Rut 4:15 Copilul acesta îţi va înviora sufletul, şi va fi sprijinul bătrâneţelor tale; căci l-a născut noru-ta, care te iubeşte, şi care face pentru tine mai mult decât şapte fii.”
Foametea a sărăcit viaţa lui Naomi, o femeie israelită. Însă moartea soţului şi a celor doi fii, a lăsat-o fără nici un sprijin (Rut 1:1-5), sau cel puţin aşa credea până când Boaz, o rudă bogată, a intrat în viaţa ei.
Ca rudă cu drept de răscumpărare, Boaz s-a căsătorit cu nora văduvă a lui Naomi şi din această căsătorie s-a născut un copil, ca nepoţel pentru Naomi. Naşterea nepoţelului ei, i-a dat la Naomi un nou rost în viaţă, astfel încât femeile din sat spuneau că cel care îi va înviora sufletul şi va fi sprijinul bătrâneţii ei, a apărut în viaţa ei. (Rut 4:14-16)
Boaz este imaginea Lui Isus, ruda noastră cu drept de răscumpărare. Isus a devenit ruda noastră atunci când S-a născut în această lume ca unul dintre noi. Şi a devenit Răscumpărătorul nostru când a plătit la cruce cu viaţa şi sângele Lui ca să ne răscumpere.
Isus ni S-a dat nouă ca restaurator al vieţii noastre şi sprijin al bătrâneţelor noastre. Atunci când Restauratorul vieţii este în viaţa noastră, ceea ce am pierdut, poate fi restaurat (Ioel 2:25-26). Şi având Sprijinul bătrâneţelor noastre, în noi, trupurile noastre pot fi reânoite în mod glorios, chiar dacă înaintăm în vârstă.
De aceea, atunci când Moise a murit, la vârsta de 120 de ani, privirea lui nu slăbise şi era în putere (Deuteronom 34:7), Caleb, la 85 de ani încă se mai încumeta să lupte ca să gonească uriaşii din ţara promisă. Dumnezeu, efectiv i-a întărit corpul şi l-a făcut puternic, pentru luptă (Iosua 14:11). Sara, cu siguranţă a fost întinerită de Dumnezeu, la bătrâneţea sa, încât să fie atrăgătoare chiar pentru un rege, la cei 90 de ani ai săi Geneza 20:1-2). Dumnezeu i-a restaurat şi fertilitatea, dându-i puterea de a procrea (Evrei 11:11), astfel născând pe Isac, la vârsta ei înaintată.
Preaiubiţilor, Dumnezeu este în afara timpului iar credinţa ta în El, te aduce pe tărâmul Lui atemporal. Acolo, ceea ce curgerea anilor a devorat, va fi restaurat, iar înaintarea ta în vârstă nu te va face mai slab şi împovărat, căci restauratorul vieţii şi sprijinul bătrâneţii tale este în tine!
vineri, 28 noiembrie 2008
joi, 27 noiembrie 2008
Mulţumeşte căii tale spre pace.
Filipeni 4:6 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Ai dori să ştii cum să aplici acest verset în viaţa ta de zi cu zi? Lasă-mă să-ţi dau o ilustraţie ca să te ajut.
Să spunem că tu eşti unul dintre aceia care, într-o firmă, ai fi cel mai îndreptăţit să primeşti o promovare şi mâine vei şti dacă o vei primi sau nu. Vrei promovarea foarte mult, căci ea înseamnă mai mulţi bani, pentru familia ta. Deci, eşti noaptea în pat, frământându-te şi răsucindu-te. Te rogi „Tată, Te rog îndepărtează de la mine toate aceste îngrijorări despre promovare. Dă-mi credinţă.” O oră mai târziu, eşti şi mai neliniştit decât înainte. Se pare că Dumnezeu nu răspunde rugăciunii.
Cum asta? Pentru că nu o faci în felul Lui Dumnezeu.
În schimb, roagă-te astfel „Tată, pun în mâna Ta iubitoare, toate îngrijorările mele privitoare la promovare, pentru că Tu mă iubeşti şi Te îngrijeşti de mine”. Biblia spune să aruncăm asupra Domnului toate îngrijorările noastre, căci El îngrijeşte de noi (1Petru5:7). Apoi spune „Tată, aş vrea să primesc această promovare”. Este ok să ceri acest lucru. Acum, aici vine partea cea mai puternică, mulţumirea. Termină cu mulţumire. Mulţumeşte-I Lui Dumnezeu pentru credincioşia Lui.
Spune ceva de genul „Tată, indiferent că primesc sau nu această promovare, îţi mulţumesc că Tu întotdeauna ai grijă de familia mea, dându-ne mai mult decât suficient. Tu care hrăneşti păsările cerului şi îmbraci crinii câmpului, vei avea grijă şi de noi. Îţi mulţumesc că eşti credincios în a împlini toate nevoile noastre. Deci nu mă voi îngrijora în ceea ce priveşte promovarea, Tu eşti sursa tuturor binecuvântărilor mele.” (Matei6:30, Filipeni4:19)
Atunci când te rogi astfel, dintr-o dată, tu nu mai eşti ostatec al acestei promovări. Eu numesc acest lucru, terapia „mulţumesc”. Cu cât cunoşti mai mult Cuvântul Lui Dumnezeu, cu atât mai mult poţi să-I mulţumeşti. Cu cât Îi mulţumeşti mai mult, cu atât mai mult pacea Lui domneşte în inima ta. Şi fără să-ţi dai seama, se face dimineaţă. Nici nu-ţi aminteşti când ai adormit. Pecea Lui Dumnezeu domneşte astfel.
Prietene, oricare ar fi îngrijorarea ta, adu-o Tatălui tău în rugăciune şi mulţumeşte-i căii tale spre pace.

miercuri, 26 noiembrie 2008

marți, 25 noiembrie 2008
Multumirea poate invia mortii
Joh 11:41 Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M'ai ascultat.
Joh 11:42 Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M'ai trimes.”
Dupa ce Isus a spus aceste cuvinte, a strigat cu voce tare „Lazare, iesi afara!” si omul care era mort de patru zile a iesit din mormantul sau.
Acesta este unul dintre cele mai mari miracole pe care Isus le-a facut. Lazar era mort de patru zile cand Isus l-a inviat din morti. Nu esti de acord ca moartea este o probleme extrema? A nu avea bani in banca, a fi bolnav sau a-ti pierde sjujba, oricat ar fi de rele, nu sunt asa de grave ca a fi mort.
Dar ceea ce vreau eu sa vezi este: daca Isus in cea mai extrema problema, ne arata ca solutia este tot „Tata, Iti multumesc!”, atunci cu cat mai mult ar trebui sa-I multumim Lui Dumnezeu cand ne confruntam cu probleme mai putin grave. Daca multumirea poate invia mortii, atunci hai sa multumim in mijlocul problemelor noastre si sa vedem victoria.
Din pacate, tindem sa facem opusul, sa murmuram si sa ne plangem iar murmuratul si nemultumirea doar maresc problemele. Pe de alta parte, multumirea este limbajul credintei, care Ii face placere Lui Dumnezeu. Dar eu nu spun sa multumim pentru problemele prin care trecem. Nu, ci multumim Lui Dumnezeu caci El este raspunsul la problemele noastre si ca El deja ne-a dat toate binecuvantarile (Efeseni1:3)
„Dar Pastor Prince, ceea ce am este atat de putin!”
Prietene, multumeste-I Lui Dumnezeu pentru putinul pe care il ai si el se va multiplica. Isus a multumit Tatalui pentru cei cinci pesti si cele doua paini, pranzul unui baietel, si acest pranz a fost multiplicat pentru a hrani mai mult de 5000 de oameni si au ramas 12 cosuri de ramasite (Ioan6:8-13). Si atunci cand Duhul Sfant a vorbit din nou despre acest eveniment, El a mentionat in mod special ca Domnul a multumit (Ioan6:23). Duhul Sfant se pare ca este mult mai multumit de actul de a multumi decat de miracolul inmultirii painilor.
Prietene, cu cat multumesti mai mult Lui Dumnezeu, cu atat mai mult Ii faci placere. Putinul pe care il ai va fi multiplicat si orice este mort in viata ta va fi adus la viata!

luni, 24 noiembrie 2008
Departeaza-te la adanc si arunca navoadele pentru pescuire.
New Creation Church – Singapore
Luca 5:4 Cand a incetat sa vorbeasca, i-a zis lui Simon: „Departeaz-o la adanc, si aruncati-va mrejile pentru pescuire.”
Dumnezeu vrea sa te binecuvanteze cat mai mult. De aceea i-a spus lui Simion, „Departeaz-o la adanc, si aruncati-va mrejile pentru pescuire.”
Adancimea este locul unde vei gasi o multime de peste. Nu-i vei gasi langa tarm, unde apele sunt linistite. Deci, a te lansa la adancime, inseamna a te increde atunci cand depasesti comfortul liniei tarmului.
Dumnezeu vrea ca tu sa te desprinzi de zona de comfort si sa pasesti in afară prin credinta, pentru a face ceea ce ti-a pus pe inimă. Poate fi ceva ce tu nu ai mai facut pana atunci, nici macar nu ai visat, ca de exemplu, la a te alatura unui grup de rugaciune. O membra al bisericii a facut acest lucru si a gasit dragoste în acel grup. Astazi ea are o casnicie fericita.
Acum, Domnul nostru, Isus, care a spus „Departeaz-o la adanc...” a spus de asemenea, „aruncati-va mrejile pentru pescuire”. Observa ca a folosit pluralul, „mreje”, nu mreja. Dumnezeu vrea sa iti dea mai mult decat ai nevoie. Visul Lui pentru tine este mai mare decat orice ai putea visa vreodata. Gandeste-te la cel mai indraznet vis al tau si Dumnezeu il va depasi fiindca El isi gaseste placerea in a-ti da din abundenta, mai presus de ceea ce ceri sau crezi. (Efeseni 3:20)
Un membru al bisericii care lucra ca si angajat, voia sa-si deschida propria companie. Pe cand ma rugam pentru el, am primit un cuvant al Lui Dumnezeu pentru el, ca sa se lanseze in afacere. Dupa ce a facut-o, a obtinut inca din prima luna, un frumos profit. Azi are mai multe companii si afacerea prospera. Dumnezeu il binecuvanteaza mai presus de visele lui cele mai indraznete.
Dumnezeu te poate binecuvanta si pe tine mai presus de visele tale cele mai indraznete. El a făcut-o pentru Simion, care a ramas uimit de belsugul pescuirii (Luca 5:9). Dar numai cand Simion s-a departat la adancime, mrejele au fost atat de pline de se rupeau si barcile erau pline. (Luca 5:6-7). Si tu vei fi uimit de pescuirea ta cand vei pasi in afara zonei tale de comfort si vei arunca mrejele la adancime, impreuna cu Domnul!

duminică, 23 noiembrie 2008
Binecuvantate sunt cosnita, postava si navoadele tale
Deu 28:5 Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvîntate.
In timpurile biblice, culegatorii purtau cosuri in spate pentru a culege recolta din camp. Trebuiau sa se asigure ca cosurile lor erau solide si dese, astfel incat, ceea ce culegeau sa nu curga afara.
Femeile foloseau castroane de framantat, pentru a framanta aluatul de paine. Daca foloseau vase de proasta calitate, care se spargeau usor, nu puteau sa faca painea. Asa ca vasele de framantat si cosurile erau pe vremea aceea mijloacele de existenta prin care erau binecuvantati material.
Prietene, Tatal tau din ceruri nu vrea ca tu sa te ingrijorezi pentru mijloacele prin care iti castigi existenta si iti primesti binecuvantarile. El iti spune „Coşniţa şi postava ta vor fi binecuvîntate.”
Asta inseamna ca daca tu esti sofer de taxi, masina ta nu se va strica in timpul schimbului tau fiindca Dumnezeu iti spune „binecuvantat este taxiul tau”. Daca esti un om de afaceri, capitalul tau investit nu va falimenta fiindca Dumnezeu iti spune „Binecuvantat este capitalul tau investit”. Si daca esti un vanzator, produsele tale vor fi cautate fiindca Dumnezeu iti spune „Binecuvantate vor fi produsele tale”.
Aceste binecuvantari sunt ale tale fiindca Isus a platit pentru ele cu moartea Sa si le-a intarit prin invierea Sa.
Odata, Isus i-a spus lui Petru sa arunce navoadele in apa. Cand Petru a aruncat navodul, a prins atata peste incat navodul a inceput sa se rupa. Ca sa nu se rupa, ceilalti ucenici au mers cu barcile lor si au strans pestele pana nu s-a rupt navodul.(Luca5:4-7)
Apoi, dupa ce Isus a inviat din morti, s-a intamplat ceva similar. Din nou Isus le-a spus ucenicilor sa arunce navoadele si au prins o multime de peste. Biblia ne spune ca erau foarte multi, insa plasele nu s-au rupt. (Ioan21:11) In primul caz, navodul s-a rupt. In al doilea, nu s-a rupt, caci ceva supranatural s-a intamplat cu navoadele lor dupa invierea Lui Isus.
Datorita mortii si invierii Lui Isus, nu esti doar tu binecuvantat (Efeseni1:3) ci si navoadele tale, cosnita ta si postava ta – mijloacele prin care iti obtii existenta – sunt binecuvantate.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008
Dumnezeu vrea sa te pregateasca pentru binecuvantare
Rth 2:12 Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut, şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, subt ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!”
Te-ai intrebat vre-odata de ce in unele din istorisirile Bibliei, uneori, Dumnezeu cere oamenilor sa-I dea putinul pe care il au? Poate parea crud, dar adevarul este ca Dumnezeu ii pregatea pentru binecuvantare. Calea Lui Dumnezeu este sa foloseasca ceea ce ai si sa o inmulteasca in momentul in care o pui in mainile Lui.
Vaduva lui Zarafat a avut doar o mana de faina si putin ulei ca sa faca o ultima mancare pentru ea si pentru fiul ei si apoi sa astepte sa moara de foame. Dar ea s-a increzut in Dumnezeu si a folosit o parte din ceea ce avea pentru a face o paine profetului Ilie. Iar Dumnezeu a rasplatit-o facand ca vasul de faina si cel de ulei sa nu se goleasca pana nu a trecut foametea. (1Regi17:8-16)
In mod similar, baiatul care si-a dat mancarea, cinci paini si doi pesti, Lui Isus, nu numai ca a mancat bine, dar a si vazut cum acea putina mancare a fost folosita pentru a hrani mai mult de 5000 oameni si au mai ramas 12 cosuri de resturi. (Ioan6:1-13)
Oricand dam putinul pe care il avem, fia ca e vorba de bani, timp sau energie, Lui Dumnezeu, El ne deschide inima pentru a primi. Atunci Dumnezeu poate sa ne umple cu mai mult. Si cand ne dam vietile in mana Domnului, ne putem increde in El ca sa faca ce e bine pentru noi si sa fie rasplatitorul credintei noastre.
Atunci cand Ruth, vaduva moabita, fara copii, a parasit comfortul casei sale pentru a-si urma soacra, pe Naomi si pe Dumnezeul lui Israel, intr-o tara straina, pe care nu o cunostea (Ruth1:16), ea a primit o recompensa deplina din partea Domnului. El i-a dat protectie si suficiente provizii prin Boaz, care si-a asumat rolul de rascumparator de drept al ei si al lui Naomi (Ruth2:9,4:9-10)
Prietene, atunci cand iti pui in El nadejdea, cu tot ceea ce ai azi, sa stii ca El te iubeste si te pregateste pentru binecuvantare. Asteapta lucruri bune ca sa se intample!

vineri, 21 noiembrie 2008
Foloseşte-ţi dubla putere de a rosti Cuvântul!
New Creation Church – Singapore
1 Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
Dumnezeu ne numeşte, pe tine şi pe mine „preoţie împărătească”. Asta înseamnă că noi suntem regi şi preoţi în acelaşi timp sub preoţia împărătească a Lui Isus Cristos. Acest lucru nu s-a mai întâmplat înainte, poporului Lui Dumnezeu, în Vechiul Testament regii şi preoţii erau două categorii distincte de oameni. Erai ori rege, ori preot, dar nu amândouă în acelaşi timp.
Astăzi, fiindcă Isus ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, am fost făcuţi regi-împăraţi, o preoţie împărătească. Asta înseamnă că avem o dublă porţie de putere în a rosti/proclama Cuvântul, căci, ca şi rege (Eclesiastul 8:4) : „ vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?” iar ca preot (Deuteronom 21:5) „Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.”
Deci, dacă eşti un om de afaceri creştin, vei avea un avantaj faţă de cei necreştini fiindcă ceea ce vei spune despre afacerile tale, se va împlini. Dar dacă eşti pe nedrept acuzat, să ştii că prin însăşi cuvântul tău, orice ceartă şi orice rănire va înceta.
Ca şi părinte rege/împărat, când îţi binecuvântezi copiii, cuvintele tale au puterea de a pune în mişcare evenimente supranaturale care să-i aducă pe copiii tăi în har şi abundenţă. Va fi atâta vigoare şi curaj peste ei încât vor avea puterea să câştige în lupta cu viaţa
Atunci când diavolul vine la tine şi-ţi spune că vei muri tânăr pentrucă tatăl tău şi bunicul tău au murit la fel, sau că nu vei avea succes pentrucă nu ai educaţia necesară, aminteşte-ţi că diavolul nu este nici rege nici împărat. Nu este putere în cuvântul lui. Însă este putere în cuvântultău căci eşti o preoţie împărătească în Cristos.
Deci, în loc să fii de acord cu el, spune „ nu voi muri tânăr, El îmi va da viaţă lungă şi îmi va arăta mântuirea Sa!” Spune „Domnul va face căile mele să prospere şi-mi va da succes” Foloseşte porţia dublă de putere pe care o ai în rostirea Cuvântului şi alungă diavolul din calea ta!

joi, 20 noiembrie 2008
Cerand in Numele Lui Isus
Ioan 16:23 In ziua aceea, nu Ma veti mai intreba de nimic. Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal,în Numele Meu, va va da.
Iti termini totdeauna rugaciunile cu „in Numele Lui Isus! Amin” ? Poate ca invatatorul tau de la scoala duminicala te-a invatat sa faci lucrul acesta sau poate ca ai auzit lideri de biserici si alti credinciosi folosind aceasta formula la sfarsitul rugăciunilor lor.
Obisnuiam sa spun „in Numele Lui Isus! Amin”, foarte repede, de parca acelea erau cuvintele magice care aduceau raspuns rugaciunilor mele. Apoi, intr-o zi L-am auzit pe Domnul, intreband de ce faceam lucrul acela.
Dumnezeu voia sa ma faca sa realizez ca de cate ori spuneam „in Numele Lui Isus! Amin”, imi puneam intreaga credinta pentru ca sa-mi fie ascultata rugaciunea, nu in cine sunt eu, nu in ceea ce am facut, ci in persoana si Numele Domnului si Salvatorului Isus Cristos si in ceea ce El a facut la cruce.
De cate ori cerem ceva in Numele Lui Isus Cristos, Isus iti spune „Adevarat, adevarat, va spun ca, orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, va va da”. Asta inseamna ca in rugaciunea ta pentru vindecare, atunci cand spui „in Numele Lui Isus”, vindecarea vine peste trupul bolnav iar boala paraseste trupurile celor dragi tie pentru ca prin ranile Lui suntem vindecati (1 Petru 2:24). In rugaciunea ta pentru protectie, atunci cand spui „in Numele Lui Isus”, siguranta acopera familia ta datorita sangelui Lui Isus care protejeaza si elibereaza de rau. (Exod12:13)
Preaiubitilor, bunul nume al familiilor voastre, nu va poate salva, nici măcar numele ultimei descoperiri medicale nu va poate salva. Numai un singur nume poate sa va salveze: Isus. Si vestea buna este ca in acest Nume, este mantuire, vindecare, protectie, implinire, bunastare, abundenta, prosperitate, siguranta si eliberare pentru tine si familia ta.
Deci acum, oricand ma rog, incetinesc, la sfarsitul rugăciunii si spun „Tata, cer toate aceste lucruri, nu pe baza a ceea ce am facut sau nu am făcut, ci bazat pe Isus si pe lucrarea Sa terminata de la cruce. Te rog toate acestea in Numele Lui Isus Cristos. Amin!”

miercuri, 19 noiembrie 2008
Nimic altceva decât adevărul
Lev 2:11 Niciunul din darurile, pe cari le veţi aduce ca jertfă de mîncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat; căci nu trebuie să ardeţi nimic cu aluat sau cu miere, ca jertfă de mîncare mistuită de foc înaintea Domnului.
Când eram un tânăr creştin, am auzit o ilustraţie a Psalmului 23 despre păstori care câteodată, rup picioarele oilor care de obicei se abat de la drum, ca să le dea o lecţie. Acea învăţătură eronată „Domnul este Păstorul meu! El îmi rupe picioarele...” mi-a rămas întipărită în minte ani de zile provocându-mi o teamă inutilă faţă de pedeapsa Lui Dumnezeu, atunci când simţeam că m-am abătut de la căile Lui.
Astfel de învăţături eronate sunt cele la care se referă ca fiind „aluat” , de aceea Isus i-a atenţionat pe ucenicii Săi: (Mat 16:6) „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor şi al Saducheilor.” Aluatul fariseilor era doctrina lor legalistă care judecă şi condamnă pe cei care nu reuşesc să ţină Legea Lui Dumnezeu. Aluatul saducheilor era doctrina lor umanistă, care nega supranaturalul, crezând că totul poate fi explicat în natural.
Când Dumnezeu a spus poporului Său „Niciunul din darurile, pe cari le veţi aduce ca jertfă de mîncare înaintea Domnului, să nu fie făcut cu aluat”, ni se aminteşte că felul în care Îl cunoaştem pe Isus, jertfa noastră de mâncare, nu trebuie amestecat cu învăţături greşite. De exemplu, atunci când vorbim despre „a suferi împreună cu Cristos” (Romani 8:17), trebuie să ştim că nu este vorba de a suferi de boli, suferinţe, lipsuri, căci din acestea, am fost răscumpăraţi de Isus, ci de persecuţie, dispreţ şi respingere, din pricina Numelui Său, lucru care ni se poate întâmpla ca şi creştini.
Prietene, ceea ce crezi despre Isus, este important, pentru că Duhul Sfânt mărturiseşte numai cu adevărul (Ioan 16:13). Cere-I să-ţi dezvăluie frumuseţea Lui Cristos şi perfecţiunea lucrării Sale terminate de la cruce, atunci când citeşti Cuvântul Lui Dumnezeu. Află din Cuvânt, cum Cristos te-a răscumpărat din orice blestem şi a plătit ca tu să te bucuri de toate binecuvântările Lui Dumnezeu, prin jertfa Sa de la cruce.
Aşa că scapă de aluatul din gândirea ta, crede şi declară că eşti vindecat, nu bolnav, că eşti prosper, nu sărac, că tu ai de toate şi nu duci lipsă. Iar când vei începe să crezi şi să mărturiseşti Adevărul, ungerea Duhului Sfânt va fi eliberată pentru vindecarea ta, prosperitate, binecuvântări, miracole!

marți, 18 noiembrie 2008
Rugăciuni nelimitate
1 Corinteni 14:14 Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.
Dumnezeu ne-a dăruit un puternic dar al rugăciunii – rugăciunea în limbi, care nu este limitată de timp sau distanţe. Când te rogi în limbi, e posibil că te rogi pentru viitorul tău sau pentru cei dragi de dincolo de mare. Această rugăciune nu este limitată de ceea ce ce şti sau nu şti în mintea ta.
Atunci când te rogi în limbi, nu vei şti ceea ce te rogi, decât dacă Dumnezeu îţi va spune. Asta pentru că atungi când te rogi în Duh, înţelegerea ta este fără rod, mintea nu participă.
„Dar pastor Prince, eu trebuie să ştiu ce mă rog!”
Câteodată este mai bine să nu stii ce te rogi. În 1993, am avut o perioadă de lungi rugăciuni în Duh. Dacă aş fi ştiut atunci pentru ce mă rugam, probabil că m-aş fi speriat.
De exemplu, mi-ar fi fost frică dacă aş fi ştiut că Duhul se ruga „Dumnezeule Tată, în anul 2002, unge pe Joseph Prince ca să predice şase mesaje fiecare săptămână la mai mult de 10.000 de oameni”. Asta s-a întâmplat deja, dar la vremea aceea, un singur serviciu era suficient ca să mă obosească.
Aşa că Îi mulţumesc Lui Dumnezeu că nu ştiu ce mă rog atunci când mă rog în limbi. Pur şi simplu mă încred în bunătatea Lui şi mă rog în limbi pentru tot ceea ce El a plănuit pentru mine ca să se întâmple în timpul perfect hotărât de El.
Prietene, nu te opri de a te ruga în limbi, numai pentru că nu şti ceea ce te rogi. Poate te rogi pentru siguranţa cuiva drag care trece printr-o situaţie tragică. Mai ales atunci când simţi o nevoie acută să te rogi pentru că vezi pericol, roagă-te! Roagă-te până simţi că povara a fost ridicată. Duhul Sfânt va şti exact ceea ce se petrece, cine este în pericol şi cum să se roage pentru eliberare (Romani 8:27)
Ai putea spune „dar pot să mă rog în română!”. Poţi, dar rugăciunile tale vor fi foarte limitate căci nu vei şti ce să te rogi. Este mai bine să te rogi în limbi căci Duhul ştie toate lucrurile. Tu nu aparţii lumii în care toate lucrurile sunt limitate. Aparţii Lui Dumnezeu care este nelimitat. Deci, roagă-te în limbi şi vei vedea mari lucruri întâmplându-se pentru tine şi prin tine!

luni, 17 noiembrie 2008
Dumnezeul lui „Mai mult decât suficient”
Luca 5:9 Fiindcă îl apucase spaima, pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, din pricina pescuirii pe care o făcuseră.
Ca şi tânăr creştin am crescut auzind pastori spunând că Dumnezeu ne asigură doar nevoile, nu şi dorinţele. Totuşi în Biblie Dumnezeu spune în mod clar că El nu vrea să ne împlinească doar nevoile ci şi dorinţele.
De exemplu, faimosul psalm al păstorului, începe cu (Psalmi 23:1) Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Alt psalm spune (Psalmi 34:9) Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Lui, căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El!
10 Puii de leu duc lipsă, şi li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.
Unul dintre numele Lui Dumnezeu este „Jehovah Jireh”, ce înseamnă, „Dumnezeul care aprovizionează/ asigură totul”, adică asigură mai mult decât suficient. Dumnezeul lui „Mai mult decât suficient” a venit în trup şi a umblat printre oamenii Lui. Şi mergând pe lângă marea Galileei, El nu le-a dat discipolilor Săi mici binecuvântări. De aceea i-a spus lui Petru „Luca 5:4 Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejile pentru pescuire.” Nu a spus mreaja-singular, ci plural-mrejile. Iar pescuirea a fost una în care barca era gata să se scufunde iar plasele de pescuit să se rupă. A fost o binecuvântare atât de mare şi de neaşteptată încât pe Petru şi toţi acei care erau cu el îi apucase spaima din pricina acelei pescuiri.
Preaiubiţilor, vedeţi inima Lui Dumnezeu pentru voi astăzi. El vrea să te facă să-ţi meargă bine. Nu te mulţumi cu puţin gândind că El îţi dă numai minimul necesar şi nu mai mult. Dacă ai nevoie de un loc de muncă, să ştii că El vrea ca tu să te rogi nu numai pentru un loc de muncă ci pentru o poziţie. Atunci când ai o poziţie, ai influenţă şi eşti capabil să influenţezi vieţi. Poete că ai nevoie de o mărire de salariu. Roagă-te nu doar pentru atât ci pentru a fi în poziţia de a oferi măriri de salariu.
Poţi să începi prin a fi sărac, atunci când Îl urmezi pe Dumnezeu. Dar nu poţi rămâne sărac, atunci când Îl urmezi pe Dumnezeul „mai mult decât suficient”. De fapt, asemeni lui Petru, şi tu vei fi uimit că Dumnezeul „mai mult decât suficient” îţi va da mai mult decât ai nevoie şi peste ceea ce ai cerut!

duminică, 16 noiembrie 2008
Cristos este comoara in tine
2 Corinteni 4:7
Dar comoara aceasta o avem in niste vase de lut pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie a lui Dumnezeu si nu de la noi.
Cuvantul lui Dumnezeu spune 'Dar comoara aceasta o avem in niste vase de lut…' Cine este vasul de lut? Tu! Cine este comoara? Cristos!
Multmumim lui Dumnezeu ca aceasta comoara este in vase de lut. Cristos este comoara in tine. Asa ca nu te enerva cand iti dai seama ca esti doar lut. Tu vei fi intotdeauna lut dar tine minte: Cristos este comoara in tine.
Asa ca data viitoare cand iti pierzi calmul si devii nervos pe sotie sau sot, sau copii, tine minte Cristos este rabdarea in tine. Cand ma simt fara rabdare nu spun 'Doamne da-mi rabdare. Si Doamne da-mi-o acuma!' Nu, ma uit la Isus si spun 'Doamne iti multumesc ca Tu esti rabdarea mea.'
Cand am fost mai tanar si cand m-am casatorit am avut un temperament mai rau. Am incercat tot felul de tehnici sa mi-l stapanesc dar nu am ajuns departe pana nu i-am spus lui Dumnezeu 'Doamne, sunt asa de frustrat incercand sa ma stapanesc. Ma dau batut! Eu nu pot. Tu poti. Eu ma odihnesc si depind de tine.' Nu dupa mult timp sotia a spus 'Stii, te-ai schimbat foarte mult in domeniul asta.'
M-am gandit la ce mi-a spus si mi-am dat seama ca nici nu am fost constient de schimbarea din mine. Pentru mine, asta e o mare slava lui Dumnezeu cand membrii familiei vad rabdarea lui Cristos manifestata printr-o persona fara rabdare, Dumnezeu primeste slava cand Cristos, comoara in el sau in ea, straluceste.
Dragul meu, poate ca esti frustrat de faptul ca fumezi sau bei sau iei droguri. Poate ca esti exasperat cu privire la sentimentele de jelozie, neincredere, amaraciune, depresie si infrangere. Nu te condamna pentru ca esti lut. Nu incerca sa scapi de lut pentru ca nu ai cum.
Doar realizeaza ca il ai pe Cristos, comoara in tine. Cu cat vezi mai mult aceasta comoara, cu atat stralucirea Lui iese mai mult din tine. Si in mijlocul faptului ca esti lut, Dumnezeu primeste toata slava – si tu esti trasformat din slava in slava! (2 Cor 3:18)

sâmbătă, 15 noiembrie 2008
Pozitia ta este absorbita in Isus
Evrei 2:17
Prin urmare, a trebuit sa Se asemene fratilor Sai in toate lucrurile, ca sa poata fi, in ce priveste legaturile cu Dumnezeu, un mare preot milos si vrednic de incredere, ca sa faca ispasire pentru pacatele norodului.
Pentru poporul Israel, pozitia lor ca natiune in fata lui Dumnezeu a fost absorbita in pozitia marelui preot. Ceea ce a fost marele preot in fata lui Dumnezeu, aceea a fost si natiunea in fata lui Dumnezeu. Daca marele preot pacatuia, el aducea vina asupra natiunii si Dumnezeu respingea intreaga natiune indiferent de cat erau oamenii de ascultatori de lege, de cat erau de credinciosi in aducerea jertfelor sau cat de greu munceau.
Daca insa marele preot era fara vina si acceptat de Dumnezeu, Dumnezeu accepta intreaga natiune chiar daca era plina de oameni care pacatuisera si nu ascultasera de legile lui Dumnezeu. Din pacate, marii preoti ai Israelului cadeau deseori pentru ca erau doar fiinte umane, si deci erau imperfecti.
Dar astazi, tu si cu mine avem pe Isus ca Mare Preot care este 100% Om si 100% Dumnezeu. Asa ca pozitia lui Isus ca si Mare Preot al nostru, in fata lui Dumnezeu este intotdeauna dreapta, acceptata si placuta Tatalui. Asadar, nu ne putem pierde niciodata acceptarea in fata lui Dumnezeu pentru ca Isus, ca si Mare Preot, aduce doar neprihanire poporului Sau.
Astazi, in cer, Isus Marele nostru Preot este asezat la dreapta Tatalui. (Rom 8:34) Aceasta inseamna ca Dumnezeu nu se uita la tine. El se uita la Isus. Daca Isus este bun, tu esti bun. Daca El este acceptat, si tu esti acceptat. Daca Dumnezeu il vede pe Isus perfect, atunci te vede si pe tine perfect. Daca El este neprihnait, si tu esti neprihanit. Si Isus, Marele nostru Preot este bun, acceptat, perfect si neprihanit, ceea ce inseamna ca asa te vede si pe tine Dumnezeu!
Nu iti poti pierde pozitia buna in fata lui Dumnezeu pentru ca Isus Cristos este Marele tau Preot. Ca sa iti pierzi pozitia, Isus trebuie sa o piarda pe a Sa mai intai. Dar noi stim ca avem un Mare Preot care este perfect si care nu poate esua. Deci nu trebuie sa iti fie frica sau sa fii constient de caderile tale cand vii in fata lui Dumnezeu. Pentru ca pozitia ta este total absorbita in Isus, poti veni plin de curaj in fata lui Dumnezeu si primi de la El tot ce ai nevoie!

vineri, 14 noiembrie 2008
Chemat din pântecele mamei tale
Galateni 1:15 Dar când Dumnezeu-care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său,
Dumnezeu te-a chemat în mod special, din pântecele mamei tale. Ai o chemare şi un destin în Christos!
Sunt creştini care sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a fi doctori. Dar cred că printre ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru lucrarea de vindecare. Ei sunt pasionaţi în a căuta leacuri pentru a alina suferinţa umanităţii.
De asemenea cred că există creştini chemaţi în mod special pentru a fi învăţători în şcoli. Dar între ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru a fi învăţători ai Cvântului. Ceea ce le dă o extraordinară împlinire în a vedea vieţi mântuite şitransformate sub învăţătura lor.
Dar acei magicieni faimoşi pe care îi vedem făcând tot felul de trucuri la televizor? Ei au o pasiune pentru mistic şi supranatural. Dacă ei ar deveni creştini, ar putea fi profeţi cu lucrări marcate de de miraculos.
Apostolul Pavel a ştiut că a fost chemat încă din pântecele mamei sale. Pasiunea lui pentru Dumnezeu l-a făcut să persecute biserica, până când L-a întâlnit pe Isus. (Fapte 8:3, 9:1-6) Dacă Pavel, un persecutor al bisericii primare, a putut fi atins de Cristos, pentru a deveni un apostol al harului, ce spunem despre teroriştii din ziua de azi, care ucid în Numele Lui Dumnezeu? Ştim doar că, dacă ei L-ar primi pe Cristos, ar putea deveni deschizători de drumuri, în Împărăţia Lui Dumnezeu.
Acum, să nu crezi cumva că chemarea ta are de-a face cu calificarea, abilităţile sau realizările tale sau chiar şi cu umblarea ta cu Dumnezeu. Ai fost chemat încă din pântecele mamei tale. Ca şi fetus în pântecele mamei tale nu puteai face prea multe lucruri, bune sau rele. De aceea chemarea ta este doar prin har. Şi pntru că El te-a chemat, cere Duhului Sfânt să te ajute să discerni dorinţele pe care le-a pus în inima ta, pasiunea care te conduce în viaţă şi îţi împlineşte chemarea şi destinul în Cristos.

joi, 13 noiembrie 2008
Dumnezeu ploua binecuvantari asupra ta
Deuteronom 28:12
Domnul iti va deschide comoara Lui cea buna, cerul, ca sa trimita tarii tale ploaie la vreme si ca sa binecuvinteze tot lucrul mainilor tale: vei da cu imprumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu imprumut.
Ploaia in biblie reprezinta binecuvantari. Chiar si astazi, israelitii ii multumesc lui Dumnezeu cand ploua pentru ca stiu ca atunci cand Dumnezeu da ploaie, binecuvantarilor lor vor fi din belsug. Turmele lor se vor hrani in pasuni largi cu nutret sarat si vanturat. Si cand vad rauri de apa curgand din muntii si dealurile lor (Isaia 30:23-25), ei stiu ca a venit timpul improspatarii.
In acelasi fel, poti astepta ca Dumnezeu sa ploua binecuvantarile Sale peste tine si sa binecuvinteze lucrarea mainilor tale. Atunci vei veni la locul unde ' vei da cu imprumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu imprumut.' De fapt, Isus vrea sa stii ca aceasta este o binecuvantare pe care El a platit-o pentru tine cand a murit si nu a avut un mormant al Sau. El a fost ingropat intr-un mormant imprumutat ca tu sa ai puterea sa dai cu imprumut.
Intr-adevar, biserica noastra este o marturie a acestei binecuvantari. Cand am venit prima data la aceasta biserica cu norma intreaga, a fost o biserica mica de 100 de membri. Dumnezeu a plouat binecuvantarea Sa peste noi si a binecuvantat lucrarea mainilor noastre. Astazi, avem o adunare de 13.000 de membri si inca suntem in crestere. De fapt, biserica noastra ajuta multe lucrari, locale si internationale. Continuam sa il vedem pe Dumnezeu curgand binecuvantari de prosperitate si crestere peste noi, si ii multumim pentru toate lucrurile bune care ni s-au intamplat.
In natural, nu poti face nimic cu privire la ploaia care cade. Deci asteapta ca Dumnezeu sa ploua binecuvantari peste tine si lasa-le sa cada! Si vei fi binecuvantat cu mai mult decat suficient, ca dupa ce nevoile tale si ale familiei tale vor fi satisfacute sa poti fi un canal de binecuvantare pentru altii!

miercuri, 12 noiembrie 2008
Pretinde-ti restaurarea!
Act 3:20 şi să trimeată pe Cel ce a fost rînduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos,
Act 3:21 pe care cerul trebuie să-l primească, pînă la vremile aşezării(restaurarii) din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.
Ca si credincios, ai dreptul sa astepti restaurarea lucrurilor pe care diavolul le-a furat de la tine. Poate fi vorba despre sanatatea ta, casnicia sau finantele tale, dar vremea restaurarii, vine.
Fapte 3:20-21 ne spune ca inainte ca Isus sa vina inapoi, dupa Biserica Sa, noi vom experimenta vremea asezarii/restaurarii tuturor lucrurilor. Ce nadejde primim astfel, stiind ca ne vor fi restaurate toate lucrurile inainte de revenirea Lui Isus.
Prietene, daca diavolul te ataca, in orice zona, spune-I Domnului „Tata, nu voi permite diavolului sa-mi fure de sanatatea, casnicia sau finantele. Aceste binecuvantari sunt cumparate cu sange si platite de Fiul Tau”. Pretinde-ti restaurarea in Cristos si cerul te va auzi.
Vor fi astfel de vremuri de restaurare a tuturor lucrurilor in trupul Lui Cristos, incat poporul Sau va deveni mai bun, mai puternic, mai sanatos, si mult mai prosper si glorios. Atunci cand Dumnezeu restaureaza, chiar si sub Vechiul Legamant, poporul Sau a primit totdeauna mai mult decat a pierdut, cantitativ si calitativ. Cu cat mai mare va fi restaurarea noastra sub Noul Legamant, datorita sangelui varsat de Mielul Lui Dumnezeu!
O divortata, cu un fiu adolescent, a venit in biserica noastra si L-a acceptat pe Domnul in Mai 2003. A inceput sa se roage pentru restaurarea casniciei ei si unificarea familiei. In natural, stia ca sansele ca acest lucru sa se intample erau nule fiindca nu mai vorbise si nu se mai intalnise cu fostul sot de cand au divortat, cu zece ani in urma. Nici nu stia macar daca el se recasatorise. Dar Dumnezeu a facut ca cei doi sa se intalneasca la o nunta la sfarsitul lui 2003. Azi, relatia lor este vindecata si impreuna cu fiul lor ei se inchina ca familie in biserica noastra.
Chiar daca ce s-a intamplat acestei surori nu se va intampla fiecare persoane divortate, cred ca Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca vremea restaurarii a sosit. Cerul asteapta ca sa te auda cum iti pretinzi dreptul la restaurare!

marți, 11 noiembrie 2008
Dumnezeu te incarca zilnic cu beneficii
Deu 28:6 Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta.
In comunitatea evreiasca, fraza „Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta”, se refera la a fi binecuvantat in toate problemele ce apar de-a lungul unei zile normele, fie in casa sau in afara ei.
Asa ca aici, Dumnezeu spune ca tu esti binecuvantat de-a lungul intregii zile. Crezi acest lucru? Crezi ca in fiecare zi viata ta de familie si slujba ta sunt binecuvantate? Sau cumva crezi ca esti binecuvantat doar de Craciun, atunci cand primesti cadouri si bonusuri de sfarsit de an sau cand primesti promovarea pe care o doreai? Sau crezi cumva ca viata binecuvantata incepe atunci cand intalnesti pe barbatul sau femeia visurilor tale?
Nu, prietene, esti binecuvantat in fiecare zi si ai Cuvantul Lui Dumnezeu pentru asta. Psalmul 68:19 spune „Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră”.
Si fiindca Cuvantul Lui Dumnezeu spune asa, sa crezi ca fiecare zi a vietii tale este purtata de Dumnezeu. Fiecare dimineata, atunci cand te scoli, sa crezi ca este o zi pe care Domnul a facut-o si bucura-te de ea (Psalmul118:24). Incepe ziua asteptand sa fie incarcata cu beneficiile pe care Domnul le-a pregatit pentru tine.
Noaptea, atunci cand este vremea de somn, sa stii ca vei fi binecuvantat cand te vei scula dimineata, fiindca va fi o noua incarcatura de beneficii care te asteapta de la Tatal tau ceresc care te iubeste atat de mult.
Tu nu poti face ca binecuvantarile tale sa se intample. Dar daca, simplu, vei crede Cuvantul Lui Dumnezeu si vei actiona ca atare, binecuvantarea se va manifesta in viata ta. De fapt, Dumnezeu vrea mai mult decat tine, sa fii binecuvantat. Cuvantul Sau o spune „ Vei fi binecuvîntat la venirea ta, şi vei fi binecuvîntat la plecarea ta... Binecuvîntat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara, Dumnezeu, mîntuirea noastră”.
Deci, crede Cuvantul Lui Dumnezeu! Increde-te in El pentru binecuvantari si te vei bucura de beneficiile Lui zilnice!

luni, 10 noiembrie 2008
Vei avea orice vei spune
Mar 11:23 Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
Dumnezeu spune ca vom avea orice vom cere. Asa ca orice vrem sa avem, putem cere si vom primi.
Din pacate, noi de obicei spunem ceea ce nu vrem sa avem. De exemplu, spunem „nu stiu de ce banii mei se termina atat de repede in fiecare luna... chiar si cand primesc o prima, niciodata, se pare, ca nu sunt suficienti”. Si, destul de adevarat, noi vedem in viata noastra „bani care nu sunt suficienti” si sfarsitul lor in fiecare luna.
Deci vezi, ai ceea ce spui. Asa ca de ce sa nu schimbi ceea ce spui, de ex.”de acum inainte, voi avea mai mult decat suficient, fiindca Isus a devenit sarac pe cruce ca eu sa pot fi bogat (2Corinteni8:9). Asa ca, saracie, dispari, in Numele Lui Isus Cristos!”
Orice munte de dificultati ai, fie el un munte de datorii sau serioase probleme de sanatate, Isus spune „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.
Isus subliniaza importanta pronuntarii/spunerii, mentionand cuvantul zice/spune de trei ori iar cuvantul crede numai odata. Problema noastra azi este ca exista mai multe predici despre a crede decat despre a spune. Asa ca motivul pentru care oamenilor le este greu sa umble prin credinta este faptul ca ei nu spun/proclama suficient.
Dar daca te concentrezi mai mult spre a spune/pronunta Cuvantul Lui Dumnezeu, credinta va veni. Credinta vine prin auzire, a auzi Cuvantul Lui Dumnezeu (Romani10:7). Astfel a intarit Dumnezeu credinta lui Avraam. A schimbat numele lui Avram in Avraam, ceea ce inseamna „tatal multor neamuri” (Geneza17:5) si de atunci inainte, de cate ori Avraam se prezenta, el spunea „ma numesc tatal multor neamuri”.
Prietene, declara-ti abundenta spunand „Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic”(Psalmul23:1) declara-ti sanatatea spunand „Prin ranile Lui Isus sunt vindecat” (Isaia53:5) si vei avea orice vei spune!

duminică, 9 noiembrie 2008
Reusita este in gura ta
Jos 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutînd să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.
Totdeauna m-am intrebat de ce Tora (cele cinci carte ale lui Moise) este citita de evrei cu voce tare. Apoi, un crestin evreu mi-a spus ca de generatii, ei citesc Cuvantul Lui Dumnezeu cu voce tare datorita lui Iosua8 „Jos 1:8 Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte...”.
Cuvantul a cugeta, in engleza insemna a pondera, dar in ebraica este cuvantul hagah care inseamna a pronunta sau a murmura odata cu respiratia. Cu alte cuvinte, proclami sau marturisesti Cuvantul Lui Dumnezeu in loc de a-i da doar un consimtamant mental.
Asa ca respira Cuvantul Lui Dumnezeu, marturisind versete in zonele in care astepti solutii de la Dumnezeu. Atunci cand am lucrat in vanzari, am marturisit versete ca „Pro 3:9 Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintîi roade din tot venitul tău:
Pro 3:10 căci atunci grînarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.”
In primul an am devenit angajatul cu cele mai multe vanzari din firma. Calea mea a fost facuta rodnica si m-am bucurat de reusita.
„Pastor Prince, astept ca Dumnezeu sa ma faca prosper”
Nu, Biblia ne spune ca tu vei izbandi in toate lucrarile, cugetand/hagah la Cuvantul Lui Dumnezeu, asa ca marturiseste versete in zonele in care vrezi sa vezi izbanda si vei avea succes.
Unii oameni au un succes care ii distruge – nu-i mai vezi in biserici, si nici pe membrii familiei nu-i mai vezi. Acela este un succes negativ. Dar atunci cand marturisesti Cuvantul Lui Dumnezeu vei avea un succes pozitiv care nu te va distruge.
Acum tu trebuie sa stii ca marturisind Cuvantul Lui Dumnezeu, nu-L determini pe Dumnezeu sa faca lucruri pentru tine. El a facut deja toate lucrurile atunci cand L-a dat pe Fiul Sau pentru noi. Asa ca atunci cand marturisesti Cuvantul Lui, te muti practic pe tine dintr-o pozitie de indoiala, intr-una de credinta. Se muta inima ta dintr-o pozitie de „este oare adevarat sau nu?” in „Cred!”. Si atunci cand se intampla acest lucru, atunci vei izbîndi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

sâmbătă, 8 noiembrie 2008
IERTAREA ESTE PENTRU CEI CARE NU O MERITA
Matei 18:21 Atunci Petru s-a apropiat de El, si I-a zis: „Doamne de cate ori sa iert pe fratele Meu cand va pacatui impotriva mea? Pana la sapte ori?”
Raspunsul Domnului catre Petru a fost simplu „pana la de saptezeci de ori sapte” (Matei 18:22) Cu alte cuvinte, tot timpul.
„Pai, pastor Prince, el nu merita iertarea mea.”
Nici tu nu ai meritat-o pe a Lui Dumnezeu. Nu exista nici o persoana, vie sau moarta care sa nu fi călcat cele 10 porunci. Nu exista notiunea de „pacatos partial” sau „mare pacatos”. Toti am fost mari pacatosi atunci cand Isus ne-a mantuit. Si avem nevoie de aceasta revelatie pentru ca numai stiind ca am fost iertati mult, putem iubi mult.(Luca 7:47)
„Pastor Prince, cum poti spune ca am calcat cele 10 porunci? Nu am comis adulter, am fost credincios sotiei mele din ziua in care ne-am casatorit.”
Dragul meu, Isus a spus (Matei 5:28) Dar Eu va spun ca ori si cine se uita la o femeie, ca s-o pofteasca, a si preacurvit cu ea in inima lui. Acesta este standardul Lui Dumnezeu. Omul se uita la exterior, Dumnezeu se uita la interior. Dumnezeu vede inima. Deci toata lumea a calcat cele zece porunci. Toti sunt mari pacatosi.
Acum, tu nu mai esti un pacatos, daca L-ai primit pe Isus ca Mantuitor, esti o creatie noua. Dar ai fost un pacatos si Dumnezeu ti-a iertat toate pacatele tale prin sangele Fiului Sau. Datorai totul Lui Dumnezeu iar El ti-a iertat prin moartea Fiului Sau, toata datoria.
Deci, daca cineva ti-a gresit, spune „eu nu am meritat iertarea Lui Dumnezeu dar El m-a iertat prin Cristos, asa ca si eu iert aceasta persoana in Numele Lui Isus Cristos.” Daca spui ceva de genul „el nu merita”, nu are sens, iertarea nu este pentru cei care o merita. Daca cineva merita ceva, aceea este pedeapsa. Iertarea inseamna sa extinzi harul. Har inseamna favoare nemeritata, asa cum Dumnezeu a extins harul si peste tine.
Daca alegi sa pastrezi amaraciunea, tu vei fi cel care va suferi. Iti pierzi pacea, sanatatea si uneori chiar viata. Nu merita. Dumnezeu iti spune „Renunta, iartă-le datoria, asa cum am iertat-o Eu pe a ta”. Tu nu incerca sa o faci de unul singur. Adu crucea Lui Cristos in acea situatie si vei gasi harul pentru a ierta.

vineri, 7 noiembrie 2008
Domnul cu tine, înseamnă succes
Geneza 39:2 Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine; el locuia în casa stăpânului său, Egipteanul.( Genesis 39:2The Lord was with Joseph, and he was a successful man…)
Poate că nu ai calificare, poziţie, avere – nimic în natural. Dar atunci când Domnul este cu tine, vei avea totul căci El te va face să ai succes.
Iosif nu avea nimic atunci când Potifar l-a cumpărat de la piaţă ca sclav. Dar chiar de atunci s-a spus despre el „Domnul a fost cu Iosif, aşa că toate îi mergeau bine”. Iosif sclavul, un om de succes?
A fost un nimeni cu nimic, nici măcar o cămaşă în spate, nici măcar un bănuţ pe numele lui, nimeni din familie cu el şi nici un prieten spre care să se îndrepte. Tot ceea ce a avut, a fost prezenţa Domnului. Dar tocmai de aceea, a avut succes, ajungând cel mai puternic om din Egipt, după faraon, care l-a pus să administreze întreaga ţară. Lui Iosif i-a fost dată putere, autoritate şi bogăţie (Geneza41:40-44). Toate acestea s-au întâmplat fiindcă Domnul era cu el.
Un tânăr student care cântă în grupul nostru de închinare, a avut succes la examene din acelaşi motiv. El însuşi a admis că în viaţa lui de student a obţinut doar rezultate mediocre, însă a obţinut pentru prima dată nota maximă la toate subiectele de la examen, prin simplul fapt că a crezut că va avea succes căci Domnul era cu el.
O altă membră a bisericii, proaspătă absolventă de universitate, a crezut că, datorită faptului că Dumnezeu este cu ea, va avea succes în a obţine un post bun. Cu toate că nu avea experienţă iar piaţa locurilor de muncă era destul de dură, a reuşit să obţină primul ei loc de muncă într-o perioadă scurtă de timp şi cu un salariu cu mult peste aşteptări. Apoi, în ciuda directivelor primite de la firma mamă, de a fi îngheţate toate salariile angajaţilor, ea a primit o mărire de salariu şi o bursă din partea companiei pentru a-şi completa educaţia.
Prietene, nu contează dacă eşti un nimeni cu nimic în natural. Atunci când Domnul este cu tine, vei sfârşi prin a avea totul, pentru că El te va face să ai succes, bunăstare şi viaţă din abundenţă. Într-adevăr vei sfârşi prin a te bucura de favorurile, bunătatea şi harul Său!

miercuri, 5 noiembrie 2008
Sa cunosti si sa crezi dragostea Lui Dumnezeu pentru tine
1Ioan 4:16 ...si noi am cunoscut si am crezut dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi...
Poate ca stii ca Lui Dumnezeu Ii pasa de tine si te iubeste si ca El si-a demonstrat dragostea Lui fata de tine murind la cruce, dar crezi acest lucru??? Una este sa stii despre dragostea Lui Dumnezeu pentru tine si alta este ca sa crezi in inima ta acest lucru.
Una este sa stii ca soarele straluceste in timpul zilei dar este cu totul altceva sa crezi ca soarele inca straluceste chiar daca nu simtim caldura si nu vedem decat un strat de nori grosi. Uneori suntem inceti in a crede dragostea Lui Dumnezeu pentru noi atunci cand trecem prin vremuri grele. Dar Dumnezeu vrea ca tu sa stii si sa crezi ca El te iubeste in mijlocul unei crize, atunci cand slujba pe care o astepti intarzie sa apara, atunci cand seful iti tot cauta nod in papura, sau copilul refuza sa se intoarca acasa.
In mijlocul durerii El vrea ca tu sa stii si sa crezi ca El este 100% de partea ta aparandu-te si avand grija de tine. Si daca Dumnezeu, Cea mai puternica fiinta din univers este de partea ta, cum ar putea avea succes cineva sau ceva imppotriva ta?
Poate ca simti ca ai cam dat-o in bara in ultima vreme... dumnezeu vrea ca tu sa stii si sa crezi ca desi ceilalti ar putea fi furiosi pe tine, El nu va mai fi niciodata furios pe tine. Nici nu te va mai condamna. Intreaga Sa manie impotriva pacatelor tale a cazut asupra Lui Cristos la cruce. Deci El vrea ca tu sa stii si sa crezi ca El nu te va mai pedepsi niciodata fiindca Isus a fost pedepsit in locul tau.
Atunci cand te simti nevrednic fiindca ai dat-o in bara pentru a nu stiu cata oara, sa stii si sa crezi ca Tatal tau ceresc tot iti ofera darul necondamnarii. Asa ca sa te apropii plin de indrazneala de tronul harului Sau pentru a obtine har si indurare (Evrei4:16)
Prietene, sa cunosti si sa crezi ca din moment ce El te-a iubit si a murit pentru tine pe cand tu erai inca un pacatos (Romani5:8), cu cat mai mult te va iubi acum cand esti preaiubitul Sau copil si neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos! (2Corinteni5:21)

marți, 4 noiembrie 2008
Pacatul nu poate opri harul lui Dumnezeu
Romani 5:20 Ba inca si Legea a venit pentruca sa se inmulteasca gresala; dar unde s-a inmultit pacatul, acolo harul s-a inmultit si mai mult
Cand o personana aflata pe un post inalt este prinsa in frauda sau un pastor e implicat intr-o afacere ilegala, folosesti probabil cel mai adesea expresia 'a cazut din har'. Am ajuns sa credem ca atunci cand cineva cade in pacat, cade din har.
Dar Dumnezeu vrea sa stim atunci cand cineva cade in pacat, nu cade din har. De fapt, acea persoana cade in har! Si harul lui Dumnezeu este prezent pentru a pune acea persoana inapoi pe picioare.
Biblia ne spune ca prostituatele si vamesii – pacatosii – care au cazut in harul Domnului au fost pusi iar pe picioare. Daca pacatul din viata lor ar fi oprit harul lui Dumnezeu, ei nu ar fi putut primi harul Lui de a fi vindecati, ajutati si de a primi putere.
Este important sa intelegi ca Dumnezeu uraste pacatul pentru ca ne distruge viata, relatiile si trupul. Pacatul este daunator! Dar nu este invins de noi atunci cand vorbim de pacat sau ne bizuim pe puterea noastra. E nevoie de harul lui Dumnezeu de a distruge pacatul. De fapt, atunci cand esti sub harul Lui pacatul nu mai are putere asupra ta (Rom 6:14). Atunci cand vezi harul Lui in faptul ca l-a dat pe Isus ca sa iti ia pacatul si sa te faca pe veci neprihanit, pacatul nu mai are putere asupra ta.
Diavolul iti va spune 'Crezi ca poti sa te astepti la binecuvantarile lui Dumnezeu dupa ce ai facut azi dimineata?' Atunci trebuie sa spui 'Da, ceea ce am facut nu a fost bine. Si pentru ca eu sunt imperfect, Cristos este neprihanirea si perfectiunea mea. Pentru ca nu merit, cer harul lui Dumnezeu, care este o favoare nemeritata fata de mine.'
Pacatul nu poate si nu va opri harul lui Dumnezeu. Daca harul lui Dumnezeu poate fi oprit de pacat, Isus nu ar mai fi venit sa ne salveze pentru ca toti am fost pacatosi. Dar laudat sa fie Domnul, 'unde pacatul s-a inmultit, s-a inmultit si harul'!
Vezi cum harul lui Dumnzeu este mai mare, mai puternic decat pacatele tale? Primeste harul Lui acum si umbla in victorie peste slabiciunile sau pacatele din viata ta.

luni, 3 noiembrie 2008
Sangele Lui Isus pe capacul ispasirii, acopera pacatul tau
Levitic 16:14 Sa ia din sangele vitelului si sa stropeasca cu degetul pe partea dinainte a capacului ispasirii spre rasarit; sa stropeasca din sange de sapte ori cu degetul lui inaintea capacului ispasirii.
Daca ati vazut filmul Raiders of the Lost Ark, v-ati aminti ca atunci cand capacul de pe chivotul marturiei a fost ridicat, nişte creaturi stranii au iesit din el si au distrus pe toti acei care se aflau in preajma. Acest lucru nu este corect din punct de vedere biblic. Atunci, ce lucruri se aflau in chivot?
Cuvantul Lui Dumnezeu ne spune ca erau trei lucruri in chivot, vasul de aur cu mana, toiagul lui Aaron si cele doua table de piatra pe care Dumnezeu a scris cele zece porunci. (Evrei 9:4)
Aceste lucruri simbolozeaza rebeliunea omului impotriva Lui Dumnezeu. Vasul de aur cu mana, reprezinta respingerea proviziilor Lui Dumnezeu. Toiagul lui Aaron reprezinta respingerea autoritatii Lui Dumnezeu, iar tablele legii reprezinta respingerea standardelor de sfintenie ale Lui Dumnezeu.
Dar pentruca Dumnezeu Isi gaseste placerea in a fi indurator, El a pus toate aceste obiecte in interiorul chivotului si a pus capacul ispasirii deasupra, care are doi heruvimi pe el. (Evrei 9:5) Asta inseamna ca ochii Lui Dumnezeu, reprezentati de cei doi heruvimi, nu vad simbolurile revoltei omului, caci sunt acoperite de capacul ispasirii. Si odata pe an, marele preot intra în Sfanta Sfintelor, unde se afla chivotul si stropea cu sangele unui animal sacrificat, capacul indurarii. Dumnezeu spune ca nu vede razvratirea omului ci doar sangele si astfel accepta omul.
Astazi Isus este Marele nostru Preot care a stropit cu propriul sange pe capacul ispasirii aflat sus in ceruri – tronul harului. (Evrei 9:23-26) Chiar si numarul sapte (de cate ori trebuia sa stropeasca marele preot capacul ispasirii) vorbeste despre perfectiunea lucrarii Sale. Acel „de sapte ori” vorbeste despre pozitia noastra perfecta si definitiva inaintea Lui Dumnezeu, prin sangele Lui Isus.
Deci azi, cand vii inaintea Lui Dumnezeu, nu trebuie sa te ingrijorezi ca nu corespunzi si nu ai implinit poruncile si standardele Lui. Dumnezeu nu vede revolta ta fata de autoritatea Lui, sau faradelegile tale. Dumnezeu vede doar sangele Fiului Sau pe capacul ispasirii dandu-ti pozitia perfecta inaintea Lui.

duminică, 2 noiembrie 2008
Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt
Iuda 1:20 Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt,
Când fiica mea Jessica era micuţă, s-a trezit într-o noapte plângând. Nu era bolnavă dar nu s-a oprit din plâns cu toate că mama ei şi cu mine încercam să o liniştim. Nu ştiam ce să fac. Am mers în cealaltă cameră, m-am aşezat pe podea strigând „Duh Sfânt, Tu ştii ce se întâmplă cu copilul meu, ştii mai bine decât mine ce are nevoie, aşa că strig către Tine!” Am început să mă rog în limbi iar ea a încetat imediat să mai plângă.
Acum, aş dori ca aceste rezultate instantanee să fie regulă, dar nu sunt. Altă dată am avut o durere acută la baza gâtului, spre umeri. M-am rugat pentru vindecare dar durerea a presistat destul timp. Devenisem îngrijorat. Într-o noapre am îngenunchiat în camera mea şi m-am rugat „Duh Sfânt, Tu ştii situaţia, eu nu ştiu ce se întâmplă, dar Te rog să înalţi o rugăciune perfectă, pentru rezolvarea problemei”. Am început să mă rog în limbi. Nu ştiu cât timp m-am rugat, probabil vre-o oră, până am simţit că povara îmi este luată. Într-un final am adormit, încă având acele dureri, dar când m-am trezit, durerea dispăruse.
Atunci când te confrunţi cu o criză, poţi spune Duhului Sfânt „nu ştiu cum să mă rog pentru această problemă, am făcut tot ceea ce am ştiut, dar se pare că nu obţin rezolvarea, ajută-mă să mă rog, Duh Sfânt!”
Şi pe măsură ce te vei ruga în Duh, vei simţi ca şi cum o rugăciune se înalţă din tine. Contopeşte-te cu ea până vei simţi eliberarea. Vei simţi cum povara îţi este luată, vei simţi pace şi gustul biruinţei înăuntrul tău. Duhul Sfânt te asigură că totul va fi bine sau te va îndrepta spre a face ceva. Apoi vei descoperi că ceea ce te oprea de la a primi rezolvarea, a fost înlăturat şi în locul lui vei găsi răspunsul de care ai nevoie!

sâmbătă, 1 noiembrie 2008
Cand Dumnezeu alearga
Luca 15:22 Dar tatăl a zis robilor săi: „Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
Dacă eşti un credincios, eşti probabil familiar cu pilda fiului risipitor, pe care Isus a istorisit-o. Pe cine crezi că reprezintă acel tată din istorisire? Bineânţeles că pe Tatăl Lui Isus din ceruri. Isus ne-a dat o imagine despre Tatăl Său care este şi Tatăl nostru.
În pildă, tatăl este văzut alergând spre fiul său, care se întorcea acasă. (Luca 15:20) Ţi-ai dat seama că Dumnezeu nu este descris niciunde în Biblie ca grăbindu-Se? Dumnezeu este întotdeauna calm şi calculat. În această istorioară este singura dată când ete ilustrat ca şi grăbit. Tatăl şi-a ridicat veşmântul şi a alergat. Spre cine alerga şi de ce era aşa grăbit?
Tatăl era aşa grăbit fiindcă îşi văzuse fiul încă de departe. Alerga spre fiul său. Nu mai putea de nerăbdare să-şi strâgă fiul în braţe şi să îl sărute.
Tatăl s-a grăbit să îl îmbrae cu haina cea mai bună. Odată, un prinţ, pe nume Ionatan, i-a dat lui David haina sa transferând asupra lui poziţia sa princiară. (1 Samuel 18:4). Dumnezeu a aşezat peste noi, haina Sa cea mai bună şi făcând astfel, El nu ne-a transferat ci ne-a restaurat poziţia pe care am pierdut-o atunci când Adam a căzut, cea de Împăraţi ai Dumnezeului Cel Preaânalt. (Revelaţia 1:6)
Tatăl s-a grăbit să-i pună fiului un inel pe deget. Asemeni autoritaţii care o dădea fiului unui om bogat, purtarea inelul-sigiluiu, , Dumnezeu este nerăbdător să ne dea înapoi autoritatea invocării Numelui Său pentru a putea umbla domnind în viaţa de fieare zi.
Tatăl s-a grăbit să-i pună fiului sandale în picioare, pentru a-l asigura că el este încă fiul lui, căci doar servitorii umblau în acea vreme cu picioarele goale. Dumnezeu nu vrea niciodată ca noi să ne simţim excluşi, noi suntem pentru totdeauna fiii şi ficele Lui.
Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu se pare că este în grabă, este pentru că se grăbeşte să ne asigure de poziţia noastră ca şi copii ai Lui.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)