duminică, 1 iulie 2007

Atunci când simţi că viaţa cu Dumnezeu este mai mult decât... ce ai acum...

Am început să scriu acest blog, gândindu-mă la tine. L-ai descoperit pe Dumnezeu, ai devenit copil al Lui, trăieşti ca şi creştin, dar...simţi că viaţa cu El trebuie să fie mai mult decât atât... Viaţa împreună cu Creatorul universului, viaţa pe care o ai din El şi prin El, nu se poate să se rezume la ceea ce ai tu acum.

Şi eu am simţit la fel, L-am întrebat şi mi-a răspuns. Şi astfel, am început o călătorie nemaipomenită, în care El mi-a dezvăluit pas cu pas, ceea ce a făcut pentru mine, ce am devenit prin El şi ce a pregătit pentru mine nu numai pentru viaţa viitoare, ci pentru aceasta, pe care o trăiesc pe pământ. Şi această călătorie cred că nu se va termina decât atunci când vom fi faţă în faţă, El şi eu...


Mi-a spus "Eu sunt Păstorul cel Bun şi am venit ca oile Mele să aibă viaţă din bleşug!"

"Doamne, dar ce înseamnă viaţă din belşug?"

"Viaţa din belşug este o viaţă pe care tu nu o meritai, dar Eu am plătit preţul ca tu să o primeşti fără plată, în dar, prin Mine. Viaţa din belşug este viaţa Mea, ca şi Fiu de Dumnezeu, pe care Eu ţi-am dat-o să o trăieşti în Mine. Eu am devenit o viţă în care tu eşti o mlădiţă ce trăieşte şi rodeşte datorită rădăcinilor Mele. Am să-ţi spun o istorioară care să ilustreze acest lucru:
Un om sarac, a muncit ani de-a randul pentru a strange bani sa-si cumpere un bilet pe vapor, sa treaca oceanul, pentru a ajunge in tara in care s-a nascut. A cumparat biletul si a plecat in calatoria care avea sa dureze trei saptamani. Avea in traista hrana pentru drum, pesmeti, branza si apa. In fiecare zi a calatoriei, la ora mesei, toata lumea mergea la restaurantul vasului, dar el se aseza intr-un colt si manca din ceea ce avea in traista. Asa au trecut vre-o 20 de zile. In ultima zi a calatoriei, nu a mai putut de pofta din cauza mirosului imbietor ce venea de la bucatarie si a intrebat un marinar
-"spune-mi, cam cat ar putea costa o portie de ciorba?"
-"pai, ai bilet?"
-"bineinteles"
-"mancarea, cat si toate celelalte servicii de pe vas, sunt incluse in pretul biletului"
La cruce Isus a platit in intregime, biletul tau. Dar daca nu stii acest lucru, vei trai o viata limitata, mancand mereu din ceea ce ai in propria traista."

As vrea sa descoperim impreuna, ceea ce este inclus in biletul pe care Isus L-a platit pentru mine, pentru tine... sa pornim impreuna in aceasta minunata aventura a cunoasterii.



3 comentarii:

Anonim spunea...

Va multumesc din suflet pentru aceste meditatii superbe.
Vreau niste meditatii referitoare la viata de familie.
Va multumesc anticipat.
Liuba

Rely Tarniceri spunea...

Draga Liuba, contacteaza-ma pe guardiangel.2007@gmail.com

disa spunea...

Dumnezeu sa-ti rasplateasca pentru linistea pe care o transmiti prin aceste meditatii.