luni, 14 septembrie 2009

Isus simte durerea ta

Meditatii zilnice 14.09.09
Traducere dupa pastor Joseph Prince, New Creation Church – Singapore



Lev 2:4 Dacă vei aduce ca jertfă de mîncare un dar din ceea ce se coace în cuptor, să aduci nişte turte nedospite, făcute din floare de făină, frămîntate cu untdelemn, şi nişte plăcinte nedospite, stropite cu untdelemn.

Dureri ascunse, rani adanci, dependente rusinoase... ai putea crede ca nimeni nu intelege prin ce treci, dar Dumnezeu intelege. El simte toate durerile tale si este capabil sa te ajute. (Evrei2:18,4:15)

In Vechiul Testament, jertfa de mancare adusa Lui Dumnezeu, vorbeste despre viata Lui Isus aici pe pamant. Floarea de faina din care este facuta jertfa, este o faina care a fost aleasa, macinata, sortata si cernuta pentru a ajunge de o consistenta egala si fina. Astfel ea tipizeaza umanitatea si suferintele Lui Isus.

Una dintre modalitatile prin care femeile evreice preparau darul de mancare, era sa-l coaca in cuptor. Coptul in adancimea cuptorului indica suferintele ascunse prin care a trecut Isus. Eu cred ca Isus S-a confruntat cu suferinte pe care noi nu putem sa le intelegem pe deplin. Chiar si ca baietandru, trebuie sa fi trecut prin suferinte care L-au pregatit sa moara pentru umanitate pe cruce. Si in timpul lucrarii Sale, trebuie sa fi fost indurerat sa vada in repetate randuri necredinta, nu numai la oamenii din jurul Lui ci si la ucenicii Sai.

Isus a avut de suferit din partea oamenilor - barfitori care nu-L intelegeau. Odata fariseii au insinuat ca El a fost nascut in afara casatoriei fiindca mama Sa a fost insarcinata inainte de a se marita cu Iosif (Ioan8:39,41). Acea remarca scandaloasa, probabil nu prima, cu siguranta L-a ranit pe Isus adanc.

Ia in considerare si ispitele la care a fost supus, ele nu au fost doar trei. Cuvantul Lui Dumnezeu spune ca a fost ispitit timp de 40 de zile (Luca4:2). Nu toate ispitele au fost consemnate. Acele 40 de zile trebuie sa-L fi incercat in mod dureros.

Ce inseamna toate acestea? Prietene, Isus a trecut prin toate acele ispite si suferinte, pentru tine si totusi, nu a pacatuit (Evrei4:15). Nu este ispita sau suferinta prin care sa treci si El sa nu simta impreuna cu tine. Asa ca vino la tronul Sau de har azi si primeste har din abundenta ca sa poti birui incercarile prin care treci!

Niciun comentariu: