luni, 19 ianuarie 2009

Isus înţelege luptele tale

1.

Evrei 4:15 Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

Iamginează-ţi că întâlneşti pentru prima dată pe noul tău reprezentant în Parlament şi descoperi că vorbeşte cu un accent străin şi că locuieşte numai de câţiva ani în ţara ta. Te vei întreba „poate oare aceasta persoană să mă reprezinte atunci când sa află în Parlament? Are idee despre cum e să trăieşti în locuinţe de stat sau mă poate ajuta să-mi înscriu copilul la una din şcolile locale de stat? Este familiar cu problema Certificatelor de proprietate pentru posesorii de maşini?” sunt sigur că ai prefera un localnic care să te reprezinte în Parlament.

În acelaşi fel, sunt atât de fericit că în acest moment, la dreapta Tatălui, avem pe cineva care a venit ca Om, ca să ne răscumpere şi care înţelege pe deplin prin ce trece un om. Când Isus a umblat pe pământ, a trecut prin toate emoţiile omeneşti pentru a se putea identifica cu noi. Isus este Dumnezeu dar se află în prezenţa Tatălui ca Om, reprezentându-ne pe noi.

Prietene, poate că simţi că nimeni nu-ţi înţelege lupta. Ascultă, chiar dacă acesta este un adevăr, din punct de vedere omenesc, nu este la fel când e vorba despre Isus. El ştie exact prin ce treci şi simte compasiune faţă de slăbiciunile tale fiindcă „în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”.

Niciunul dintre noi nu a fost ispitit în toate lucrurile. Dar Dumnezeu a îngăduit ca Isus să fie ispitit în toate lucrurile ca El să poată înţelege şi să se identifice cu fiecare individ de pe acest pământ. El poate fi atins de umanitatea noastră – slăbiciunile noastre, lacrimile, dezamăgirile, durerea – în toată profunzimea.

Nu există încercare, dificultate, provocare sau ispită cu care tu să te confrunţi şi cu care Isus să nu se poată identifica. Prietene, momentul prin care treci, chiar acolo şi atunci, îl simte şi El. Acesta este felul de reprezentant pe care Îl ai în Isus. Aceasta este dragostea Lui Dumnezeu care te atrage spre tronul Său de har (nu judecată), ca să găseşti har şi îndurare la vreme de nevoie! (Evrei4:15-16)

Niciun comentariu: