1.
Matei 7:11 Deci, dacă voi, care Sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
Hai să-ţi spun o întâmplare adevărată pe care am auzit-o. Copilul unui pastor a fost diagnosticat cu cancer. În ziua în care copilul a fost programat pentru o operaţie, tatăl a strigat către Dumnezeu „Doamne, am aproape treizeci de ani, dar fiul meu are abea trei luni, de ce nu iei ani din viaţa mea şi să-i dai băiatului meu?”
Apoi, adânc în fiinţa acelui om, o voce aproape sonoră, a spus „Eu nu sunt astfel!” Când omul a auzit aceste cuvinte, şi-a dat seama imediat că boala copilului său nu era de la Dumnezeu. De asemenea şi-a dat seama că dacă el, care era un păcătos, dorea ca fiul său să se însănătoşească, cu cât mai mult dorea acest lucru, Tatăl său ceresc! Aşa că a schimbat rugăciunea şi a spus „Tată, Dumnezeule, mă împotrivesc acestei boli şi îţi cer vindecarea copilului meu!” În acea zi, pe masa de operaţie, chirurgul nu a mai găsit nici o urmă de cancer.
Azi, Dumnezeu vrea ca tu să şti că El nu este genul de Tată care să te vrea bolnav şi învins, să te ţină sărac şi tânjind, să-ţi refuze împlinirea nevoilor tale şi să-ţi nege binecuvântările.
Atunci când fiica mea, Jessica era mai mică am cumpărat pentru ea un frumos ursuleţ de pluş. Ursuleţii de pluş sunt jucăriile ei favorite şi abea am aşteptat să văd bucuria ei atunci când îl va vedea. Bucuria mea este să o văd pe ea fericită. Atunci când este bolnavă şi nu poate dormi noaptea, mă doare să o aud plângând. Atunci când ea strigă, eu nu-i pot ignora strigătele. Mă identific cu durerea şi suferinţa ei cu toate că ştiu că boala este de scurtă durată. Atunci când ea suferă, şi eu sufăr. Atunci când ea este tristă şi eu sunt trist.
Cred că Dumnezeu ne dă copii pentru a ne ajuta să înţelegem ce fel de inimă are Tatăl nostru. Bucuria Lui este să participe la bucuria ta şi să te vadă fericit. Dumnezeu vrea ca tu să şti că dacă tu care eşti rău, şti cum să dai lucruri bune copiilor tăi, cu atât mai mult El, ca Tată în ceruri, îţi va da lucruri bune atunci când vei cere. Rugăciunea mea pentru tine azi este să ajungi să cunoşti cât de mult te iubeşte Tatăl tău!
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
vineri, 30 ianuarie 2009
Dumnezeu vrea ca tu sa fii constient de cruce.
"1Co 2:2 Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit."
Apostolul Pavel in epistola lui catre corinteni spune n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Cu alte cuvinte, Pavel, care a scris doua treimi din Noul Testament, avea mintea plina de Isus si de lucrarea Sa terminata de la cruce.
Dragilor, Dumnezeu va vrea mintea plina de crucea Lui Isus. Te vrea constient de cruce. Dar ce inseamna sa fii constient de cruce?
A fi constient de cruce inseamna a-L vedea pe Isus, care te iubeste atat de mult incat de bunavoie a murit pentru tine la cruce. A fi constient de cruce inseamna a privi la Isus, care si-a dat propriul trup sa fie pedepsit pentru ca trupul tau sa fie eliberat de orice pedeapsa.
A fi constient de cruce este sa-ti fixezi ochii pe Isus, care ti-a dat eliberarea si victoria la cruce. La cruce, toti dusmanii tai au fost invinsi. Toate bolile tale au fost distruse. Saracia ta a fost indepartata la cruce. Pacatele tale au fost spalate la cruce.
Atunci cand israelitii au gustat amaraciunea apelor de la Mara, Dumnezeu i-a aratat lui Moise o ramura de copac pe care a aruncat-o in ape ca sa le faca dulci (Exod15:23-26). Ramura de copac reprezinta crucea care a transformat apele amare in apa dulce. Azi, copacul/lemnul calvarului, a transformat situatia ta amara, in dulce. Datorita crucii, poti astepta ca situatiile amare din viata ta sa se transforme in dulci.
Atunci cand israelitii au fost muscati de serpi in pustie, Dumnezeu i-a spus lui Moise sa aseze un sarpe de arama in varful unui stalp. Stalpul reprezinta crucea iar bronzul/arama reprezinta judecata. Cei care priveau la sarpele de arama de pe stalp, traiau fiindca si-au vazut problema – sarpele mort – strapunsa si omorata la cruce (Numeri21:6-9).
Azi, tu nu vei muri ci vei trai cand iti vei vedea toate pacatele judecate la cruce si impreuna cu ele, bolile, slabiciunile, durerile, esecurile si infrangerile! La cruce, tot ceea ce aduce moartea in viata ta, a fost inlaturat!

joi, 29 ianuarie 2009
Cel care te invata toate lucrurile, se afla in tine.
1.
Ioan 14:26 Dar Mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.
Daca te intrebi unde sau la cine te poti duce pentru a primi ajutorul de care ai nevoie, nu mai intraba. Intoarce-te catre Dumnezeu care deja ti-a promis Ajutorul, Duhul Sfant pe care L-a trimis in Numele Lui Isus.
Duhul Sfant va va invata toate lucrurile. Da, TOATE lucrurile. Crezi cu adevarat lucrul acesta? Sau esti ca unii care cred ca poti cauta sfatul Lui Dumnezeu numai in lucrurile spirituale, iar in celelalte lucruri din viata ta, trebuie sa cauti un ajutor „profesional”.
Dumnezeu nu vrea ca tu sa cauti sfatul celor din lume si sa actionezi dupa cum iti spun ei, caci El vrea ca tu sa prosperi in tot ceea ce faci(Psalmul1:1-3). De aceea El a trimis Duhul Sfant ca sa te invete in toate lucrurile. Duhul Sfant este Duhul Adevarului si El te va calauzi in tot adevarul(Ioan16:13).
Apostolul Ioan spune (1 Ioan 2:20,27) „Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru.... cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”.
Deci calea prin care Dumnezeu va invata este ungerea interioara, o ungere continua. In fiecare situatie, in mod specific, El te unge inauntrul tau, te invata, nu printr-o voce din interiorul tau ci prin prezenta sau absenta pacii Sale.
De exemplu, o afacere pe care o ai in vedere, suna destul de rezonabil, dar daca nu ai pacea in duhul tau, nu semna. Semneaza numai cind vei avea pacea. Lasa-te condus de pacea Sa si vei descoperi ca inima ta nu va fi tulburata si nici nu se va inspaimanta (Ioan14:27).
Atunci cand urmezi acea pace pe care numai Dumnezeu ti-o poate da, ca un martor dinauntrul tau, binele nu poate decat sa vina cu putere, ba chiar si miracolele!

marți, 27 ianuarie 2009
Sa vezi harul Lui Dumnezeu multiplicat in tine
2 Petru 1:2 Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos!
Atunci cand zbori cu un avion la clasa intai, echipajul iti ofera un tratament/servire de clasa intai. Ei te intreaba „este totul in ordine cu dvs?”. Te intreaba ce reviste vrei sa citesti, iti dau o patura daca iti este rece, mancarea cea mai buna, iti ofera un tratament preferential in comparatie cu cei care calatoresc la clasa economica.
Harul Lui Dumnezeu este definit ca „favor nemeritat, necastigat, primit fara sa ai nici un drept” iar una dintre definitiile pentru „favor” este tratament preferential. Azi, Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca ai asupra ta favorul Sau. El vrea ca tu sa stii ca El iti ofera un tretament preferential pe care nu il meriti si El vrea ca tu sa depinzi de el si sa profiti de el in viata ta.
De asemenea, Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca favorul Sau in viata ta poate fi multiplicat. Tu poti experimenta zi de zi tot mai mult, favorul Lui. Cum? Biblia ne spune in 2Petru1:2 ca „harul Lui Dumnezeu este multiplicat in noi prin cunoasterea Lui Dumnezeu si a Lui Isus Cristos, Domnul nostru”. Cu cat privesti mai mult la Isus si dragostea Lui pentru tine, cu cat mai mult crezi si marturisesti ca favorul Lui Dumnezeu este peste tine, cu atat mai mult vei vedea favorul Lui lucrand pentru tine.
Deci, daca esti doctor, vei gasi pacienti care te vor favoriza si vei avea mai multi pacienti decat poti trata. Daca esti un om de afaceri, vei gasi oameni care vor dori sa faca afaceri cu tine pentru ca te plac si au o parere buna despre tine. Apoi vei avea mai multe afaceri decat poti face fata si vei avea nevoie de extindere.
Atunci cand favorul Lui Dumnezeu straluceste asupra bisericii tale, biserica se va gasi prea neincapatoare pentru multimea care vine la serviciile sale. Cand lumea se va intreba „ce se intampla?” tu poti sa le spui „este favorul Lui Dumnezeu multiplicat peste noi toti” si este total nemeritat, necastigat, primit fara sa ai nici un drept.

luni, 26 ianuarie 2009
Prin ranile Lui esti vindecat
1.
Isaia 53:5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi.
Stii, cele mai multe voci care s-au ridicat impotriva filmului lui Mel Gibson, The Passion, au comentat ca era prea violent, mai ales scenele in care Isus a fost batut si chinuit.
Sa va spun un lucru: nu a fost suficient de violent. Biblia spune ca la cruce, (Isaia 52:14)” După cum pentru mulţi a fost o pricină de groază-atât de schimonosită Îi era faţa, şi atât de mult se deosebea înfăţişarea Lui de a fiilor oamenilor” In film, chiar dupa toata bataia, actorul care juca rolul Lui Isus, James Caviezel, inca arata destul de bine.
Dar realitatea este ca atunci cand atarna pe cruce, (Isaia 53:2)”N-avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă”. El a fost batut la stalp pana cand fata sa atarna ca un jeleu.
In film, atunci cand l-au batut, doar o mica portiune a oaselor sale a fost expusa, deci era inca destul de blanda imaginea. Dar psalmul mesianic spune (Psalmi 129:3) „plugarii au arat pe spinarea mea, au tras brazde lungi pe ea” si (Psalmi 22:17-18)” toate oasele aş putea să mi le număr. Ei, însă, pândesc şi mă privesc; îşi împart hainele mele între ei, şi trag la sorţ pentru cămaşa mea”. Toate oasele Sale erau expuse.
Prietene, El se gandea la tine atunci cand soldatii l-au legat de stalp. In timp ce ei ridicau bicele El spunea „sa vina totul peste Mine!”
Dar ceea ce a venit asupra Lui nu au fost doar loviturile de bici sfasiind spatele gol ci si toate bolile si suferintele tale. De fiecare data cand a fost biciuit, orice forma de boala si suferinta, incluzand artrita, cancerul, diabetul, gripa aviara, SIDA, a venit asupra Lui. „Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi”.
Azi, vindecarea este dreptul tau fiindca Isus a platit pentru vindecarea ta. Deci daca diavolul spune „nu poti fi vindecat”, spune-i „Isus a platit pentru vindecarea mea, boala nu are nici un drept sa se afle in organismul meu, prin ranile Lui sunt vindecat, in Numle Lui ISUS Cristos!
Fiecare blestem de boala care ar fi trebuit sa cada asupra ta, a cazut asupra Lui. El a suferit fiecare lovitura pentru ca tu sa umbli in sanatate divina toate zilele vietii tale. Pretul a fost platit pentru ca tu sa te ridici si sa umbli, afara din patul tau de suferinta!

duminică, 25 ianuarie 2009
Situatiile se schimba, dar Cuvantul Lui Dumnezeu ramane
"Ioan 8:32 veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”
Ia in considerare aceste situatii dure, reale cu care trei persoane au trebuit sa se confrunte: matusa unei doamne din biserica noastra, in urma unei radiografii a aflat ca unul dintre rinichii ei era canceros. Un cuplu din biserica a primit raportul medical care spunea ca ei nu vor putea niciodata sa aiba un copil. O alta doamna din biserica noastra ce a semnat ca girant, a fost pusa in situatia de a trebui sa plateasca unei companii de finante, 34 milioane de dolari.
Cand astfel de situatii dau navala peste noi si noi permitem faptelor sa se cuibareasca in inimile noastre, vom sfarsi prin a ne simti grozav de tulburati. Dar cand lasam adevarul Cuvantului Lui Dumnezeu sa stabileasca situatia, vom simti Duhul Sfant intarind prin marturia Sa adevarul in care credem. El este Duhul Adevarului (Ioan16:13). El nu este duhul faptelor/circumstantelor si nu marturiseste pentru ele.
Poate fi un fapt, ca esti bolnav. Medicii experti spun ca esti bolnav. Radiografia arata ca esti bolnav. Dar Cuvantul Lui Dumnezeu spune ca „prin ranile Lui tu esti vindecat!” (Isaia53:5). Acesta este adevarul despre situatia ta! Care este diferenta dintre fapte si adevar? Faptele se schimba, dar Cuvantul Lui Dumnezeu ramane!
Atunci cand oamenii Lui Dumnezeu aleg sa sfideze faptele si sa umble in adevarul Lui privind situatia lor, Duhul Sfant din ei va intari prin marturie adevarul in care cred.
Femeia cu rinichiul bolnav a trecut printr-o operatie de indepartare a organului bolnav. Dar a primit o restaurare supranaturala, si la radiografie, au aparut doi rinichi sanatosi in loc de unul.
Cuplul fara copii si-au primit extraordinarul si doritul miracol dupa sapte ani. Azi ei sunt mandrii parinti, nu a unui copil ci patru.
Femeia cu datoria la banca, le-a spus ca este o nedreptate si ca Dumnezeu o va proteja. Directiunea a decis in mod miraculos sa-i stearga datoriile.
Data viitoare cind fapte deranjante te vor lovi, lasa Cuvantul Lui Dumnezeu sa stabileasca adevarul despre situatia ta. Si in timp ce Duhul va intari prin marturie adevarul pe care il crezi, faptele se vor schimba si tu-ti vei primi miracolul!

sâmbătă, 24 ianuarie 2009
Isus a luat locul tau pentru ca tu sa iei locul Lui
Matei 27:46 Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”
Stiai ca la cruce, Isus S-a adresat pentru prima data Tatalui Sau ca „Dumnezeu”? El totdeauna I s-a adresat cu „Tata”, dar pe lemnul Calvarului I-a spus Tatalui Sau, „Dumnezeu”.
Isus a pierdut relatia Tata-Fiu atunci cand te reprezenta pe tine si purta pacatele tale pe cruce, pentru ca tu azi sa-I poti spune Lui Dumnezeu „Tata” (Romani8:15) si sa ai o relatie Tata-fiu cu Dumnezeu, pentru totdeauna. El a fost parasit de Dumnezeu cand lumea Sa a devenit intunecata, pe acel deal pentru ca tu, in cesul tau intunecat sa-L auzi pe Dumnezeu spunandu-ti „nicidecum nu te voi lasa, cu nici un chip nu te voi parasi” (Evrei13:5).
In momentul in care Isus avea cea mai mare nevoie de Dumnezeu, El I-a intors spatele. Dumnezeu a trebuit sa faca acest lucru fiindca ochii Sai sunt prea sfinti pentru a putea privi pacatele care se aflau in trupul Fiului Sau. Si fiindca I-a intors spatele Lui Isus, tie nu-ti va intoarce niciodata spatele. Ba mai mult, tu vei vedea fata plina de benecuvantari a Lui Dumnezeu stralucind asupra ta tot timpul.
Isus a luat in locul tau si starea de lipsa de protectie. Pentru prima data El a renuntat la protectia divina pentru ca tu sa beneficiezi de ea tot parcursul vietii tale. Si fiindca El a devenit pacat, El a luat blestemul tau la cruce pentru ca tu azi, in timp ce primesti darul neprihanirii, sa primesti numai binecuvantari de la Dumnezeu.
Isus a primit intreaga pedeapsa a maniei Lui Dumnezeu in trupul Lui odata pentru totdeauna atunci cand ne-a purtat pacatele. Toata mania si condamnarea Lui Dumnezeu a cazut peste El consumand toate pacatele tale pana nu a mai ramas pic de ura.
Azi Dumnezeu nu mai este manios pe tine. Trupul Lui Isus a absorbit totul, pacatele tale, blestemele si mania si condamnarea Lui Dumnezeu. Asa ca traieste-ti viata asteptandu-te sa vezi, nu judecata ci bunatate si binecuvantare din partea Lui Dumnezeu!

vineri, 23 ianuarie 2009
Nu privi la credinta ta, priveste la Isus
1.
Heb 12:2 Să ne uităm tintă la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus,
Daca esti bolnav, trebuie sa stii ca esti deja vindecat datorita lucrarii terminate a Lui Cristos. Nu intreba „am suficienta credinta pentru a fi vindecat? Am felul corect de credinta pentru a fi vindecat? Daca imi lipseste credinta?” Te concentrezi asupra ta si a credintei tale in loc sa fii cu ochii tinta la Cristos si la lucrarea Lui terminata.
Ar trebui sa intrebi „CU adevarat Isus a indepartat aceasta boala? Daca da, atunci inseamna ca a facut o lucrare perfecta” Cu alte cuvinte, fixeaza-ti ochii asupra Lui Isus si a lucrarii Lui perfecte.
A B Simpson, care a trait in secolul al 19lea a scris un articol, intitulat El Insusi. In acel articol a scris despre problemele majore pe care le avea cu sistemul nervos epuizat si cu inima, probleme care puteau duce la un final fatal in orice moment. Asa ca a venit la Domnul pentru vindecare. Dumnezeu i-a aratat Matei8:17 care spune „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.”
Cu toate ca a crezut ca Isus a luat pe cruce toate bolile lui, a intampinat multe dificultati care stateau intre el si vindecarea sa. Si toate duceau la un singur lucru : preocuparea pe care o avea fata de credinta sa. Credea ca numai daca va avea credinta corecta isi va primi vindecarea instantaneu.
Pana la urma a ajuns la concluzia ca trebuie sa indeparteze acest ultim obstacol / focusul asupra credintei proprii / si sa se odihneasca in lucrarea terminata a Lui Isus. Acea revelatia a marcat completa lui insanatosire.
Atunci cand te intrebi „am suficienta credinta?” ti-ai asezat deja credinta ca un obstacol intre tine si lucrarea terminata a Lui Isus. Cu cat te concentrezi mai mult asupra credintei talecu atat mai mult credinta se diminueaza. Dar daca te concentrezi pe lucrarea terminata a Lui Cristos si vezi harul Lui Dumnezeu pentru tine, Dumnezeu vede aceat lucru ca si credinta. Fara sa-ti dai seama, credinta e acolo in inima ta ca tu nu vei muri pentru ceea ce Cristos deja a purtat pentru tine pe cruce, indepartand-o in mod complet si vei vedea manifest, miracolul de care ai nevoie.

joi, 22 ianuarie 2009
Lupta este a Domnului
"2 Cronici 20:15 Şi Iahaziel a zis: „Ascultaţi, tot Iuda şi locuitorii din Ierusalim, şi tu, împărate Iosafat! Aşa vă vorbeşte Domnul: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu."
Când ne confruntăm cu o provocare sau o problemă, ne întrebăm „ce trebuie să fac?” Şi membrii familiei şi prietenii, bine intenţionaţi, vin şi ei şi te întrebă „Ce vei face?”
Iosafat avea de înfruntat o mulţime de inamici, dar în loc să se concentreze pe ceea ce ar trebui să facă, el s-a rugat (2 Cronici 20:12) „O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi Suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri Sunt îndreptaţi spre Tine!”
Atunci când ochii noştri sunt îndreptaţi către Domnul, Îl vom auzi spunându-ne „15 Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu. 17 Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul. Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!” (2Cronici20:15,17)
Dar a sta liniştiţi este ultimul lucru care ne vine să îl facem, atunci când inamicul ne atacă. Este un lucru greu de făcut şi din cauză că simţim că nu putem sta cu mâinile în sân fără să facem nimic; trebuie să încercăm să salvăm situaţia. Dar Dumnezeu vrea ca noi să stăm liniştiţi şi să-L vedem pe Isus, izbăvirea noastră, luptând pentru noi.
Aşa că ce vei face data viitoare când te vei confrunta cu o bătălie şi nu ştii ce să faci? Iosofat a trimis cântăreţii în prima linie a fronului de luptă, să proclame „Lăudaţi pe Domnul, căci îndurarea Lui ţine în veac!” (2 Cronici 20:21) Unii se vor întreba „asta înseamnă ca eu să cânt şi să nu fac nimic altceva atunci când am o problemă?” Nu, nu asta am spus.
Fă ceea ce cere situaţia, dar nu te îngrijora şi nu te încrede în ceea ce faci. Asemeni lui Iosofat, odihneşte-te şi încrede-te în îndurarea Lui care ţine o veşnicie. Atunci când faci asta, Dumnezeu va transforma câmpul tău de luptă în valea Beraca, ceea ce înseamnă „binecuvântare”, iar ei au dat acelui câmp de luptă acest nume, căci le-au trebuit trei zile ca să adune toată prada de război. Dumnezeu a transformat situaţia lor într-o mare binecuvântare.
Ai o luptă de dat? Stai liniştit şi priveşte izbăvirea pe care ţi-o dă Domnul!

miercuri, 21 ianuarie 2009
Lasa-ti inima sa fie intarita prin har
1.
„Evrei 13:9 ... căci este bine ca inima să fie întărită prin har”
Dumnezeu nu vrea ca inima ta sa fie plina de ingrijorari si teama, zvarcolita si rascolita de fiecare provocare ce-ti apare in cale. El vrea inima ta in odihna si intarita in harul Sau pentru tine.
Dar atunci cand tu crezi ca solutiile la problemele tale depind de abilitatea ta de a te supune Domnului, atunci inima ta nu va fi nicicand in odihna. Va fi plina de ingrijorari si anxietate. De ce? pentru ca nicicand nu te vei putea supune perfect, Domnului.
Dar atunci cand depinzi de harul Lui Dumnezeu, adica darul lui nemeritat, necastigat, se intampla exact opusul, inima ta se intareste. Atunci cand stii ca singurul lucru care te califica/indreptateste sa primesti binecuvantarile Lui Dumnezeu prin credinta, este lucrarea terminata a Lui Cristos, inima ta este intarita. Atunci vei umbla fara teama ca problemele te vor inghiti. Vei umbla sigur suta la suta ca binecuvantarile Lui se vor manifesta in viata ta.
Prietene, Dumnezeu iti vrea inima intarita, stiind ca neprihanirea Sa, vindecarea, protectia si bunastarea sunt ale tale, platite prin lucrarea terminata a Lui Isus, la cruce. Binecuvantarile Lui Dumnezeu sunt sigure in viata ta fiindca ele nu depind de abilitatea ta de a tine legile Lui.
Vezi tu, sub vechiul legamant, primeai binecuvantarile Lui Dumnezeu numai daca tineai legea (Deuteronom28:1-2). Daca pacatuiai si calcai chiar si numai o lege, erai descalificat in a primi binecuvantarile Sale. Dar azi, sub noul legamant, pacatele tale nu te mai descalifica fiindca Insusi Dumnezeu a spus (Evrei 8:12) „Pentru că le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor”.
Asa ca lasa-ti inima sa fie intarita de harul Lui. Datorita harului Sau tu ai acces deplin la binecuvantarile Sale. Nu mai trebuie sa te ingrijorezi daca esti suficient de bun. Poti sta ferm in promisiunile facute de Cuvantul Sau si sa te bucuri de binecuvantarile Sale azi fiindca Isus a platit pretul. Partea ta este doar sa crezi si sa primesti!

marți, 20 ianuarie 2009
Dumnezeu nu e la vanatoare de pacate
1Th 5:9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos,
Atunci cand te gandesti la Sodoma si Gomora, ce-ti vine in minte? Mania si judecata de foc a Lui Dumnezeu. Adevarul este ca Dumnezeu nu a iesit sa judece oamenii din Sodoma si Gomora, nu a fost la vanatoare de pacate ci de fapt, la o vanatoare de neprihaniti.
Acest lucru este evident fiindca, daca ar fi vanat pacatul, nu ar fi permis nimanui sa Il opreasca. Dar noi stim ca i-a spus lui Avram ceea ce voia sa faca si chiar i-a permis lui Avram sa intervina.
Avram L-a intrebat pe Dumnezeu daca ar distruge Sodoma, daca el ar gasi 50 de neprihaniti acolo. Raspunsul Lui Dumnezeu a fost „Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.”(Gen 18:26) Apoi Avram L-a intrebat daca ar distruge cetatea daca ar gasi numai 45...40...30...sau 10 neprinaniti si de fiecare data raspunsul Lui Dumnezeu a fost ca ar cruta cetatea de dragul celor neprihaniti.
Avram s-a oprit la 10 dar cred ca daca ar fi ajuns pana la unu, raspunsul Lui Dumnezeu ar fi fost acelasi, fiindca Dumnezeu era la vanatoare de neprihaniti.
Daca Dumnezeu nu iesise ca sa ii distruga atunci, cu cat mai mult nu ar face-o azi, cand Dumnezeu a judecat deja pacatele noastre in trupul Fiului Sau? La cruce, Isus a epuizat intreaga judecata de foc a Lui Dumnezeu, pana nu a mai ramas nici o urma de foc in mania Lui Dumnezeu, pentru noi.
Azi, Dumnezeu nu ne mai judeca pentru pacatele noastre, fiindca a gasit neprihanirea unui OM care Ii permite sa ne crute. Asa ca nu permite nimanui sa-ti spuna ca Dumnezeu te judeca pentru pacatele tale si te pedepseste cu cancer, accidente de masina, faliment in afaceri sau sfaramare. Dumnezeu ar fi nedrept daca ar pedepsi acelasi pacat de doua ori – in ttrupul Lui Cristos si in trupul nostru.
Deci Dumnezeu nu a iesit azi sa te judece ci sa te binecuvanteze, nu fiindca meriti ci fiindca Isus a fost judecat si pedepsit in locul tau!

Răspunsul pentru o conştiinţă vinovată
Evrei 9:14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!
Ţi-ai auzit vocea conştiinţei spunându-ţi „meriţi iadul pentru păcatul pe care l-ai comis împotriva soţiei tale acum trei zile!” sau „de ce eşti surprins că fiul tău nu vorbeşte cu tine? Nu i-ai fost niciodată în preajmă atunci când a avut nevoie de tine!” ?
Ştii, sunt oameni care se simt depresivi tot timpul din cauza vinovăţiei. Şi ei „plătesc” pentru păcatele lor sub formă de boală. De fapt doctorii au descoperit că rădăcina bolilor psihosomantice este vina şi condamnarea, conştiinţa spunându-le „ai greşit, trebuie să fii pedepsit, cum ar putea păcatul tău să nu fie pedepsit?”
De aceea trebuie să ai un răspuns care să îţi satisfacă conştiinţa. Atunci când conştiinţa ta spune „ai păcătuit şi trebuie să fii pedepsit pentru păcatele tale, altfel Dumnezeu nu ar mai fi un Dumnezeu al dreptăţii!”, tu poţi să spui „da, am păcătuit, dar acest păcat şi oricare alt păcat pe care l-am comis, au fost pedepsite la maximum în trupul Lui Isus Cristos, de aceea nu mai este nici o pedeapsă pentru mine azi, iar sângele Lui Isus Cristos, care prin Veşnicul Duh S-a oferit, fără păcat, Lui Dumnezeu, îmi curăţeşte conştiinţa.
Prietene, singura cale pentru a aduce pacea în conştiinţa ta, este să te întorci către cruce. Crucea Lui Isus este singurul răspuns care ar satisface conştiinţa ta.
Deci, data viitoare când conştiinţa ta te condamnă din pricina păcatului, nu încerca să o faci să tacă prin faptele tale bune. Întoarce-te către cruce şi spune „Tată, mulţumesc pentru Isus şi pentru cruce. Cristos a fost deplin condamnat în locul meu pentru acest păcat, deci nu mai este acum absolut nici o condamnare rămasă pentru mine. Atunci conştiinţa ta se va uita la cruce şi va spune „Aaaaaah... am pace!” Prietene, lucrarea terminată a lui Isus la cruce, te eliberează cu adevărat!!!

luni, 19 ianuarie 2009
Isus înţelege luptele tale
1.
Evrei 4:15 Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.
Iamginează-ţi că întâlneşti pentru prima dată pe noul tău reprezentant în Parlament şi descoperi că vorbeşte cu un accent străin şi că locuieşte numai de câţiva ani în ţara ta. Te vei întreba „poate oare aceasta persoană să mă reprezinte atunci când sa află în Parlament? Are idee despre cum e să trăieşti în locuinţe de stat sau mă poate ajuta să-mi înscriu copilul la una din şcolile locale de stat? Este familiar cu problema Certificatelor de proprietate pentru posesorii de maşini?” sunt sigur că ai prefera un localnic care să te reprezinte în Parlament.
În acelaşi fel, sunt atât de fericit că în acest moment, la dreapta Tatălui, avem pe cineva care a venit ca Om, ca să ne răscumpere şi care înţelege pe deplin prin ce trece un om. Când Isus a umblat pe pământ, a trecut prin toate emoţiile omeneşti pentru a se putea identifica cu noi. Isus este Dumnezeu dar se află în prezenţa Tatălui ca Om, reprezentându-ne pe noi.
Prietene, poate că simţi că nimeni nu-ţi înţelege lupta. Ascultă, chiar dacă acesta este un adevăr, din punct de vedere omenesc, nu este la fel când e vorba despre Isus. El ştie exact prin ce treci şi simte compasiune faţă de slăbiciunile tale fiindcă „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”.
Niciunul dintre noi nu a fost ispitit în toate lucrurile. Dar Dumnezeu a îngăduit ca Isus să fie ispitit în toate lucrurile ca El să poată înţelege şi să se identifice cu fiecare individ de pe acest pământ. El poate fi atins de umanitatea noastră – slăbiciunile noastre, lacrimile, dezamăgirile, durerea – în toată profunzimea.
Nu există încercare, dificultate, provocare sau ispită cu care tu să te confrunţi şi cu care Isus să nu se poată identifica. Prietene, momentul prin care treci, chiar acolo şi atunci, îl simte şi El. Acesta este felul de reprezentant pe care Îl ai în Isus. Aceasta este dragostea Lui Dumnezeu care te atrage spre tronul Său de har (nu judecată), ca să găseşti har şi îndurare la vreme de nevoie! (Evrei4:15-16)

vineri, 16 ianuarie 2009
Socoteste-te printre cei nedevorabili
1.
1Pe 5:8 Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită.
Diavolul nu poate veni pur si simplu la tine ca sa-ti jefuiasca sanatatea ta, pacea sau familia. El nu poate invada viata ta cu boli sau distrugere.
Daca el ar putea face asta, nu ar umbla racnind, cautand pe cineva pe care sa-l devoreze. Ar merge direct la cel pe care vrea sa-l inghita si l-ar inghiti. Dar din moment ce Biblia spune ca el da tarcoale cautand pe cine sa inghita, adevarul este ca exista oameni pe care diavolul nu-i poate inghiti.
Vezi tu, diavolul umbla ca un leu care rage incercand sa bage frica in oameni prin ragetele sale. Dar oamenii care nu sunt devorabili, sunt acei oameni care refuza sa se lase intimidati de ragetele sale fiindca ei stiu ca adevaratul Leu al lui Iuda, Isus Cristos (Apocalipsa5:5), a venit deja si l-a distrus pe cel care avea puterea mortii (Evrei2:14). Ei stiu ca diavolul nu le poate face nimic fiindca Leul lui Iuda locuieste in ei si El este mai mare decat diavolul care este in lume.(1Ioan4:4)
Leul lui Iuda este in tine. El ti-a dat drepturi, privilegii, autoritate si putere. El te-a rascumparat cu sangele Lui. De aceea tot ce este despre tine si viata ta a fost rascumparat prin sangele Lui. Daca te temi ca-ti pierzi slujba, acopera locul de munca cu sangele Lui Cristos. Daca esti ingrijorat de siguranta copiilor tai, in aceste zile ale atacurilor teroriste, pronunta sangele Lui Cristos peste ei. Daca ai primit o veste proasta de la doctor, aplica sangele Lui Isus peste tine.
Orice ai acoperit cu sangele Lui Isus, Dumnezeu spune „Protejat, Rascumparat!” si diavolul dispare cand vede sangele. Si atunci cand fuge, ia cu el bolile, slabiciunile, durerile, suferinta, distrugerea si pierderea.
Odata ce diavolul stie ca tu stii cine esti in Cristos si ceea ce ai in El, zilele in care te-a intimidat s-au sfarsit si tu te numeri printre cei nedevorabili!

miercuri, 14 ianuarie 2009
Dumnezeu iti da un tratament preferential nemeritat
Rom 1:7 ... Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
Atunci cand zbori la clasa intai cu un avion, echipajul te trateaza ca la clasa intai. Te intreba daca totul e in ordine, te intreaba ce reviste preferi, iti dau o patura daca ti-e rece, iti dau cele mai bune mancaruri. Te trateaza preferential fata de cei de la clasa economic.
Harul Lui Dumnezeu este definit ca „favoare nemeritata, necastigata” iar una dintre definitiile pentru favoare este „tratament preferential”. Azi, Dumnezeu vrea ca tu sa stii ca ai favoarea Lui peste tine. El vrea ca tu sa stii ca el te trateaza intr-un mod preferential pe care nu-l meriti. El vrea ca tu sa depinzi de el si sa beneficiezi de el in totalitate in viata ta.
El vrea de asemenea ca tu sa stii ca favoarea Lui in viata ta poate creste. Poti sa ai parte de cat mai multe favoruri de la o zi la alta. Cum? Biblia ne spune in 2 Petru 1:2 ca harul Lui Dumnezeu ne este inmultita „in cunoasterea Lui Dumnezeu si a Lui Isus, Domnul nostru”. Cu cat mai mult privesti la Isus si la dragostea Lui pentru tine, cu atat mai mult crezi si marturisesti ca favoarea Lui Dumnezeu este peste tine, cu atat mai mult vei vedea favoarea Lui lucrand pentru tine.
Deci, daca esti un medic, vei gasi pacienti care te vor favoriza si vei avea mai multi pacienti decat vei putea duce. Daca esti om de afaceri, vei gasi oameni doritori sa faca afaceri cu tine fiindca te plac si te apreciaza. Atunci vei avea mai multe afaceri decat ai nevoie si vei avea nevoie de planuri de extindere.
Cand favoarea Lui Dumnezeu straluceste peste biserica ta, locurile vor fi prea putine pentru cei care vin saptamana dupa saptamana la serviciile voastre. Asa ca atunci cand oamenii se minuneaza si intreaba „ce se intampla aici?”, poti sa le spui „este favoarea Lui Dumnezeu multiplicata peste noi toti”. Si este in intregime nemeritata, necastigata.

marți, 13 ianuarie 2009
Isus a purtat bolile noastre
1.
Isaia 53:4 Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Imaginează-ţi înspăimântătoarea boală a leprei, care consumă un om de viu. Sărmanul lepros din Matei8:2 nu-şi mai putea suporta suferinţa, astfel că a îndrăznit să iasă printre oameni pentru a-L căuta pe Isus. Avea nevoie să ştie dacă Isus voia să-l vindece. Când L-a văzut pe Isus, s-a aruncat la picioarele Lui şi a spus „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Fiul Lui Dumnezeu a privit spre proscris cu dragoste în ochii Săi, a întins mâna, l-a atins şi a spus „Da, vreau, fii curăţit!”.
Poate că şi tu suferi de vre-o boală şi te întrebi dacă Dumnezeu vrea să te vindece. Şi probabil că nu eşti sigur dacă El vrea să te vindece, căci, deşi ai văzut oameni care au fost miraculos vindecaţi, ai văzut şi dintre aceia care nu au fost vindecaţi. Prietene, nu privi la experienţele oamenilor ci priveşte la cruce! Pe cât este de sigur că Isus a purtat pe cruce păcatele tale, este la fel de sigur că a purtat şi bolile tale.
Vreau să-ţi dau azi o fundaţie solidă pentru a crede acest adevăr. În Isaia 53, capitolul care descrie crucificarea Domnului nostru, spune în versetul patru „El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” Hai să învăţăm puţină ebraică. Cuvintele „suferinţele şi durerile”, în textul original înseamnă „boli şi durere”, deci Isaia se referea la vindecarea fizică.
Odată am cerut unui prieten evreu să citească acest verset în Biblia sa ebraică şi să-mi spună ce înseamnă. El mi-a spus că Biblia sa spune clar că Isus a purtat pe cruce bolile şi durerile noastre.
Dacă acest lucru nu este suficient, priveşte în Matei8:16-17 „...Seara, au adus la Isus pe mulţi îndrăciţi. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toţi bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat boalele noastre.” Matei citează Isaia53:4 spunînd că Isus a luat asupra Lui neputinţele şi boalele noastre, iar contextul este vindecarea fizică!
Prietene, dacă vei crede aceste lucruri, zilele tale de boală au luat sfârşit! Vei umbla în deplină sănătate fiindcă Acel care cu siguranţă, a purtat bolile şi neputinţele tale, îţi spune „Da, vreau, fii curăţit!”.

Cuvantul Lui Dumnezeu a iesit ca sa te implineasca
Isa 55:11 tot aşa şi Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.
In biserica primara, de cate ori Cuvantul Lui Dumnezeu a fost predicat, aveau loc miracole ca cel al mantuirii, vindecarii si alte semne si minuni. Cei posedati de demoni erau eliberati. Paraliticii se ridicau si umblau. Mortii erau inviati.
Imi amintesc ca la unul din serviciile bisericii noastre am spus ca exista o binecuvantare pentru cupluri carora li s-a spus ca nu pot avea copii pe cale naturala, pentru a primi copii pentru care s-au increzut in Domnul. Pe masura ce Cuvantul era rostit cu autoritate, multe cupluri si-au primit miracolul in timpul acelui serviciu.
Una dintre femeile care si-au primit miracolul, slujea in acea zi ca plasatoare in biserica. Ea si sotul ei s-au increzut in Dumnezeu pentru primirea unui copil de cativa ani. La cateva luni dupa acel serviciu, a descoperit ca este gravida cu gemeni. Binecuvantarea Lui Dumnezeu este totdeauna peste asteptarile noastre.
Cred din toata inima mea ca ajungem intr-adevar in locul in care pe masura ce Cuvantul Lui Dumnezeu este rostit, are acelasi efect ca si promisiunile Lui. Deci, daca se pronunta un cuvant de vindecare, vindecarea deja lucreaza in trupul tau. Miracolul tau se intampla. Trebuie doar sa crezi.
Deseori, in timp ce citesti singur Cuvantul, sau asculti predici binecuvantate despre Cuvant, vei simti pacea Lui Dumnezeu si bucurie si vei simti credinta umplandu-ti inima. Pe masura ce Cuvantul este rostit iar tu simti ca esti intarit pentru a-ti primi miracolul, este timpul sa spui „Doamne, imi primesc vindecarea in acest moment!”. Este timpul sa spui „Primesc restaurarea Ta pentru casnicia mea!”. Este timpul sa spui „Primesc rezolvarea pentru situatia mea financiara!”.
Nu trebuie sa astepti pana liderul unei biserici sau un prieten se roaga pentru tine. De fiecare data cand credinta ta este intarita in timp ce auzi Cuvantul, pronunt-o cu gura ta, pentru a-ti primi miracolul, fiindca Cuvantul Lui Dumnezeu a iesit ca sa te implineasca.

duminică, 11 ianuarie 2009
Cand vezi harul Lui Dumnezeu, El vede credinta ta
1.
Eph 2:8 Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.
De multe ori oamenii ma intreaba „stiu ca promisiunile Lui Dumnezeu sunt adevarate, dar cum pot fi sigur ca promisiunile Lui vor fi reale si in viata mea?”.
Prietene, daca vrei ca promisiunile Lui Dumnezeu sa devina realitate in viata ta, trebuie sa nu contezi pe tine. Daca depinde de tine – de ascultarea ta, bunatatea, serviciile si chiar credinta ta – nu vei fi in stare sa primesti promisiunile Lui Dumnezeu. Dar atunci cand contezi pe harul Lui Dumnezeu – darul Sau nemeritat, necastigat, fata de tine – atunci promisiunile Sale devin reale in viata ta.
Aceasta a fost adevarat si cu femeia cu scurgerea de sange (Matei9:20-22), ea nu a tot umblat spunand „trebuie sa am credinta... sper sa am suficienta credinta... voi avea credinta... nu-mi voi pierde credinta...” ci a fost constienta numai de harul Lui Isus, cum a vindecat totdeauna bolnavii, puterea pe care a avut-o cand a inviat mortii, cat de dornic a fost ca sa-Si foloseasca aceasta putere pentru a o vindeca.
Ea doar a vazut harul Sau curgand catre ea, atat de mult incat si-a spus „daca voi reusi sa ating poala hainei Sale, voi fi vindecata”. Si atunci cand a ajuns langa Isus si s-a atins de haina Sa, ea a fost vindecata. In acel moment, Isus S-a oprit, S-a intors catre ea si i-a spus „bucura-te fiica, credinta ta te-a mantuit”
Cand femeia a vazut harul Sau, Dumnezeu i-a vazut credinta. Nu ea a fost cea care trebuia sa-si vada credinta, facand ceva pentru credinta ei. Ci Dumnezeu trebuia sa-i vada credinta si astfel a fost prin har, prin credinta, promisiunea Lui Dumnezeu devenita reala in viata ei.
Dumnezeu vrea ca tu sa-I vezi harul. Si atunci cand Ii vezi harul, El iti vede credinta. Dumnezeu spune „caci ati fost mantuiti prin har, prin credinta” Cuvantul grecesc pentru mantuit, sozo, nu are doar semnificatia de salvat de iad, ci si vindecat, pastrat, intregit. Deci prin har tu esti intregit, pastrat sanatos, pazit si prosper. Este prin har, prin credinta implinirea promisiunilor Lui Dumnezeu in viata ta.

sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Crezand, primesti
1.
Mar 5:28 Căci îşi zicea ea: „Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.”
Mar 5:29 Şi îndată, a secat izvorul sîngelui ei. Şi a simţit în tot trupul ei că s'a tămăduit de boală.
Ai auzit oameni din lume spunand "voi crede doar atunci cand voi vedea". In general acesta este modul in care functioneaza/gandeste lumea. Dar caile Lui Dumnezeu nu sunt caile lumii. Lumea spune "daca nu pot simti sau vedea, nu pot crede ca miracolul este aici. Dumnezeu spune "daca crezi inainte de a-l vedea sau simti, vei vedea miracolul tau."
Crezand inca inainte de a vedea semnele evidente a ceea in ce credem, se numeste credinta. Credinta este scanteia iar Isus este praful de pusca. Atunci cand El a fost pe pamant, Biblia mentioneaza pentru noi ca El a fost atins de multa lume, dar nimic nu s-a intamplat. De ce? Ei nu L-au atins prin credinta. Dar cand o femeie a venit si L-a atins prin credinta, credinta ei a detonat o adevarata explozie de vindecare in trupul ei.
Auzind despre bunatatea si dragostea Lui Isus, i s-a aprins credinta ca El poate si o va vindeca. A fost atat de convinsa (cu toate ca problema din trupul ei era inca evidenta)incat si-a spus "Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui.” A experimentat ea vindecarea inainte de a crede? Nu, ea a crezut intai in bunatatea si puterea Lui Isus, a actionat prin credinta si abea apoi a simtit vindecarea in trupul ei.
In acelasi fel Dumnezeu vrea ca tu sa crezi in bunatatea si dragostea Sa fata de tine. El vrea ca tu sa stii cat de mult doreste sa actioneze in numele tau ca sa te binecuvanteze si cum, impreuna cu Cristos ti-a dat deja toate lucrurile bune.(Romani8:32).
Vrea ca tu sa declari prin credinta ca totul este si va fi bine cu tine, si sa astepti ca sa si vezi acest lucru. Iar apoi, indiferent de cand ai acea problema, indiferent de ceea ce spun expertii despre gravitatea ei, o explozie de vindecare si restaurare va avea loc si tu iti vei vedea miracolul!

Un partener adormit care beneficiaza
„Gen 15:12 La apusul soarelui, un somn adînc a căzut peste Avram; şi iată că l-a apucat o groază şi un mare întunerec.”
In afaceri, partenerul adormit (din umbra) nu lucreaza insa totusi beneficiaza de profituri uriase. Ei sunt asemeni sotiei unui campion de box. El incaseaza bataia pentru a castiga banii, dar cand ajunge acasa, sotia ii spune „Iti multumesc, iubitule!”
Stii ca in legamantul tau cu Dumnezeu tu esti asemeni sotiei boxerului sau a partenerului adormit?
Atunci cand Avraam L-a intrebat pe Dumnezeu cum va sti cu siguranta ca va mosteni pamantul pe care Dumnezeu i l-a promis, Dumnezeu a facut un legamant cu el (Geneza 15:8-21). Dar in loc de a incheia legamantul cu Avraam, umbland printre cele doua bucati de animal impreuna cu el, Dumnezeu a facut sa cada peste Avraam un somn adanc, si a incheiat legamantul cu Isus in locul lui Avraam.
Isus, lumina lumii, a aparut sub forma unui stalp de foc si a incheiat legamantul cu Dumnezeu Tatal, care s-a infatisat sub forma unui stalp de nor. Cu alte cuvinte, Isus a luat locul lui Avraam. El a fost Omul perfect, reprezentandu-l pe Avraam, cand a incheiat legamantul cu Dumnezeu.
Inlocuind pe Avraam cu Isus, Dumnezeu a fost plin de har, fiindca daca Avaam l-ar fi facut, ar fi trebuit sa fie responsabil pentru tinerea acestui legamant. Si Avraam, fiind un simplu om, nu ar fi fost in stare sa-l tina. Dar Dumnezeu Fiul nu rateaza niciodata. Astfel, binecuvantarile lui Avraam erau garantate fiindca nu depindeau de performantele lui ci de cele ale Lui Isus. Avraam a fost intr-adevar partenerul adormit, beneficiarul legamantului.
Azi, Dumnezeu a facut un legamant asemanator, cu tine. Si la fel ca Avraam, tu esti partenerul adormit, fiindca noul legamant a fost de asemenea incheiat intre Dumnezeu Tatatl si Dumnezeu Fiul la Calvar. Tu esti pur si simplu beneficiarul acestui legamant. Tu te bucuri de toate beneficiile lui fara a trebui sa-ti dai silinta de a-l tine. Isus, reprezentantul tau, a implinit deja toate conditiile in locul tau. Si fiindca ascultarea Lui este perfecta iar lucrarea Sa perfect implinita, binecuvantarile legamantului sunt garantate pentru tine.
Prietene, pentru tine nu a mai ramas nimic de facut, ci doar de crezut. Nu incerca sa lucrezi pentru a-ti obtine binecuvantarile legamantului. Odihneste-te in lucrarea terminata a Fiului si primeste-le prin credinta!

vineri, 9 ianuarie 2009
Garantat prin legamant
Gen 15:8-9 Avram a răspuns: „Doamne Dumnezeule, prin ce voi cunoaşte că o voi stăpîni?” Şi Domnul i-a zis: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.”
Esti descurajat fiindca o solutie pentru care te-ai rugat inca nu s-a manifestat? Poate ca au trecut zile sau saptamani, iar tu te intrebi „Cum sa stiu daca o voi primi?” Avram s-a confruntat cu aceeasi situatie si I-a pus Lui Dumnezeu aceeasi intrebare. Si Dumnezeu i-a raspuns: „Ia o juncană de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” Ce raspuns ciudat!
Dar, daca citesti in continuare (Geneza 15:10-21) iti vei da seama ca Dumnezeu a luat in serios intrebarea lui Avram si a venit in intampinarea nevoii lui pentru a-i arata cat de serios a vorbit cand i-a spus ca-i va fi purtatorul de grija, protectorul si implinitorul lui. Dumnezeu a fost atat de hotarat incat a fost dispus sa se lege printr-un legamant.
Ce este un legamant? Este ca un contract. Totusi, este mai mult decat un contract. Un contract leaga doar pentru o anumita periaoda de timp, ca cinci ani sau sapte ani, sau pana cand termenii sunt impliniti. Dar un legamant este pentru totdeauna. Este permanent. Singura cale de iesire este moartea. De aceea casatoria este un legamant, nu un contract. Este permanent „Pana cand moartea ne va desparti”
In vremurile biblice, atunci cand faci un legamant cu cineva, aduci un animal, de obicei un berbec sau o capra, si-l omori, taindu-l in doua. Apoi te intorci catre partenerul de legamant si va indreptati unul spre celalalt trecand printre cele doua bucati de animal, trecand unul pe langa altul in centru, in forma de opt.
Acest lucru inseamna ca cele doua parti se obliga sa se protejeze si sa aiba grija una de cealalta. Ceea ce ai apartine partenerului tau si ceea ce el are, iti apartine. Bineinteles ca cel care beneficiaza mai mult este partea cea mai putin avuta.
Astazi, Dumnezeu este in legamant cu noi. Noi suntem partea cea saraca. Noi nu avem nimic sa-I oferim Lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, cea mai bogata si mai puternica fiinta din univers, are totul de oferit pentru noi.
Prietene, Dumnezeu S-a legat cu un legamant, o garantie de nezdruncinat a binecuvantarilor si aprovizionarii Lui in viata ta, totul fiind in beneficiul tau. Solutia pe care o astepti iti este garantata prin legamant!

miercuri, 7 ianuarie 2009
Billy Graham's prayer aired by Paul Harvey
............................
'THIS GUY SURE HAS A GOOD VIEW OF WHAT'S HAPPENING TO THIS COUNTRY! ' (comment by Paul Harvey)
'Heavenly Father, we come before you today to ask your forgiveness and
to seek your direction and guidance. We know Your Word says, 'Woe to
those who call evil good,' but that is exactly what we have done. We
have lost our spiritual equilibrium and reversed our values. We have
exploited the poor and called it the lottery. We have rewarded laziness
and called it welfare. We have killed our unborn and called it choice.
We have shot abortionists and called it justifiable. We have neglected
to discipline our children and called it building self esteem. We have
abused power and called it politics. We have coveted our neighbor's
possessions and called it ambition. We have polluted the air with
profanity and pornography and called it freedom of expression. We have
ridiculed the time-honored values of our forefathers and called it
enlightenment. Search us, Oh God, and know our hearts today; cleanse us
from every sin and Set us free. Amen!'
Commentator Paul Harvey aired this prayer on his radio program, 'The
Rest of the Story,' and received a larger response to this program than
any other he has ever aired. With the Lord's help, may this prayer sweep
over our nation and wholeheartedly become our desire so that we again
can be called 'One nation under God.'

Alege sa nu te ingrijorezi
Mat 6:27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Multi crestini sunt familiari cu intrebarea retorica a Lui Isus „cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” Insa nu multi dintre noi o lasam sa patrunda in inimile noastre si sa permitem dragostei Lui Dumnezeu sa ne elibereze de obiceiul nostru de a ne ingrijora.
Adevarul este ca nici o cantitate de ingrijorari, oricat de mare, nu-ti poate lungi viata sau adauga ceva persoanei tale fizice. In schimb, ingrijorarea iti fura somnul, sanatatea si ani buni din viata. De fapt, numai atunci cand nu te ingrijorezi, binecuvantarile Lui Dumnezeu pot curge liber in tine, intarindu-te, vindecandu-te, restaurandu-te si adaugandu-ti.
O membra a bisericii noastre facandu-si o mamograma, i s-au gasit noduli. Dupa ce a primit fisa de la doctor, ea a scris pe ea „Isus este vindecatorul meu. Am primit vindecarea. Sunt vindecata. Ma odihnesc complet in Domnul”.
Seara, trebuia sa se intoarca la clinica pentru o biopsie, sa vada natura nodulilor. Cumnata ei, cu care a luat cina in acea seara, a fost martora la buna dispozitie pe care a avut-o in timpul cinei, inainte de a merge la biopsie.
La clinica, aceasta sora statea printre alte femei care erau acolo tot pentru biopsie. Ele aratau foarte ingrijorate, asa ca ea a inceput sa le vorbeasca despre Isus, si sa se roage pentru unele din ele. Cand a venit randul ei sa faca o scanare cu ultrasunete, doctorul a fost descumpanit – scanarea arata ca nu exista nici un nodul.
A mers inapoi la doctorul care a descoperit primul, nodulii. Inmarmuriti, ambii doctori au facut investigatii sa vada daca nu s-a strecurat vre-o greseala. S-au intors inapoi la ea sa-i spuna „este un miracol”.
Prietene, atunci cand te ingrijorezi, de fapt tu crezi ca diavolul are puterea de a-si croi cai in viata, ta de care Dumnezeu nu te poate proteja. Dar atunci cand refuzi sa te ingrijorezi, iti pui credinta in Dumnezeu. Ai mai multa incredere in dragostea si puterea Lui Dumnezeu care lucreaza in tine, decat in abilitatea lui satan de a-ti face rau. Atunci cand refuzi sa te ingrijorezi si alegi sa te odihnesti in lucrarea terminata a Lui Isus, vei vedea manifestarea binecuvantarilor in viata ta. Iti vei vedea miracolul.

marți, 6 ianuarie 2009
Evanghelia mantuie in orice situatie.
1.
Romani 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede
Crezi cu adevarat ca de cate ori auzi Evanghelia Lui Cristos, auzi vestea buna a Lui Dumnezeu pentru tine? Biblia ne spune ca Evanghelia Lui Cristos , vestea buna pe care Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa o auda, este insasi puterea Lui Dumnzeu pentru mantuirea ta, nu numai din iad, ci si de boala, lipsuri financiare, distrugere, esec in csatorie, fiecare aspect al vietii tale care are nevoie de mantuire/salvare.
Nu poti sa spui „Pastor Price, eu cred in vestea cea buna dar poate ca eu sunt dintre aceia pe care puterea Lui Dumnezeu nu vrea sa-i atinga”. Nu, ea este puterea Lui Dumnezeu pentru toti aceeia care cred, inclusiv tu. Si a crede este in inima, nu poti sa crezi doar in mintea ta sau doar sa spui ca tu crezi, trebuie sa stii in inima ta.
Dar care este vestea cea buna pe care Dumnezeu vrea ca tu sa o cunosti in inima ta si care poate elibera puterea Lui Dumnezeu in situatia ta?
(Romani 1:17) deoarece în ea (in vestea cea buna) este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă... Vestea cea buna este ca tu esti neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos, pe care ai primit-o din credinta spre credinta. Asta inseamna ca neprihanirea ta vine fiindca ai credinta in sangele Lui Cristos, nu in buna ta comportare, care te face neprihanit. Este din credinta spre credinta, nu din fapte spre fapte. Vestea buna nu se predica pentru a-ti arata ce nu este in ordine cu tine. Este predicata pentru a-ti descoperi ce este perfect in tine datorita lucrarii Lui Cristos de la Calvar, in ciuda a ceea ce este in neregula cu tine.
Nu a ramas nimic pentru tine de facut pentru a incerca sa primesti vestea buna pentru viata ta. Ai nevoie doar sa crezi in atotcuprinzatoarea putere de mantuire a lui Dumnezeu in viata ta pentru a te vindeca de boli, sa te fereasca de pericole, sa-ti aduca bunastare tie si familiei.
Lumea poate spune ca vestea buna e prea buna ca sa fie adevarata. Dar pentru noi, cei care suntem neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos, vestea cea buna este atat de buna fiindca este intr-adevar, reala!

luni, 5 ianuarie 2009
Ai o neprihănire de primă clasă
"2 Corinteni 5:21 Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El."
Unii creştini cred că trebuie să facă ceva pentru a deveni mai neprihăniţi. Şi tare se mai pedepsesc atunci când greşesc. Ei probabil nu realizează că făcând astfel, nu caută neprihănirea Lui Dumnezeu ci îşi stabilesc o neprihănire proprie prin puterea lor de a ţine legea şi a face ce este bine.
Neprihănirea nu înseamnă un comportament bun. Ea este un dar de la Dumnezeu pentru noi prin Isus Cristos. Din moment ce este un dar, nu putem să-l câştigăm prin ţinerea legii sau printr-o conduită model ci doar să-l primim.
Cum primim acest dar? Îl primim la cruce. Dumnezeu L-a facut pe Isus, ce n-a cunoscut nici un păcat, să fie păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Deci azi, noi suntem neprihănirea Lui Dumnezeu în Isus Cristos. Suntem la fel de neprihăniţi ca şi Isus.
Dar unii dintre noi cred ca în trupul Lui Cristos, sunt diferite niveluri de neprihănire, ca si poziţia scaunelor într-un avion. Ei cred ca unii dintre noi au o neprihănire clasa economică, alţii au clasa business iar puţini dintre cei aleşi, au clasa întâi de neprihănire.
Acesta este un nonsens. Atunci când Dumnezeu ni L-a dat pe Isus, EL a devenit neprihănirea noastră. Aşa că noi avem neprihănirea LUI. Asta înseamnă că noi suntem 100% neprihăniţi în ochii Lui Dumnezeu. Nu putem avea neprihănire clasa întâi.
Ai putea spune „Nu înţeleg, cum pot deveni neprihănirea Lui Dumnezeu când eu încă mai greşesc?” Gândeşte astfel: Isus care nu a cunoscut păcatul, S-a făcut păcat pentru noi. El nu cunoştea păcatul, nu a păcătuit şi în El nu era păcat. Dar la cruce, a primit păcatele noastre şi a devenit păcat pentru noi.
În acelaşi fel, noi, care eram păcătoşi, nu cunoşteam neprihănirea, nu am lucrat neprihănire şi în noi nu era neprihănire. Dar la cruce, noi am primit neprihănirea Lui şi am devenit neprihănirea Lui Dumnezeu în Isus Cristos!!!
La cruce a avut loc un schimb divin. Isus a luat locul nostru pentru ca noi să putem lua locul Lui. Isus nu a meritat ca să fie făcut păcat, dar a fost făcut păcat în locul nostru. Noi nu am meritat să fim făcuţi neprihăniţi, dar am fost făcuţi neprihăniţi fiindcă am primit neprihănirea Lui. Aleluia!!! Ce veste minunată! Ce har uimitor!!!

duminică, 4 ianuarie 2009
Neprihanirea nu inseamna a face ce e drept ci a fi indreptatit
1.
Rom 4:5 pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
Ce crezi ca inseamna neprihanirea, ceva ce faci sau ceva ce esti? A fi drept sau a face drept?
Biblia ne spune ca dupa jertfa Lui Isus de la cruce, Dumnezeu a socotit neprihaniti nu pe aceeia care se luptau sa se supuna legii (Galateni2:16) ci pe oricine, simplu, crede in Fiul Sau. Fiindca Cristos a luat pacatele noastre si ne-a dat neprihanirea Lui (2Corinteni5:21), in momentul in care credem in El, Dumnezeu ne trateaza ca neprihaniti in afara faptelor sau ascultarii noastre(Romani4:5-8). Aceasta este neprihanirea Noului Legamant, care vine prin credinta nu prin fapte.
Nu esti neprihanit fiindca ai inalte standarde morale, pentru ca reusesti sa-ti infranezi poftele sau citesti zece capitole din Biblie pe zi. Nici macar nu esti neprihanit fiindca te simti neprihanit ci esti neprihanirea Lui Dumnezeu in Cristos numai pentru ca jertfa Lui Isus Cristot te-a facut sa fii. Atunci cand crezi astfel, credinta ta iti este socotita neprihanire.
Pentru asta vrea Dumnezeu sa-ti folosesti tu credinta. Daca esti neprihanit prin faptele tale, nu ai nevoie de credinta. De asemenea, nu ai nevoie de credinta ca sa stii ca esti pacatos. Dar ai nevoie de credinta pentru a crede si a declara ca esti neprihanirea Lui Dumnezeu in Isus Cristos, in mijlocul luptelor cu ispitele si pacatul.
De exemplu, cand te simti groaznic pentru ca tocmai ai strigat la sotia ta, Dumnezeu vrea ca tu sa-ti exersezi credinta in a te vedea inca neprihanit, si a crede ca El iti spune „datorita credintei tale in Fiul Meu, esti neprihanit in ochii Mei”.
Dar diavolul iti va reaminti de comportamentul tau prostesc si-ti va pune la indoiala integritatea „cum indraznesti sa spui ca esti neprihanit dupa ceea ce ai facut?’
Iti trebuie credinta pentru a-i spune diavolului „asculta, nu sunt neprihanit pentru faptele mele ci numai datorita sangelui si a lucrarii terminate a Lui Cristos la cruce, asa ca nu ma mai acuza, caci sunt neprihanit in Cristos asa ca renunta si lasa-ma in pace, in Numele Lui Isus Cristos!”.

sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Sângele Lui continuă să te curăţească
1.
1 Ioan 1:7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.
În timpul zilei diavolul ar putea să-ţi şoptească în ureche „Nu poţi merge în prezenţa Lui Dumnezeu fiindcă nu ai petrecut timp suficient cu El” sau îţi va spune că nu poţi datorită păcatului pe care tocmai l-ai comis.
Diavolul va încerca totdeauna să te facă să simţi că nu eşti calificat sau nu eşti destul de curat pentru a te apropia de Dumnezeu. Dar adevărul este că indiferent de cum te simţi şi ce ai făcut, „sângele lui Isus Hristos, ne curăţeşte de orice păcat”.
În greacă, cuvântul „curăţeşte” este folosit la prezentul continuu. Asta înseamnă că odată ce ai devenit creştin, sângele Lui Isus Cristos continuă să te curăţească de orice păcat.
Poţi să ai odihnă ştiind că eşti totdeauna iertat în acest ciclu continuu al spălării în sângele Lui Isus. Fiindcă eşti spălat continuu, eşti de asemenea, mereu în lumină. Nu vei merge niciodată în întuneric. Păşeşti în lumină şi atunci când păcătuieşti, sângele este acolo în mod continuu, spălându-te şi păstrându-te în lumină.
Biblia spune că noi biruim diavolul, pârâşul fraţilor noştri, prin sângele Mielului(Revelaţia12:11). Dacă ai păcătuit, aminteşte-ţi că sângele Lui Cristos continuă să te curăţească 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Diavolul nu te poate învinge când nădejdea ta este în sângele care curăţă continuu.
Dacă eşti apăsat de vinovăţie, conştiinţa păcatului este cea care te condamnă. Este refuzul tău de a depăşi această situaţie, fiindcă crezi că eşti umil şi sfânt atunci când te simţi vinovat. Dar aceasta nu este decât o neprihănire a ta însuţi/ auto-neprihănire.
Sângele veşnic al Lui Isus Cristos îţi oferă răscumpărare veşnică şi neprihănire pentru totdeauna. Prietene, este timpul să accepţi plata sângelui Lui Isus, ca şi sacrificiu final!

vineri, 2 ianuarie 2009
Dumnezeu nu-Şi mai aduce aminte de păcatele tale
1.
Evrei 10:17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.”
Nu ştiu ce spuneţi voi dar eu aş spune că Evrei10:17 este o veste bună. Dumnezeu vede toate păcatele noastre – trecute, prezente şi viitoare- şi spune „nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” În greacă există în acest verset o dublă negare însemnând „niciodată, cu nici un chip, nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale”.
Şi-a coborât Dumnezeu standardele? Nu, Dumnezeu a rămas la fel de sfânt. Dumnezeu şi-a amintit TOATE păcatele noastre acum mai bine de două mii de ani, la cruce. Fiecare păcat pe care l-am comis sau îl vom comite, a fost pedepsit pe deplin în trupul Lui Isus Cristos, la cruce. De aceea, azi, Dumnezeu nu-şi mai aduce aminte de păcatele noastre. De aceea ar trebui să nu mai fim conştienţi de păcate.
De fiecare dată când cădem în păcat, Dumnezeu vrea ca noi să ne amintim de cruce şi să spunem „Doamne Isuse, Tu ai fost condamnat pentru acest păcat pe care l-am comis. Ai ai suportat judecata, deci nu mai este judecată pentru mine. Ai fost condamnat pentru acest păcat, deci nu mai este condamnare pentru mine!”.
Dacă nu te întorci către cruce, vei deveni conştient de păcat şi vei aştepta să fii judecat. Şi această aşteptare a judecăţii va da prilej diavolului să te facă să gândeşti că Dumnezeu este împotriva ta din pricina acelui păcat.
Trebuie să ajungi în locul în care şti că toate păcatele tale au fost iertate, că nu există păcat care să te descalifice vre-odată de la a primi binecuvântările Lui Dumnezeu, că nu este nici un păcat care te-ar putea vre-odată trimite în iad, pentru că eşti iertat şi mântuit odată pentru totdeauna.
Evrei10:12,14 spune „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,... Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce Sunt sfinţiţi.”
Tu şi eu suntem făcuţi desăvârşiţi odată pentru totdeauna datorită lucrării perfecte a Lui Isus de la cruce. Am fost făcuţi desăvârşiţi prin totala acceptare şi plăcere pe care a găsit-o Dumnezeu în lucrarea Fiului Său, care I-a glorificat sfinţenia. Deci azi, Dumnezeu îţi spune „Eu voi fi plin de îndurare, păcatele şi fărădelegile tale, nu Mi le voi mai aminti!”

Abonați-vă la:
Postări (Atom)