vineri, 21 noiembrie 2008

Foloseşte-ţi dubla putere de a rosti Cuvântul!

New Creation Church – Singapore



1 Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Dumnezeu ne numeşte, pe tine şi pe mine „preoţie împărătească”. Asta înseamnă că noi suntem regi şi preoţi în acelaşi timp sub preoţia împărătească a Lui Isus Cristos. Acest lucru nu s-a mai întâmplat înainte, poporului Lui Dumnezeu, în Vechiul Testament regii şi preoţii erau două categorii distincte de oameni. Erai ori rege, ori preot, dar nu amândouă în acelaşi timp.

Astăzi, fiindcă Isus ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, am fost făcuţi regi-împăraţi, o preoţie împărătească. Asta înseamnă că avem o dublă porţie de putere în a rosti/proclama Cuvântul, căci, ca şi rege (Eclesiastul 8:4) : „ vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?” iar ca preot (Deuteronom 21:5) „Atunci să se apropie preoţii, fiii lui Levi; căci pe ei i-a ales Domnul, Dumnezeul tău, ca să-I slujească şi să binecuvânteze în Numele Domnului, şi ei trebuie să hotărască în orice ceartă şi în orice rănire.”

Deci, dacă eşti un om de afaceri creştin, vei avea un avantaj faţă de cei necreştini fiindcă ceea ce vei spune despre afacerile tale, se va împlini. Dar dacă eşti pe nedrept acuzat, să ştii că prin însăşi cuvântul tău, orice ceartă şi orice rănire va înceta.

Ca şi părinte rege/împărat, când îţi binecuvântezi copiii, cuvintele tale au puterea de a pune în mişcare evenimente supranaturale care să-i aducă pe copiii tăi în har şi abundenţă. Va fi atâta vigoare şi curaj peste ei încât vor avea puterea să câştige în lupta cu viaţa

Atunci când diavolul vine la tine şi-ţi spune că vei muri tânăr pentrucă tatăl tău şi bunicul tău au murit la fel, sau că nu vei avea succes pentrucă nu ai educaţia necesară, aminteşte-ţi că diavolul nu este nici rege nici împărat. Nu este putere în cuvântul lui. Însă este putere în cuvântultău căci eşti o preoţie împărătească în Cristos.

Deci, în loc să fii de acord cu el, spune „ nu voi muri tânăr, El îmi va da viaţă lungă şi îmi va arăta mântuirea Sa!” Spune „Domnul va face căile mele să prospere şi-mi va da succes” Foloseşte porţia dublă de putere pe care o ai în rostirea Cuvântului şi alungă diavolul din calea ta!

Un comentariu:

Rodica Botan spunea...

Frumoase ginduri...si folositoare.