Dumnezeu ne încearcă? De ce?

Cu toţii ştim despre încercări... viaţa însăşi e un lung şir de încercări. Am citit ca Dumnezeu ne încearcă în diferite feluri. De multe ori credem că problemele şi nenorocirile ce vin peste noi sunt date de El pentru a ne încerca.

Uităm că de la El nu poate veni nimic rău, că a plătit preţul suprem pentru ca tot ceea ce pe merit ar trebui să se abată asupra noastră, să se abată asupra Fiului Său. Iar dacă a plătit un astfel de preţ, cum ne putem închipui că ar trimite nenorociri peste noi ca să ne încerce?

Chiar şi atunci când suntem în valea umbrei morţii, El este cu noi şi face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre binele nostru, ne întinde masa în faţa duşmanilor noştri, ne duce la câmpii verzi şi ape de odihnă. Cu siguranţă, nu El ne trimite problemele şi nenorocirile.

Atunci de unde vin ele? În lumea asta vor fi multe încercări, din cauza duşmanului care ne urăşte şi ne vrea zdrobiţi, iar dacă vede că nu poate să ne distrugă, încearcă măcar să ne fure, să ne înşele, să ne mintă. Domnul ne-a dat odihnă de toate părţile, izbăvindu-ne de toate blestemele şi punându-ne duşmanul sub picioare. Ne-a învelit cu binecuvântările Lui ca şi cu un scut.

Domnul spune „Îndrăzniţi că şi Eu am îndrăznit şi am biruit!”.

Credem în aceste adevăruri? Credem că în El avem biruinţa şi că ni s-au dat toate lucrurile împreună cu Cristos??? ASTA ESTE ÎNCERCAREA NOASTRA. ÎNCERCAREA CREDINŢEI. Şi aici mi-am pus o întrebare cheie: DE CE? Nu ştie dinainte Dumnezeu răspunsul??? Nu ştie cum vom reacţiona şi este curios??? Vrea să afle la ce nivel suntem??? El este omnişcient!!! Atunci?

Singurul răspuns care îmi vine în minte, este o concluzie normală, ştiind cât de mult mă iubeşte. De câte ori credinţa noastră este încercată, răspunsul este pentru NOI. Noi aflăm cu uimire rezultatul încercării, nu El. Fiecare încercare/test este pentru ca noi să ne ştim poziţia, să ştim că nu ne putem bizui pe noi ci doar pe el. Şi fiecare încercare, indiferent de rezultat, lucrează în noi răbdare şi înţelepciune ca să ajungem desăvârşiţi nu doar în duh ci şi în suflet, şi destoinici.

Deci, a privi cu bucurie trecerea prin felurite încercări, înseamnă să vedem prilejul de a ne exersa credinţa în ceea ce suntem în El. Credinţa fără fapte e moartă. În ce fel? Dacă eu pun că eu cred promisiunile Domnului, în momentul încercării, fapta mea îmi va arăta mie, nu Domnului, cât de mult aplic din ceea ce spun că eu cred.

Crezând în lucrurile care nu se văd (promisiunile Domnului), voi avea răbdarea şi liniştea să aştept cu încredere ca ele să ia fiinţă în tărâmul material. Ca toate binecuvântările cereşti cu care am fost binecuvântată şi care se înoiesc în fiecare dimineaţă să devină fizice, aici, pe pământ, azi, nu când voi fi cu Domnul sus în cer.

Încercările? Dumnezeu le-a rezolvat la cruce. Eu trebuie doar să cred asta. Şi să acţionez ca atare.