nu poţi lupta impotriva inexistentului. Reâncarnările succesive tind să atingă perfecţiunea pe care doar Dumnezeu o poate avea. Unii cred că există undeva... o forţă...dar evită să-i dea un nume, alţii consideră Mama Natură responsabilă de tot ceea ce azi există. Dar indiferent de deghizare, de cosmeticizare, acolo undeva... există ceva... cineva... În mod inevitabil, va veni un moment în care toţi ne vom afla faţă în faţă cu acel ceva. Cum ţi-ai dori să decurgă această întâlnire???

Dacă...

Dacă Dumnezeu nu ar fi lumină, inima mea ar locui în întuneric. Dar El a luminat chipul Fiului Său pentru ca oricine priveşte în El ca într-o oglindă, să-I vadă slava şi să-L cunoască şi astfel să fie mântuit, căci cine vede pe Fiul, L-a văzut pe Tatăl. Şi cine are pe Fiul, are viaţa veşnică.

Raiul şi iadul se găsesc în inima omului. Căci ce poate fi mai edenic decât o inimă plină de prezenţa Lui Dumnezeu? Şi ce poate fi mai demonic decât o inimă în care domneşte ura, răzbunarea, răutatea, iar dragostea Lui Dumnezeu, lipseşte cu desăvârşire?

Dacă viaţa noastră s-ar rezuma la trăirea pe acest pământ, iar moartea ar fi finalul ei, atunci, chiar dacă am fi trăit o viaţă perfectă, într-o lume perfectă, ea nu reprezintă decât împlinirea ultimei dorinţe a unui condamnat la moarte.

Credinţa fără fapte este moartă

Unui sclav i s-a redat libertatea după ce a trăit o viaţă întreagă ca sclav. Acum lucra pe moşia unde fusese sclav, ca angajat, dar de câte ori trecea fostul său stăpân, el se arunca cu faţa la pământ înaintea lui, aşa cum fusese obişnuit, accepta să fie biciuit dacă a greşit şi să fie tratat în continuare ca un sclav cu toate că ştia că este un om liber. A fost întrebat „de ce te comporţi astfel? Nu crezi că eşti un om liber?” „Ba da, cred!” Şi totuşi, a continuat să se comporte ca un sclav. De ce? Cred că adânc, în inima lui, el nu credea că este liber, pentru el libertatea era doar o informaţie cu care nu ştia ce să facă.

Atunci când crezi cu adevărat un lucru, acţionezi în consecinţă. Crezi că ai bani în buzunar, intri în magazin şi-ţi faci cumpărăturile. Crezi că ştii să înoţi, intri în bazin şi...înoţi. Crezi că apartamentul în care locuieşti este al tău, pui mâna pe bidinea şi începi să-l zugrăveşti.

La fel este şi cu credinţa în promisiunile Lui Dumnezeu. Crezi când îţi spune că eşti neprihănit prin credinţă nu prin fapte, atunci când diavolul tocmai te acuză de minciuna pe care ai spus-o? Crezi că Domnul este vindecarea ta, când tocmai ai primit raportul medicului, in care spune că eşti bolnav? Crezi că şi în această lună îţi vor fi plătite toate facturile cu toate că ştii că nu ai bani suficienţi?

Reverendul Ryhum, profesor de studii biblice la sfârşitul secolului al 19-lea, relatează: „Am fost chemat să lucrez pentru Domnul şi la puţin timp după ce am intrat în lucrare, am învăţat o lecţie foarte importantă despre credinţă. Majoritatea populaţiei din oraş era bolnavă de friguri şi la un moment dat boala m-a cuprins şi pe mine. În pat, cu febră mare şi dureri teribile, mă rugam Domnului, amintindu-I că El mă chemase într-o lucrare pe care acum eram incapabil să o fac. Mi-am reamintit promisiunile Lui, printre care „Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice veţi vrea şi veţi căpăta”. Am strigat: Doamne, eu rămân în Tine şi cuvintele Tale rămân în mine, deci această promisiune este pentru mine! Depun cazul meu în mâinile Tale şi te rog, vindecă-mă! Am aşteptat să văd vindecarea dar nu s-a produs nici o schimbare. În final am spus: Doamne, de ce nu sunt vindecat? Răspunsuul a fost imediat:crede-Mă pe cuvânt şi scoală-te! Fără nici o secundă de ezitare m-am sculat din pat, credeam că-mi va plesni capul de durere dar în ciuda slăbiciunii mele am încercat să mă îmbrac. Eram pe jumătate îmbrăcat când am simţit o uşoară ameliorare. Am căzut în genunchi şi i-am mulţumit Domnului spunându-I că El mă vindecase. În douăzeci de minute eram complet sănătos. Sunt convins că dacă aş fi rămas culcat, refuzând să acţionez cu îndrăzneală, după cuvântul Domnului, eram nevoit să parcurg întregul stagiu al bolii. Lui Dumnezeu I se cuvine toată lauda. Am învăţat o lecţie: Când acţionezi cu credinţă, în ciuda tuturor simptomelor, Dumnezeu va îndeplini totdeauna Cuvântul Său!

Doar atunci când acţionezi în conformitate cu ceea ce crezi, lucrurile încep să se întâmple. Atunci când prin credinţă, întinzi mâna şi iei ceea ce Dumnezeu ţi-a promis, vei avea, dar dacă aştepţi până când vei vedea, ca să poţi lua, credinţa ta nu este cu nimic mai vie decât cea a unuia care nu crede deloc. Acela spune „Când voi vedea, voi crede!”. Tu spui „cred”, dar faci exact ca şi el.

De-a lungul Bibliei, oamenii credinţei au fost de asemenea oameni ai acţiunii. Cei care au crezut Cuvântul Lui Dumnezeu sunt cei care au acţionat după Cuvântul Lui.

Neprihanirea Lui Dumnezeu

"2Co 5:21 Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El."

Dumnezeu este neprihanit, nu? Ce inseamna aceast lucru? Curat, fara pata, sfant. Si fiindca El este astfel, nimic necurat nu poate sta in prezenta Lui. Dumnezeu l-a creat pe om pentru a avea partasie cu el, insa dupa cadere, omul nu a mai putut sa stea in prezenta Lui Dumnezeu. Devenise pacatos, necurat si tot ce este necurat este parjolit de prezenta Lui Dumnezeu, de natura Sa sfanta.

De aceea, pentru a avea din nou partasie cu omul, pe care il iubeste atat de mult, El L-a facut pacat pe Insusi Fiul Sau, care nu a cunoscut nici un pacat, a judecat, condamnat si pedepsit in El, pacatul intregii omeniri, pentru ca noi, sa devenim, NEPRIHANIREA LUI. Acesta este un lucru extrem de important de inteles, nu avem o neprihanire a noastra, prin faptele sau meritul nostru, ci neprihanirea Lui. Aceasta neprihanire, platita cu sange de Dumnezeu, este perfecta, completa, inclusiva si permanenta, fiindca este o neprihanire divina, nu omeneasca.

Acel care primeste aceasta neprihanire, prin credinta, in afara faptelor sale, o primeste odata pentru TOTDEAUNA. Nimic din ce "facem" nu ne poate indreptati sa primim aceasta neprihanire (data prin har) si nimic din ce "facem" nu ne descalifica de la a o avea.

De aceea, în orice situatie, (chiar si in mijlocul savarsirii unui pacat) suntem calificati sa putem sta in prezenta Lui Dumnezeu si a primi binecuvantarile Sale. De ce? Fiindca Dumnezeu nu se uita la noi, nici la faptele noastre, ci se uita la sangele Lui Cristos care este peste noi. Asta inseamna ca Dumnezeu s-a inmuitat, adica face concesii pacatului, trecandu-l cu vederea? NU! Pentru Dumnezeu, plata pacatului va fi intotdeauna, moartea, dar acest lucru l-a implinit pentru noi in Isus Cristos!

Atunci asta inseamna ca putem pacatui cat vrem ca nu mai exista consecinte??? Cu siguranta ca nu!!! Acel care are o inima schimbata, un Duh nou, este o fiinta noua si nu mai iubeste pacatul. Mai poate pacatui, dar nu mai iubeste sa pacatuiasca. Iar ceea ce este extrem de odihnitor, este ca atunci cand ai pacatuit, daca esti constient de neprihanirea ta, in afara faptelor tale, daca stii ca Dumnezeu nu iti mai tine in seama pacatul, poti sa te apropii plin da indrazneala de tronul harului pentru a capata indurare in vreme de nevoie.
Caci nu pedeapsa sau frica, il face pe om sa se schimbe, ci bunatatea Lui Dumnezeu.

Rom 2:4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Deci constiinta neprihanirii Lui te face sa intri in odihna lucrarii terminate a Lui Isus, la cruce. Nimic din ceea ce faci, nu poate sa adauge sau sa scada ceva din neprihanirea pe care ai primit-o!

Schimbul de la cruce.

Vechiul Legamant se baza pe faptele legii, cerand omului performanta "faci binele, esti binecuvantat, faci raul, esti blestemat" si pentru ca omul, prin natura sa atinsa de pacat, oricat ar fi vrut sa faca binele, raul se tinea scai de el, era mereu sub blestem si erau necesare jertfe mereu si mereu, pentru a obtine iertarea.

Noul Legamant se bazeaza exclusiv pe Dumnezeu si pe performanta Lui, fiindca printr-o singura jertfa, odata pentru totdeauna, pentru pacatul intregii omeniri, a implinit legea, a platit pretul pentru pacat, si a facut neprihanit, sfintit si desavarsit, odata pentru totdeauna, prin credinta si nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni, pe cel care va crede in Isus Cristos, in lucrarea Sa terminata de la cruce.

Prin aceasta jertfa l-a impacat pe om cu Dumnezeu, odata pentru totdeauna. Sangele Lui Cristos L-a facut pe Dumnezeu sa spuna "si nu-Mi voi mai aduce aminte de faradelegile lor". Cei care Il accepta pe Cristos, prin credinta, devin automat "neprihanirea Lui Dumnezeu in El", astfel, nu mai este nici o condamnare pentru cel care este in Cristos. Si asta nu prin fapte, ci prin credinta, in afara faptelor.

Dumnezeu a pus in fata omului binecuvantarea si blestemul, viata si moartea si i-a cerut sa aleaga. Cine implinea legea era binecuvantat iar cel care nu o implinea era blestemat. La cruce, Isus a implinit legea in locul nostru, dandu-ne neprihanirea Sa, pentru ca astfel sa nu mai fim sub blestem ci sa avem parte de toate binecuvantarile care in El sunt DA si AMIN.

Deci la cruce s-a produs un schimb, pe care il numim "har" caci este un dar nemeritat, necastigat.
Tot ceea ce ce noi eram (pacat/blestem), a fost transferat asupra Lui Isus si El a primit ceea ce meritam noi, fara ca El sa merite. Tot ceea ce El era (neprihanire/binecuvantare), a fost transferat asupra noastra si noi am primit ceea ce nu meritam (toate binecuvantarile ce decurg din neprihanire).

Atunci când simţi că viaţa cu Dumnezeu este mai mult decât... ce ai acum...

Am început să scriu acest blog, gândindu-mă la tine. L-ai descoperit pe Dumnezeu, ai devenit copil al Lui, trăieşti ca şi creştin, dar...simţi că viaţa cu El trebuie să fie mai mult decât atât... Viaţa împreună cu Creatorul universului, viaţa pe care o ai din El şi prin El, nu se poate să se rezume la ceea ce ai tu acum.

Şi eu am simţit la fel, L-am întrebat şi mi-a răspuns. Şi astfel, am început o călătorie nemaipomenită, în care El mi-a dezvăluit pas cu pas, ceea ce a făcut pentru mine, ce am devenit prin El şi ce a pregătit pentru mine nu numai pentru viaţa viitoare, ci pentru aceasta, pe care o trăiesc pe pământ. Şi această călătorie cred că nu se va termina decât atunci când vom fi faţă în faţă, El şi eu...

Mi-a spus "Eu sunt Păstorul cel Bun şi am venit ca oile Mele să aibă viaţă din bleşug!"

"Doamne, dar ce înseamnă viaţă din belşug?"

"Viaţa din belşug este o viaţă pe care tu nu o meritai, dar Eu am plătit preţul ca tu să o primeşti fără plată, în dar, prin Mine. Viaţa din belşug este viaţa Mea, ca şi Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ţi-am dat-o să o trăieşti în Mine. Eu am devenit o viţă în care tu eşti o mlădiţă ce trăieşte şi rodeşte datorită rădăcinilor Mele. Am să-ţi spun o istorioară care să ilustreze acest lucru:

Un om sarac, a muncit ani de-a randul pentru a strange bani sa-si cumpere un bilet pe vapor, sa treaca oceanul, pentru a ajunge in tara in care s-a nascut. A cumparat biletul si a plecat in calatoria care avea sa dureze trei saptamani. Avea in traista hrana pentru drum, pesmeti, branza si apa. In fiecare zi a calatoriei, la ora mesei, toata lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aseza intr-un colt si manca din ceea ce avea in traista. Asa au trecut vre-o 20 de zile. In ultima zi a calatoriei, nu a mai putut de pofta din cauza mirosului imbietor ce venea de la bucatarie si a intrebat un marinar

-"spune-mi, cam cat ar putea costa o portie de ciorba?"

-"pai, ai bilet?"

-"bineinteles"

-"mancarea, cat si toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse in pretul biletului"

La cruce Isus a platit in intregime, biletul tau. Dar daca nu stii acest lucru, vei trai o viata limitata, mancand mereu din ceea ce ai in propria traista."

As vrea sa descoperim impreuna, ceea ce este inclus in biletul pe care Isus L-a platit pentru mine, pentru tine... sa pornim impreuna in aceasta minunata aventura a cunoasterii.