vineri, 14 noiembrie 2008

Chemat din pântecele mamei tale

Galateni 1:15 Dar când Dumnezeu-care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele, şi m-a chemat prin harul Său,

Dumnezeu te-a chemat în mod special, din pântecele mamei tale. Ai o chemare şi un destin în Christos!

Sunt creştini care sunt chemaţi de Dumnezeu pentru a fi doctori. Dar cred că printre ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru lucrarea de vindecare. Ei sunt pasionaţi în a căuta leacuri pentru a alina suferinţa umanităţii.

De asemenea cred că există creştini chemaţi în mod special pentru a fi învăţători în şcoli. Dar între ei sunt dintre aceia care au fost puşi deoparte din pântecele mamei lor pentru a fi învăţători ai Cvântului. Ceea ce le dă o extraordinară împlinire în a vedea vieţi mântuite şitransformate sub învăţătura lor.

Dar acei magicieni faimoşi pe care îi vedem făcând tot felul de trucuri la televizor? Ei au o pasiune pentru mistic şi supranatural. Dacă ei ar deveni creştini, ar putea fi profeţi cu lucrări marcate de de miraculos.

Apostolul Pavel a ştiut că a fost chemat încă din pântecele mamei sale. Pasiunea lui pentru Dumnezeu l-a făcut să persecute biserica, până când L-a întâlnit pe Isus. (Fapte 8:3, 9:1-6) Dacă Pavel, un persecutor al bisericii primare, a putut fi atins de Cristos, pentru a deveni un apostol al harului, ce spunem despre teroriştii din ziua de azi, care ucid în Numele Lui Dumnezeu? Ştim doar că, dacă ei L-ar primi pe Cristos, ar putea deveni deschizători de drumuri, în Împărăţia Lui Dumnezeu.

Acum, să nu crezi cumva că chemarea ta are de-a face cu calificarea, abilităţile sau realizările tale sau chiar şi cu umblarea ta cu Dumnezeu. Ai fost chemat încă din pântecele mamei tale. Ca şi fetus în pântecele mamei tale nu puteai face prea multe lucruri, bune sau rele. De aceea chemarea ta este doar prin har. Şi pntru că El te-a chemat, cere Duhului Sfânt să te ajute să discerni dorinţele pe care le-a pus în inima ta, pasiunea care te conduce în viaţă şi îţi împlineşte chemarea şi destinul în Cristos.

Niciun comentariu: